CA ÎN EVUL MEDIU. Femeia de serviciu, DOCTORIŢA de ocazie a satului. Asistă la naştere şi vaccinează copiii!

CA ÎN EVUL MEDIU. Femeia de serviciu, DOCTORIŢA de ocazie a satului. Asistă la naştere şi vaccinează copiii!

Deşi mai mulţi liceeni spun că au fost vaccinaţi de tanti Leana, doctorul dispensarului susţine că a avut nevoie de ea doar să-i mângâie pe frunte.

Criza de personal din sistemul medical dă naştere unor situaţii care frizează ridicolul şi pun în pericol viaţa oamenilor. În comuna constănţeană Independenţa, doctorul şi asistenta dispensarului trebuie să acopere nu mai puţin de şapte localităţi, aşa că "au delegat" o parte din sarcini femeii de serviciu. În lipsă de altceva, oamenii s-au mulţumit şi cu îngrijitoarea pe post de doctor, până când viaţa a două tinere a fost pusă în pericol. "Doar le-a suflecat elevilor mânecile" Zeci de elevi ai Grupului Şcolar din Independenţa susţin că au fost vaccinaţi, zilele trecute, împotriva difteriei şi tetanosului de tanti Leana, aşa cum o strigă pe femeia de serviciu. De faţă ar fi fost şi medicul, care vaccina cot la cot cu femeia. Elevii au semnalat acest lucru când două dintre colegele lor s-au simţit rău şi au ajuns la urgenţă. Profesorii spun că nu au văzut nimic, dar localnicii sunt foc şi pară şi susţin că nu e prima dată când îngrijitoarea dispensarului face injecţii. De cealaltă parte, Minodor Popescu, medicul satului, neagă că i-ar fi pus seringa în mână. "Femeia de serviciu nu i-a vaccinat, ci doar i-a pregătit: le-a suflecat mânecile hainelor, le-a indicat cum să ţină mâna. Nu ştiu ce le-au spus elevii părinţilor, că ieri m-am trezit pe cap cu fratele uneia dintre fetele cărora le-a fost rău. Era în stare clară de ebrietate, mirosea puternic a vin. Cele două tinere sunt bine, doctorii de la camera de gardă le-au trimis acasă", se apără medicul, care recunoaşte că un vaccin făcut greşit poate fi fatal. Direcţia de Sănătate Publică din Constanţa cercetează acest caz. Moaşă în situaţii de calamitate Nu este prima dată când Elena Socrici face pe doctorul. Iarna trecută, când comuna era acoperită de nămeţi şi medicul nu a putut ajunge la serviciu, ea a a vegheat la căpătâiul bolnavilor şi a asistat la o naştere. Primarul îi ia partea şi spune că femeia ar trebui mai degrabă felicitată că munceşte pe gratis, în loc să fie certată. Doctorul dispensarului susţine că are şapte localităţi pe care le monitorizează şi că nu poate face faţă unui număr atât de mare de locuitori. Conducerea Autorităţii de Sănătate Publică recunoaşte criza de cadre şi spune că va suplimenta numărul de asistente comunitare.