Cu 18 ani în urmă, câțiva muzicieni au născut ideea unui festival de jazz, la Gărâna. Doi ani mai târziu timișoreanul Marius Giura, chemat să ajute la împlinirea evenimentului, a pus atât de mult suflet încât a născut un brand. Unul din brandurile culturale cu care România iese onorabil în lume.

„Când am început să mă implic în organizarea festivalului, a fost un lucru atât de interesant, de ușor, de nou. Câteva seri de jazz în vârf de munte, cu români reîntorși din străinătate. Cu un public alcătuit mai mult din prietenii și familiile artiștilor”, își amintește Marius Giura. „Niciodată nu m-am gândit că va deveni neîncăpătoare curtea Hanului La Răscruce. Sau că va trebuie mutat festivalul într-o poiană și apoi mărit arealul de două ori pentru a face față.”

După numai câteva ediții, Festivalul de la Gărâna a ajuns să fie recunoscut internațional. „Trei ediții locale, încă vreo patru naționale, apoi europene și, în final, internaționale cu adevărat. Ne mai trebuie niște australieni și vom avea fiecare continent”, glumește Marius Giura, al cărui nume a ajuns să se confunde cu Gărâna.

„Îmi petrec concediul organizând festivalul!”

EVZ: Cum e sa faci un eveniment de așa amploare? Autoritățile se implică?
Marius Giura: Publicul românesc nu are puterea financiară de a susține costurile unui festival global de jazz. Sprijinul oferit de primării, consilii județene, de ICR și, uneori, de Ministerul Culturii este un sprijin real, deoarece fiecare leu contează. Atâta timp însă cât granturile nu sunt la nivel european, nu putem oferi mai mult decât muzică de calitate. Infrastructura și confortul vor continua să aibă de suferit. Lucrurile se îmbunătățesc încet, în fiecare an, dar prefer să plătesc un artist ce nu a mai concertat în România, decât să plătesc asfaltarea unei parcări, de exemplu.

Cum ajunge celebru un festival de jazz ținut în pădure?
Gărâna a ajuns un festival de nivel mondial, nu doar datorită valorii foarte ridicate a artiștilor, ci mai cu seamă datorită celor care vin în Poiană, an de an. Jazz-ul de la Gărâna se face cu sprijin din partea prietenilor, a firmelor mici, a patronilor care știu că România va reuși să iasă din starea actuală doar prin cultură și educație. Acest spațiu trăiește prin el, prin cei din el, prin spiritul Banatului, care încă persistă în această zonă superbă. Această mică Românie. În jurul ei stau cei care chiar pricep ce e cu cultura asta. Fără orgolii, fără fițe de trust, fără interes de audiență, fără ifose de multinațională.

Mulți spectatori sunt străini.
Vin tot mai mulți străini în fiecare an. Nu e ușor pentru ei să ajungă așa departe, fără autostrăzi sau avioane directe. Anul acesta vin foarte mulți din Serbia, Germania și Ungaria. Anul trecut, am fost surprinși de numărul mare de englezi, francezi și cehi.

De ce faci festivalul? Care e câștigul, în fond?
Încăpățânare. Dorință de a arăta că și la noi se poate. De 15 ani mi-am legat viața de acest „copil”. Câștig? Nu prea a existat! În sens financiar. Nu am avut concediu de 16 ani, tot cu Skoda merg.

Sunteți mulți organizatori?
Numai cinci: soția și cu mine din Timișoara, fiicele mele din București și fiul meu din străinătate. Așa ne petrecem cu toții concediul de odihnă, organizând un festival care de multe ori ne lasă cu datorii pentru restul anului. E însă al nostru, îl iubim și sperăm că de acum încolo, după 18 ani, să poată trăi pe picioarele lui.