Răsturnare de situație în cazul accidentului din Andronache. Ce se întâmplă cu șoferița

Răsturnare de situație în cazul accidentului din Andronache. Ce se întâmplă cu șoferița

Femeia care a provocat tragicul accident rutier din Cartierul Andronache a fost plasată în arest la domiciliu, au decis magistrații de la Tribunalul București.

Marți, magistrații de la Tribunalul București au decis ca femeia care a provocat tragicul accident rutier din Cartierul Andronache să fie plasată în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia instanței este definitivă.

Iniţial, procurorii au cerut arestarea preventivă a şoferiţei, însă Judecătoria Sectorului 2 a respins săptămâna trecută propunerea şi a lăsat-o pe femeie în libertate sub control judiciar.

Ulterior, Parchetul a atacat decizia, iar Tribunalul Bucureşti a dispus, marţi, plasarea femeii în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe 27 februarie, o femeie de 57 de ani a pierdut controlul maşinii pe care o conducea pe o stradă în zona Andronache din Capitală, a lovit un stâlp, care s-a prăbuşit, după care maşina a fost proiectată pe trotuar, unde a accidentat mortal o fetiţă de 6 ani şi o fată de 20 ani. Cele două victime au fost transportate de urgenţă la spital, însă nu au mai putut fi salvate.

Imediat după accident, femeia de la volan a fost agresată de rudele fetelor accidentate, fiind transportată şi ea la spital. De asemenea, şi soţul femeii, aflat pe scaunul dreapta de lângă şofer, a fost scos din maşină de mulţimea furioasă şi a fost bătut.

Femeia care a provocat tragicul accident rutier din Cartierul Andronache, plasată în arest la domiciliu

În declaraţia dată la Poliţie, şoferiţa ar fi spus că are permis de conducere de mai multă vreme, însă nu conduce constant şi nu avea experienţă pe o maşină având cutie automată de viteze. În acea zi s-ar fi urcat la volan pentru că soţul ei consumase băuturi alcoolice. La un moment dat, ar fi încurcat pedalele maşinii şi ar fi apăsat pe acceleraţie în loc de frână, ajungând cu maşina pe trotuar, unde le-a accidentat mortal pe cele două fete.

Ea a declarat că nu a consumat băuturi alcoolice, însă a refuzat să fie testată cu aparatul etilotest, astfel încât i s-au prelevat probe biologice. Conform rezultatelor de la INML, femeia avea o alcoolemie de 0,67 g, la trei ore după producerea accidentului.