Încă o palmă pentru justiţia din România! O femeie din Bihor a învins instanţele de judecată
- Andrei Pospai
- 18 octombrie 2018, 09:55
O femeie din Bihor urmează să fie despăgubită de statul român cu 5.000 de euro. Decizia aparţine Curţii de Apel Oradea, fapt ce reprezintă o premieră pentru instanţele din judeţ, întrucât, de obicei, reclamaţiile de acest fel erau adresate Curţii Europeană a Drepturilor Omului.
Femeia, fostă şefă a unei firme de import-export, a reclamat faptul că a fost purtată prin instanţe timp de nouă ani, fără să primească vreo soluţie! Ea a fost acuzată că, între 2004 şi 2005 ar fi prejudiciat statul cu peste un milion de lei prin înregistrarea în contabilitate a unor facturi subevaluate. Deşi a fost, în cele din urmă, declarată nevinovată, bihoreanca a pierdut afacerea, iar pe averea familiei s-a pus sechestru, astfel că a pretins despăgubiri de peste 500 de mii de lei pentru că durata anchetei şi a procesului a fost prea lungă în raport cu acuzaţiile.
„Nu suma este importantă, principiul este important. E un semnal de alarmă: poliţia, parchetul, instanţele de judecată trebuie să încerce să soluţioneze cauzele cu celeritate. Nu poţi să stai nouă ani de zile pentru o cauză care nu este complexă pentru a da o soluţie, indiferent că e de condamnare, indiferent că e de achitare", a declarat Răzvan Doseanu, avocatul femeii.
Decizia este definitivă.