Trecutul Cămătarilor. Acuzaţii de sechestrare de persoane, tâlhărie şi şantaj

Trecutul Cămătarilor. Acuzaţii de sechestrare de persoane, tâlhărie şi şantaj

Înainte ca fraţii Balint să fie condamnaţi, gruparea condusă de aceştia a intrat în atenţia autorităţilor pentru că ar fi tâlhărit cetăţeni străini, trimis „fete” la produs şi ameninţat datornicii

Fraţii Vasile şi Ion Balint (Sile şi Nuţu Cămătaru) au intrat zilele acestea din nou în atenţia opiniei publice după ce au fost daţi în urmărire naţională. Poliţiştii nu i-au găsit la domiciliu, vineri seară, pentru aplicarea mandatelor de executare a condamnărilor definitive. Ion şi Vasile Balint au fost condamnaţi, vineri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  (ÎCCJ), printr-o decizie definitivă, la şase şi, respectiv, 13 ani de închisoare, judecătorii menţinând, în cazul celor doi, sentinţa din faza inferioară a procesului. Ulterior, sâmbătă, au apărut şi veşti despre „predarea” celor doi – Sile Cămătaru ar fi fost prins de autorităţile din Germania, iar Nuţu s-ar afla în ţară, urmând a se prezenta la poliţie. Fraţii „Cămătari” au anunţat că vor da statul român în judecată la CEDO, deoarece  - spun ei – ar fi ispăşit deja pedeapsa pentru faptele lor. Detaliile din dosarele întocmite mai multor membri ai clanului sunt deja istorie. Dar pot provoca, chiar şi azi, la ani distanţă, fiori.

„Şi-au diversificat preocupările”

Un rechizitoriu întocmit de DIICOT în 2004 caracterizează activităţuile grupării: „Structurile de crimă organizată s-au reorientat şi spre tipuri de infracţiuni cu caracteristici mafiote care implică acţiuni premeditate, sechestrări de persoane, tâlhării, şantaj, impunerea taxei de protecţie, etc. O astfel de grupare infracţională, structurată pe principiile unui grup criminal organizat, este şi cea condusă de inculpaţii Balint Ion şi Balin Vasile, ce şi-a diversificat în timp preocupările în sfera criminalităţii organizate, membrii acesteia fiind implicaţi în activităţi de sechestrare de persoane, şantaj, proxenetism, trafic de persoane, perceperea de taxe de protecţie, recuperarea unor bunuri şi valori şi, nu în ultimul rând, în acte de cămătărie”, scriau procurorii.

Fetele bătute şi bune de plată

Autorităţile au calculat: Ion şi Vasile Balint ar fi condus o grupare mafiotă ce îşi întindea tentaculele prin nu mai puţin de 200 de membri. Din rechizitoriul întocmit de procurori în 2004 reies câteva din „atribuţiile” pe care le-ar fi avut Sile Cămătaru cât se afla în libertate. Clanul ar fi avut o reţea de prostituţie. Fetele care nu ascultau de ordinele lui Sile sau ale oamenilor lui ar fi fost bătute crunt. Apoi trebuiau să-şi „spele ruşinea” plătind “despăgubiri” de mii de euro. Cel puţin asta a descris Natalia Untilă, o tânără care se prostitua în Discoteca “Herăstrău” din Capitală pentru „Cămătari”, devenită ulterior martor în dosar.

Un viol la „Calypso”? Dosarul s-a bazat pe interceptări telefonice, alături de alte probe. O scenă ruptă din filmele cu mafioţi de coşmar a fost descrisă, printre altele, de un apropiat al clanului, Laurenţiu Roman, zis „Relu”. Dacă victimele refuzau să-şi plătească datoria către „Cămătari”, puteau sfârşi, de exemplu, ca un cetăţean numit „Trompeta” în dosar. Bărbatul avea o datorie de 200.000 de euro la fraţii Balint. Pentru că nu a mai plătit suma, într-una din zile a fost „invitat” la restaurantul „Calypso”, din Bucureşti. Aici omul ar fi fost bătut. Apoi ar fi fost rujat, îmbrăcat în mireasă şi, spune sursa, violat.

Leii lui Nuţu

„Fluturică”, omul de bază al „Cămătarilor”, ar fi fost în centrul tâlhăririi cetăţeanului israelian Shaul Peleg. Acesta ar fi fost răpit, susţin procurorii, în noaptea de 7 spre 8 septembrie 2003. Sile Cămătaru, Fluturică şi alţi cinci membri ai grupării s-au dat drept poliţişti şi l-au luat pe israelian de acasă. După ce i-au furat bijuteriile, 13.000 de euro şi două milioane de lei, l-au abandonat, gol puşcă. O altă legendă ţesută în jurul faptelor fraţilor Cămătaru face referire la pasiunea acestora pentru animalele exotice. Aceştia aveau şi cai – de altfel, acum un an, când Nuţu Cămătaru a ieşit din penitenciar, a fost aşteptat la poartă cu un armăsar negru - , mai aveau păsări exotice dar şi lei. Conacul fraţilor ar fi găzduit trei exemplare de lei. Poliţiştii susțineau că leii nu ar fi fost ţinuți doar din pasiune: cei care nu plăteau sumele datorate, ar fi făcut „cunoştinţă” cu felinele pentru a fi convinşi de gravitatea situaţiei. Iar sub menajerie ar fi fost o adevărată cameră de tortură. Metodele de „convingere” a datornicilor erau diverse. „Dacă nu plăteşti datoria fiului tău, îţi voi bate un cui în cap”. Aşa suna ameninţarea trimisă către unul dintre datornici, de exemplu. CONEXIUNI Nume „grele” în jurul interlopilor Gruparea fraţilor Cămătaru ar fi beneficiat de ajutorul unor oameni puternici din România. În martie 2005, într-un articol intitulat „Cămătarii, o caracatiţă care a otrăvit România”, „Evenimentul zilei” amintea, printre alţii, de fostul senator PSD Vasile Duţă, membru al Comisiei de abuzuri din Senat.  Acesta ar fi fost surprins în compania mai multor prostituate care ar fi făcut parte din reţeaua celor doi fraţi Balint. Alt prieten al Cămătarilor ar fi Gigi Becali. Însuşi Nuţu Cămătaru declara următoarele: „Gigi este prietenul meu (...). L-am ajutat cu ce am putut şi l-aş ajuta şi în continuare”.  Laurenţiu „Relu” Roman ar mai fi povestit de alţi politicieni care şi-ar fi reglat conturile cu ajutorul „Cămătarilor”. „Relu” susţinea că Alexandru Ciocâlteu, de exemplu, fost secretar de stat, ar fi fost bătut la comanda deputatului Nicolae Păun.

Ne puteți urmări și pe Google News