„Arena Națională” nu mai poate găzdui niciun eveniment, din cauză că nu deține autorizație emisă de ISU. Astfel, Steaua va evolua împotriva celor de la FC Botoșani, la Cluj. Fernando Varela, fundașul „roș-albaștrilor”, a comentat situația neplăcută prin care trece echipa sa:

„Nu se poate să dai o astfel de decizie cu 48 de ore înainte meci. Mi se pare incredibil. Nu am reacționat bine când am primit vestea. Am jucat aproape 100 de meciuri pe Arena Națională și acum se închide. Este o decizie foarte ciudată. Nouă nu ne era frică să jucăm acolo, dar decizia vine după ce s-a întâmplat în România. Pe noi ne afectează foarte mult. Trebuie să schimbăm tot programul. Vom merge cu avionul și nu ne vom mai odihni destul. Era mai bine dacă jucam lângă București", a spus Varela.