Fenomenul Piața Universității și Mineriada din Iunie 1990 în Piața Sfatului din Brașov
- Victor Roncea
- 13 iunie 2022, 10:09
Asociația „15 Noiembrie Brașov - 1987” și Muzeul Județean Brașov vă invită luni, 13 iunie 2022, ora 13, la Brașov, în Piața Sfatului, unde va avea loc deschiderea Expoziției în aer liber de Fotografie Documentară „Fenomenul Piața Universității și Mineriada din 13-15 Iunie 1990”, realizată de fotografii Nic Hanu, Pascal Ilie Virgil și Victor Roncea în parteneriat cu Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului - Academia Română, Asociația Artiștilor Fotografi din România și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Unicitatea Fenomenului declanșat în aprilie 1990 de tinerii care fuseseră deja pe baricadele din 1989 în același loc sacru constă și în caracterul ei profund cultural și moral. Acolo, sub icoana Maicii Domnului adusă de la Putna și între portretele „Românului Absolut” din Balconul Universității, s-a recitat Doina lui Eminescu interzisă de ocupanții sovietici, de acolo s-a transmis salutul de solidaritate al dramaturgului “academician–golan” Eugen Ionescu, acolo au cuvântat poetul creștin Ioan Alexandru și Părintele Constantin Galeriu, de acolo a binecuvântat manifestația cel mai mare teolog al secolului trecut, Părintele Dumitru Stăniloae, acolo s-a cântat „Imnul Golanilor” și „Doamne, vino, Doamne” cu Cristian Pațurcă și Valeriu Sterian, în emoția de masă a elitei active a României și acolo a răsunat vibrant, pentru prima oară în libertate după 45 de ani, din pieptul a 100.000 de români, troparul Învierii Domnului: „Hristos a înviat din morți cu moartea pre moarte călcând!”, rostit chiar de Părintele Constantin Galeriu.
Finalul dramatic al manifestației, surprins și expus în fotografiile din Piața Sfatului, nu mai are nimic de a face cu energia demonstrației pașnice de 52 de zile. Dar este parte din Istoria națională ce trebuie cunoscută și de generațiile de astăzi și de cele viitoare. „S-ar putea spune că acea generație frumoasă și triumful ei de o clipă au fost doar un vis frumos care s-a risipit în tăria zilei cu proza ei nemiloasă. Dar cine nu știe că cea mai conturată realitate este mai întâi un vis frumos? Aici, la umbra Carpaților, oamenii n-au încetat niciodată să creadă în puterea visării.”, scrie despre Expoziția de la Brașov academicianul Ilie Bădescu, membru al Consiliului Științific al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului și director al Institutului de Sociologie al Academiei Române.