Farul, la egalitate cu Unirea Slobozia. Echipa antrenată de Hagi rămâne pe loc de baraj

Farul, la egalitate cu Unirea Slobozia. Echipa antrenată de Hagi rămâne pe loc de barajFarul - Unirea Slobozia. Sursa foto: Facebook/Farul Constanța

În urma remizei dintre Farul Constanța și Unirea Slobozia, scor 1-1, în ultima partidă a etapei a 3-a din play-out, antrenorul echipei din Constanța, Gheorghe Hagi, a convocat o ședință cu jucătorii. Rezultatul menține formația dobrogeană pe loc de baraj, la o distanță de patru puncte față de prima poziție direct retrogradabilă.

Farul - Unirea Slobozia, 1-1

Partida s-a încheiat în jurul orei 19:30, însă Gheorghe Hagi nu s-a prezentat la conferința de presă până la ora 20:45. Jucătorii echipei Farul Constanța au părăsit zona stadionului din Ovidiu la aproximativ două ore după fluierul final al arbitrului Lucian Rusandu.

Farul Constanța a avut un start modest în play-out. Echipa a obținut o remiză fără goluri împotriva Poli Iași, a pierdut cu scorul de 3-4 în fața celor de la FC Botoșani și a încheiat la egalitate, 1-1, cu Unirea Slobozia.

În această ultimă partidă, Grigoryan a deschis scorul spre finalul primei reprize, după o pasă decisivă oferită de Denis Alibec, iar Adnan Aganovic a restabilit egalitatea în minutul 70, stabilind totodată și scorul final.

Gică Hagi

Sursa foto: Arhiva EVZ

Scenariul unei retrogradări, tot mai probabil

La flash-interviurile de după meci, atât Hagi, cât și căpitanul Denis Alibec au abordat subiectul retrogradării, recunoscând că, deși Farul este campioana din 2023, scenariul unei retrogradări nu poate fi exclus. Ambii au admis că această posibilitate este reală, fiind speriați de acest scenariu.

„Ar fi culmea să nu ne gândim la retrogradare. Asta este realitatea. Trebuie să începem să câștigăm meciuri. Avem două egaluri și un eșec, nu e în regulă. Fotbalul e imprevizibil, nu poți să trăiești în trecut. Important e să fii motivat, să ai ambiție și motivație pentru a merge înainte.Fotbalul pare ușor, dar nu e ușor. Trebuie să fiu optimist”, a precizat Gică Hagi, la finalul emciului.

„Nu am cuvinte. Trebuie să mergem mai departe și să luptăm pentru a ne salva de la retrogradare. Am produs fotbal, dar degeaba, dacă nu câștigi. Suntem într-o pasă foarte proastă. Ce să facem?! Să ne gândim la Cupă și să mergem în «B»? Campionatul este primul obiectiv”, a declarat Denis Alibec.