NOU dosar pentru Relu Fenechiu. Fostul ministru e cercetat pentru că cerea "taxă de protecţie" VIP-urilor
- Valentina Adam
- 9 februarie 2014, 00:47
Procurorii au confirmat, vineri, existenţa unui nou dosar de înşelăciune în care este cercetat Relu Fenechiu împreună cu fratele său Lucian şi cu Bogdan Damian, directorul firmelor sale.
Problemele se ţin scai de viaţa lui Relu Fenechiu, fostul ministru al Transporturilor. După ce a ajuns în spatele gratiilor pentru a executa cinci ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, Fenechiu este cercetat acum şi pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune. În spatele acestei acuzaţii se regăseşte calitatea sa de om de afaceri, nu de politician. Mai exact, acesta i-ar fi înşelat pe oamenii care au cumpărat case în cartierul I.C. Brătianu Iaşi, construit prin intermediul firmei Fene Grup SA. Este aceeaşi firmă prin intermediul căreia s-au făcut ilegalităţile şi în dosarul cu transformatoarele vândute către Sucursala de Întreţinere din cadrul Electrica SA. Înşelăciune în contracte Plângerea pentru înşelăciune a fost depusă de Ioan Drobotă, un ieşean care şi-a achiziţionat o casă în cartierul ridicat de firma lui Relu Fenechiu. Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, însă a fost declinat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere calitatea de deputat pe care o avea Relu Fenechiu. "În plângere nu se indica infracţiunea, însă s-a considerat că ar putea fi vorba despre o încadrare de înşelăciune. Având în vedere statutul de deputat al lui Relu Fenechiu, dosarul a fost trimis la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", a declarat, ieri, procurorul Adina Bocai, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. În plângerea depusă, Ioan Drobotă susţine că a cumpărat terenul în cartierul I.C. Brătianu din zona Bucium în anul 2004, contra sumei de 11.000 euro. Ulterior, a încheiat un contract de construire cu firma Fene Grup SA, prin care era asigurat că va primi casa la cheie. Ieşeanul este plecat de peste 20 ani în Spania şi a vrut să-şi cumpere o casă într-o zonă selectă a Iaşiului pentru a putea locui la bătrâneţe. Numai că, la scurt timp după semnarea documentelor, au început şi problemele. Cel mai grav lucru a fost acela că "am fost furat la materiale, iar termenele stabilite prin contract nu au fost respectate". Casa a fost gata în anul 2011, însă nici acum oamenii nu s-au putut muta în ea în mod definitiv." Sunt probleme mari. Şi o casă la ţară este mai bine construită. Deşi în contract neam înţeles şi am plătit şi racordarea la utilităţi, casa ne-a fost predată fără utilităţi. De când am intrat în acest cartier, ne-au fost furate toate drepturile de cumpărători de bună credinţă. Am întâmpinat multe probleme, de la furtul de materiale, la falsurile din situaţiile de lucrări", a declarat o rudă a lui Ioan Drobotă. "Ne-a îngrădit libertatea de a intra în cartier" După finalizarea lucrărilor, au început alte probleme. Relu Fenechiu ar fi dispus înfiinţarea unei asociaţii de locatari prin intermediul fratelui său Lucian şi a lui Bogdan Damian, directorul firmelor sale. Un avocat din Baroul Iaşi a fost trecut ca preşedinte. În dosarul aflat pe rolul Parchetului General sunt cercetaţi acum cu toţii. Locatarii au fost obligaţi să facă parte din această asociaţie, deşi ei voiau să-şi administreze singuri proprietatea, fără să mai plătească alte cheltuieli specifice. Pentru că nu au vrut să plătească omul de serviciu care îi face curat în curtea lui Relu Fenechiu şi a locotenenţilor săi, sau pentru că nu au vrut să plătească paznicii de la intrarea în cartier, oamenii s-au trezit că au de plătit peste 10.000 lei către această asociaţie de locatari. "Ne-au scos casa la licitaţie pentru doar 4.000 lei datorii către asociaţia asta înfiinţată în mod ilegal de ei. Procesele s-au judecat fără să primim comunicări. Dacă nu aflam la timp, mă trezeam că vindeau casa. Proprietarii sunt în Spania şi nu ştiau nimic. Ne-au tăiat apa şi ne-a îngrădit libertatea de a intra în cartier", a precizat, ieri, sora lui Ioan Drobotă. Zeci de procese Şi alţi locatari intenţionează să se adreseze procurorilor pentru înşelăciune. "Singura noastră speranţă acum este la procurori. Să-şi facă treaba şi să vadă modul în care am fost înşelaţi. Ne-au înscris în această asociaţie fără acordul nostru. Ei, «Transformatorii », au făcut această asociaţie ca să poată exista o formă legală de a le plăti taxă de protecţie. Am datorii de 150 milioane lei vechi către această asociaţie fantomă. Este drept aşa? Mi-au instituit privilegiu imobiliar la Oficiul de Cadastru pe locuinţa mea, pentru care am muncit", a declarat Mihai Şuhan, un alt locatar al cartierului. Acesta mai susţine că locatarii au 30 de procese cu firma controlată de Relu Fenechiu şi cu asociaţia de locatari. Deşi unele dintre procese au fost deja câştigate de ei, cheltuielile pentru avocaţii lui Fenechiu sunt achitate tot din banii lor.
- Sunteţi nemulţumiţi de modul în care administraţiile locale vă rezolvă problemele? Aţi afl at că s-a întâmplat ceva grav în oraşul dumneavoastră care vă afectează? Aşteptăm mesajele dvs. la tel.021.202.20.00 sau pe adresa coresp@evz.ro