Vineri seară, când am intrat pe Lipscani, m-a frapat mulțimea de copile îmbrăcate în superbe costume de balet. Zeci de fetițe năzdrăvane se învârteau în jurul părinților, nerăbdăroare nevoie mare. „Vreau să dansez, mami!”, cânta o zgâtie de 4-5 anișori. „Mami, mai rabdă și tu un pic, să vină toate balerinele”, îi răspundea, imperturbabilă, mămica. În costumașul ei galben și maron, cu o fundă mare și verde în piept, micuța n-avea stare. „M-am săturat să aștept! Hai să dansăm cum ne-a învățat Vivi!”, a strigat ea, în gura mare. Și, imediat a dat rotocol, urmată, ca într-un furnicar, de alte fetițe îmbrăcate la fel ca ea

O sală de teatru plină până la refuz

La câțiva metri distanță, la intrarea în Teatrul de pe Lipscani, unde urma să înceapă Spectacolul „Feeria Dansului – Feeria Păsărilor”, se făcuse deja coadă. „De ce vrei mergem înăuntru acum?” își întrebă tatăl o puștoaică într-o superbă rochie roșu intens.

„Pentru că vreau să stau în față ca să te filmez”, i-a răspuns acesta, prompt. Cu greu, am reușit să mă strecor pe lângă șirurile de copii și părinți, ca să ajung la balcon, acolo unde mi-am stabilit, încă de acum câteva ediții, „postul de observație”.

Nici urmă de trac

Încet-încet, sala s-a umplut, iar de la etaj vedeam că zgâtiile nici pe scaun naveau stare să stea. Nici vorbă de trac. Abia așteptau să urce pe scenă.

La bătaia gon gului, când cortina s-a ridicat, parcă întreaga sală a răsuflat a ușurare. În momentul în care coregrafa Viviana German Potlog, pășit pe scenă, întreaga sală a aplaudat. Ea e cea care a învățat această „armată” de 170 de copilași să iubească dansul.

Amfitrioana noastră, la care, de fiecare dată când mă uit, îmi tot vine în cap, că așa ar trebuie să arate o lebădă sau o zână bună din poveste, a invitat, întâi, Corul MiniMe pe scenă.

Păsări diafane, în pas de dans

Au urmat, rând pe rând, toate grupele de dans, fiecare susținând un minispectacol, care a cuprins și solo-uri. La această ediție a Feeriei, fiecare grupă a întruchipat o pasăre: diafane lebede albe, care mânuiau maestru evantaie negre; superbele păsări ale Paradisului pe care le văzusem înainte de spectacol, canari în miniatură în rochițe cu mică trenă, de un galben îndrăzneț, micuți papagali cu costumașe în toate culorile vii, cei mai mici dansatori, de altfel; flamingo jucăuși în rochițe în nuanțe de corai și colibri în rochițe de un verde puternic combinat cu purpuriu. Le-au urmat, berze micuțe, în alb cu mânecuțe negre, apoi păuni în verde cu albastru metalic și, în final, păsările Phoenix, cu ale lor rochițe roșu înflăcărat.

Au dansat pe arii din opere celebre, balete pe care le vezi, de regulă, doar pe scenă, la Ateneu, dar și pe melodii moderne, din topuri naționale și internaționale, și cântece populare atât de cunoscute publicului. Au făcut-o aproape fără să greșească, iar dacă vreunul rămânea în urmă, recupera repede ritmul, cu aceeași ușurință cu care o fac dansatorii profesioniști. Aici, însă, niciun dansator nu era mai mare de 10-11 ani.

 

Artizanii unui spectacol incredibil

Pare încredibil, dar în spatele spectacolului acesta grandios se află, de fapt, trei oameni: coregraful-psiholog Viviana German Potlog, Virgil Munteanu, directorul Fundației Nadia Comăneci, și Iuliana Roca, managerul de proiect. E muncă uriașă, pe care o descrie succint Iuliana Roca: „Nu știu dacă cineva realizează ce înseamnă să dai viață unui spectacol, de la A la Z, cu toate detaliile logistice, creative și de organizare, un spectacol de aproape trei ore cu 170 de copii pe scenă, cadouri pentru fiecare și trofee, și să faci toate astea în 2 oameni – subsemnata și Super Vivi! Iar Virgil e cel mai „nebun” dintre noi. Pentru că ne lasă să ne facem de cap, an de an, cu toate evenimentele și spectacolele noastre. Pentru că ne susține 100% și ne este alături, muncind cot la cot cu noi. E genul acela de șef care poate fi un adevărat om de echipă, chiar ascultând directivele unui coordonator de proiect, dar și șeful cu care poți să împarți aceeași cafea”.

Copiii Vivianei

La fiecare final de spectacol, micuții dansatori se adună în jurul Vivianei. E poza de final care-mi place cel mai mult, pentru că puștii o iubesc pur și simplu din toată inima pe cea care le călăuzește pașii. Iar bucuria aceasta, Viviana o împarte mereu cu soțul ei, Andrei, brand manager de profesie. „Iubitul meu soț mi-a spus, după ce cortina a căzut: „Frumoasa mea, te-ai întrecut cu această feerie, costumele, muzica, coregrafiile, senzaționale!”, a mărturisit Viviana.

Corul MiniMe, în premieră

Pentru prima dată, anul acesta, pe scenă a urcat și Corul de Copii al Centrului MiniMe. Grupul este proaspăt înființat, sub coordonarea profesorului de muzică Florentina Nicoleta Breșcanu. Din el fac parte, deocamdată, 9 copilași, iar primul lor recital serios a fost la „Feeria Păsărilor