Farage: „Dacă UE forțează mâna Londrei, Parisul și Frankfurtul dispar într-un an”
- Adrian Pătrușcă
- 7 iulie 2019, 08:07
Liderul formațiunii politice britanice Brexit Party, Nigel Farage, a avertizat că dacă Uniunea Europeană încearcă să forțeze centrul de afaceri al Londrei, așa-numitul City, să se alinieze reglementărilor sale privind serviciile financiare, britanicii vor lua examplul recent al Elveției, de a scurtcircuita UE, astfel că, în termen de un an, centre financiare precum Parisul sau Fraknfurtul vor fi închise.
Comisia Europeană a înghețat acțiunile companiilor elvețiene de pe piața UE luna aceasta. Totuși, în loc ca țara nemembră UE să fie forțată să se supună unui nou acord de parteneriat, Elveția a interzis și ea burselor de valori din UE să tranzacționeze acțiunile sale. Drept urmare, comercianții europeni au fost nevoiți să recurgă la serviciile unor intermediari, astfel încât schimburile cu Elveția au devenit mai scumpe și mai lente.
Uniunea Europeană ar putea încerca aceeași tactică, dacă Marea Britanie va părăsi UE fără acord pe 31 octombrie.
Farage crede totuși că Bruxelles-ul nu va fi foarte agresiv, datorită puterii City-ului londonez, al doilea centru financiar din lume, după New York. Mai mult, britanicii ar putea fi cei care să elimine companiile europene de pe bursa sa, după modelul elvețienilor.
Farage, el însuși un fost comerciant, a declarat pentru The Telegraph: „Pot să încerce tot ce le trece prin cap. De fapt, această mulțime este o plevușcă. Pe piețele financiare mondiale, sunt o plevușcă. Pot încerca să-și încordeze mușchii, dar orice ar face, nu va merge. Până la urmă, dacă dorești să apelezi la capitaluri pe termen scurt în Europa, trebuie să mergi la Londra.”
Și militantul pentru o ruptură netă de UE a adăugat:
„Dacă încearcă și ne amenință în legătură cu piețele de capital și financiare, tot ceea ce trebuie să facem este să ne rupem de ei, să îi ocolim în ceea ce privește reglementările și vom închide Parisul și Frankfurtul într-un an.”
Un raport al Centre for Banking Research al Cass Business School, dat publicității în aprilie arăta că City va rămâne un centru internațional pentru marea finanță și după Brexit, și că există în mod clar avantaje pentru investitori să opereze la Londra, decât la Paris sau Frankfurt.
Astfel de factori include ora Londrei, care permite comerțul cu Statele Unite, dar și cu Orientul Mijlociu și Asia; reputația mondială a școlilor financiare și a universităților britanice; gradul mare de integrare al pieței de capital; legile și reglementările sale favorabile.