Momentul de glorie politică a lui Corneliu Vadim Tudor a fost anul 2000. Aflată într-o stare de dezamăgire generală după mandatul lui Emil Constantinescu, România s-a trezit cu 12 candidați la Președinție.

Convenția Democratică din România (CDR) nu a reușit să desemneze un candidat unic pentru Cotroceni. Emil Constantinescu s-a declarat „înfrânt de sistem” și a anunțat că nu mai candidează. Prin urmare, cu partidele de dreapta rămase fără un candidat, cu Ion Iliescu și PDSR pe partea stângă, mare parte din electorat a fost sedusă de discursul împotriva „hoților care au furat țara” al lui Corneliu Vadim Tudor.


FOTO: După ce a pierdut, Tribunul a acuzat o fraudă uriașă FOTO: EVZ



„Țara nu poate fi condusă decât cu mitraliera”, a decretat Tribunul în campania electorală. Primul tur a fost câştigat de Ion Iliescu cu 36,35%, urmat de Corneliu Vadim Tudor – 28,34%. Pe locul trei s-a situat Theodor Stolojan, candidatul liberalilor, cu 11,78%, după ce PNL a ieşit din CDR. Pe locul patru a fost premierul în exerciţiu la acea vreme, Mugur Isărescu, cu 9,54%, reprezentând CDR.

Scorul înregistrat de Vadim a fost surprinzător, mai ales că la alegerile din 1996, când a încercat prima dată să obțină funcția supremă în stat, președintele PRM nu a luat nici 600.000 de voturi. A reclamat, așa cum făcea de fiecare dată când pierdea, „o fraudă electorală uriașă”.

A șocat Occidentul

Vinovați pentru succesul lui Vadim au fost găsiți și Stolojan și Isărescu, pentru că nu s-au înțeles ca unul dintre ei să iasă din cursă și să-l susțină pe celălalt.

Aflat la un pas de a ajunge la Cotroceni, Vadim a reușit o mobilizare publică fără precedent în favoarea lui Ion Iliescu. Prezenţa lui Vadim în finala prezidenţială din 2000 a șocat Occidentul. De la Bruxelles s-a transmis un mesaj clar: „În cazul în care Vadim Tudor va ieşi preşedinte, se ia în calcul suspendarea oricăror negocieri cu România“.

În final, liderul PRM a fost învins de Ion Iliescu. Doina Cornea, disidentă a regimului Ceaușescu, a îndemnat electoratul de dreapta să aleagă „răul cel mai mic” , adică pe Iliescu. Astfel, în al doilea tur din 10 decembrie 2000, Vadim Tudor a obținut 33,17% din voturi, fiind devansat de Ion Iliescu cu 66,83% din voturi.

A făcut o listă cu cei pe care i-ar fi împușcat

În 1990, în revista „România Mare”, a apărut o listă cu zece personalități ce trebuia, în viziunea lui C.V. Tudor, împușcate pe stadion „pentru ca în România să fie liniște”. Printre cei vizați s-au numărat intelectuali precum Gabriel Liiceanu sau Andrei Pleșu. „Numele meu era printre ele, de altminteri în cea mai plăcută companie. Iar acum, după douăzeci şi cinci de ani, reapar, iată, alături de Patapievici, pe lista <>”, a povestit Gabriel Liiceanu în vara acestui an, într-o scrisoare adresată preşedintelui Academiei Române, academicianul Ionel Valentin Vlad, al cărei titlu era „Nu sunt de acord să fiu împuşcat”. El s-a referit la faptul că scriitorul Nicolae Breban declarase recent că Horia-Roman Patapievici şi Gabriel Liiceanu ar trebui împuşcaţi.

Solidar cu minerii

În 1999, Corneliu Vadim Tudor s-a solidarizat cu minerii lui Miron Cozma (foto), care amenințau că vin la București să dea jos Guvernul și Președintele. Vadim i-a declarat pe mineri „conștiinta vie a Deșteptării României” și a incitat la escaladarea violenţei. A cerut ca regimul Constantinescu să fie înlăturat prin forţă şi înlocuit cu un consiliu militar. Mai mult, Vadim le-a cerut jandamilor şi militarilor să nesocotească ordinele superiorilor lor. „Mineriada a cincea a beneficiat de sprijin politic explicit din partea Partidului România Mare şi a Partidului Socialist al Muncii, care au chemat la revoluţie întraega ţară şi care au oferit, prin reprezentanţii lor teritoriali, sprijin material efectiv desfăşurării mineriadei“, susținea Horia Roman-Patapievici.