Donald Trump l-a primit pe omologul său turc la Casa Albă pe fondul unei relații bilaterale complicate. Subiectele față de care cei doi lideri și aliați în NATO (Turcia are a doua armată ca mărime din Organizație) au divergențe sunt numeroase: începând cu hotărârea Statelor Unite de a înarma milițiile kurde din Siria și a le acorda acestora un rol-cheie în marea ofensivă pentru recucerirea Raqqa din mâinile ISIS.

Pentru Turcia, însă, acest plan este o adevărată declarație de război, deoarece kurzii sunt considerați inamicul numărul 1 (chiar înaintea ISIS). Ankara se teme serios de crearea unui stat kurd în nordul Siriei, care ar putea constitui un nou imbold pentru kurzii turci să pretindă independența, amenințând astfel unitatea Turciei.

De aceea, în Siria, Erdogan preferă să-i sprijine pe rebelii anti-Assad, chiar dacă aceștia reprezintă adeseori grupări jihadiste, doar pentru a bloca orice expansiune a kurzilor.

Cu două săptămâni în urmă, cu ocazia summit-ului organizat de Atlantic Council la Istanbul, președintele turc declara: „Nu poți să-i înarmezi pe teroriști pentru a-i combate pe teroriști”. Pentru Ankara, milițiile kurde din Siria sunt, nici mai mult. nici mai puțin decât o extensie a PKK (Partidul muncitorilor din Kurdistan), considerat grupare teroristă.

Pentru a-și liniști aliatul, Donald Trump a declarat că Statele Unite sprijină lupta Turciei atât împotriva ISIS cât și a PKK. Cei doi președinți au promis să-și consolideze „parteneriatul strategic” și „relațiile excepționale”.

Cu relații practic înghețate cu Uniunea Europeană, cu tensiuni în relațiile cu numeroși parteneri din NATO (Germania și Turcia sunt cele mai recente exemple), Erdogan este conștient că Trump poate fi o importantă legătură cu Occidentul. De aceea, a evitat să întindă coarda prea mult într-un alt dosar spinos, cel al cererii de extrădare a lui Fethullah Gülen. Clericul, un fost aliat al lui Erdogan care acum trăiește în exil în Pennsylvania, este acuzat de Ankara că se află în spatele tentativei de lovitură de stat din 15 iulie trecut. Regimul turc a reclamat extrădarea lui Gülen în repetate rânduri, însă fără succes.

În fața gazdei sale, Erdogan a reafirmat la Casa Albă că a „comunicat deschis așteptările sale privind organizația teroristă (a lui) Fethullah” Gülen.

Donald Trump are și el tot interesul unor relații bune cu Erdogan, mai ales din punctul de vedere al priorității sale externe nr. 1, lupta împotriva terorismului islamic și înfrângerea ISIS. Fără Turcia, un plan de pace în Siria este de neconceput. În plus, Washingtonul are nevoie de Ankara pentru a folosi în continuare baza de la Incirlîk.

Însă, liderul american este conștient că justiția americană (așa cum a făcut-o și până acum) i-ar putea pune bețe în roate, față de o eventuală intenție de extrădare a lui Gülen.

Totuși, există voci (citate de corespondenta Le Figaro la Istanbul) care afirmă că Trump ar fi încheiat un acord tacit cu Erdogan: în schimbul susținerii de către Ankara a ofensivei anti-ISIS de la Raqqa, Washingtonul ar fi garantat că justiția americană va examina cererea de extrădare a lui Gülen. În plus, Statele Unite ar putea da undă verde unei ofensive a Turciei împotriva bazelor PKK din nordul Irakului, la Sinjar.

Soner Cagaptay, cercetător la Washington Institute of Near East Policy, declară: „Aceasta este principala solicitare. (Erdogan) a venit să obțină sprijinul Statelor Unite pentru o operațiune turcă împotriva Sinjarului.”

Trăgând linie, Trump și Erdogan, doi lideri aflați în plină tranziție politică în țările lor, au sesizat că interesele care îi leagă sunt mult mai numeroase și mai importante decât subiectele care îi separă.