Rohiţa este un loc frumos în orice anotimp şi din 2002 nu a fost an în care să nu petrec acolo câteva zile. Pe măsura aşezării şi împrejurimilor acestei mânăstiri, fără seamăn şi pereche, este şi farmecul său duhovnicesc. Rohiţa străluceşte calitativ sub acest aspect: nu are decât trei slujitori cu hirotonie şi câţiva fraţi, toţi de admirabilă calitate. Au trecut peste două decenii de când, în 1993, au venit aici de la Rohia – mânăstirea lor de metanie – părintele Vasile Filip, numit stareţ la nici 30 de ani, şi părintele Teofan Petruţ. Amândoi, deopotrivă cu părintele Gavril Miholca, au duhul acelei călugării lucrătoare şi al eficienţei duhovniceşti care mă fac să îmi amintesc de mânăstirile de la începutul anilor ’80 din secolul trecut, când jugul monahal era mai anevoios şi chemarea mai profundă. De altfel, de atunci datează şi apropierea lor de Rohia; de timpuriu, semn al unei chemări indiscutabile pentru „îngerescul chip”. Totodată, părinţilor Vasile şi Teofan nu le lipseşte – deşi poate să pară paradoxal – o trăsătură inerentă călugăriei: umorul.
Astăzi Mânăstirea Rohiţa îşi are însă fizionomia sa distinctă, iar chiriarhii Maramureşului au ajutat-o să şi-o întărească. Rohiţa este o mânăstire cu notorietate, unde alături de oamenii din împrejurimi – unii îmbrăcaţi în costume populare – vin mulţi închinători, duminica, la Sfânta Liturghie, sau de sărbători. În pofida drumului pietruit – şi pe care nu l-aş dori asfaltat –, se adună la Rohiţa multe autocare și automobile. Obştea restrânsă a mânăstirii aşterne masă de prânz, după slujbă, unui număr de credincioşi care poate să depăşească două sute, într-o atmosferă de veritabilă agapă.
M-am simţit bine întotdeauna la Rohiţa, atât la slujbele din vechea biserică, cât şi la cele din cea nouă, pictată de fraţii Rogojan în culori vii şi stenice pline de duh ortodox. De altfel, vară de vară, sub denumirea Atelier de iconografie, la Rohiţa se desfăşoară o tabără de pictură bisericească, având îndrumători remarcabili, între care artişti plastici clujeni. Şi tot în fiecare vară, după ce se încheie la Mânăstirea Rohia o manifestare culturală prestigioasă, Zilele Nicolae Steinhardt, participanţii fac o vizită la Rohiţa, continuând aici dialogurile. În felul acesta am avut prilejul să-l cunosc pe profesorul George Ardeleanu, de la Facultatea de Litere din Bucureşti, cel mai competent editor, exeget şi biograf al lui Steinhardt.
Ne puteți urmări și pe Google News
Pe locurile unde se află biserica Mânăstirii Rohiţa a existat o chinovie modestă, dar veche, distrusă de generalul Bukow, vrăjmaşul uniat al Ortodoxiei, în urmă cu 250 de ani. Rohiţa deţine astăzi o bibliotecă de 4.000 de volume, prilej să-mi amintesc aici o constatare făcută în anii ’80 la Căldăruşani: nicăieri nu se citeşte cu mai multă plăcere şi folos (chiar şi de către un mirean) Patericul, Limonariul sau Lavsaiconul ca într-o mânăstire!
Recomandările noastre
