Una dintre marile pierderi ale anului 2018 este moartea Doinei Cornea. A plecat dintre noi discretă, fără a fi mediatizată îndeajuns ca să ajungă un exemplu pentru tinerele generații. A trăit din 1990 până în 2018 la fel ca în perioada care a făcut-o celebră în întreaga lume, modestă, cerând celor din jur un singur lucru, curajul de a se simți liberi.

A nu fi vierme

Între 1982 și 1989, când până și bancurile se spuneau șoptit, ea, profesoara de franceză la Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, a trimis peste 30 de texte la Europa Liberă, a realizat niște cărți (samizdate) multplicate la xerox, pentru a propaga cultura liberă. Pentru aceste „îndrăzneli” a fost arestată, anchetată, bătută. A povestit că ideea de libertate, de a „nu mai fi vierme”, i-a venit în timpul unor excursii de studii în Franța când și-a dat seama că, deformată de concepțiile din România, se aștepta să fie arestat un student care îl critica pe De Gaulle.

Mintea sa a evoluat spre ideea de libertate și, în 1982, trimite la Europa Liberă o scrisoare deschisă: Scrisoare către cei care n-au încetat să gândească. Dintr-o eroare, crezând că textul fusese semnat cu un pseudonim, Vlad Georgescu a citit la sfârșit numele real al profesoarei. Deși presiunile asupra ei au început aproape imediat, ea nu s-a oprit. În 1987, după mișcările minerilor de la Brașov, ea și fiul său au fost arestați timp de câteva luni.

 

Cărți-manifest, xeroxate pe bani de la studenți

La Sighet, unde este expusă o păpușă din cele pe care Doina Cornea le folosea pentru a trimite ascunse în capul lor mesaje în străinătate, Doina Cornea a povestit cum era în acei ani:

„Un grup de studenţi m-au ajutat să scot nişte samizdate. Nu ştiu de ce nu sunt luate în considerare în România. Aceste samizdate sunt traduceri din limba franceză. Cel mai important text ar fi cel al filosofului Gabriel Marcel, Justice et vérité, în care spune că nu există dreptate fără adevăr, nici adevăr fără justiţie. Era o idee fundamentală. Am tradus un text de Paul Goma, un altul de Mircea Eliade, Încercarea labirintului, tocmai pentru că vorbeşte despre disidenţă, despre opoziţie. Mi-am zis că e un model: cum trăia un tânăr prin anii ’20-’30 în România. Am mai tradus din Stéphane Lupasco. Era scumpă o pagină la xerox – am scos textul lui Mircea Eliade în 100 de exemplare fotocopiate. Nu m-au ajutat intelectualii, când le-am cerut ajutorul: „Dragii mei, hai să cotizăm, să scoatem samizdate“. M-au ajutat studenţii, în primul rând fiul meu, Leontin, care a mobilizat nişte prieteni şi nişte foşti studenţi de ai mei, tineri fără bani. Ei au cotizat să scoatem aceste samizdate. Eu nu-mi puteam permite să merg cu samizdatul – tot ei au difuzat în societate, printre prieteni. Trebuie să recunosc că fiul meu a fost sufletul acestei acţiuni: el le ducea la xerox, el le aducea de la xerox. La anchetă nimeni nu a avut de suferit, pentru că el a fost anchetat tocmai pe tema cine a tras la xerox – n-au putut scoate nimic.”

Revoluția a găsit-o cu domiciliu forțat în Cluj. După fuga lui Ceaușescu, este cooptată în Consiliul Frontului Salvării Naționale. Motivul este evident, grupul din jurul lui Ion Iliescu avea nevoie de dizidenții cunoscuți pentru a obține credibilitate. Cornea a părăsit CFSN la sfârșitul lui ianuarie 1990. În august, înființează Forumul Democrat Antitotalitar, grup considerat a fi cel din care s-a format Convenția Democrată din România.

Funcții publice nu a mai ocupat.

 

Plimbată cu TAB-ul prin București

Un episod relevant pentru graba cu care Dina Cornea a părăsit CFSN a fost descris colegului nostru Adrian Pătrușcă de regizorul și realizatorul de documentare Cornel Mihalache. Este vorba de perioada 22-26 decembrie 1989.

„Doina Cornea a fost ţinută după 22 ca o ostatecă, iar imaginea ei a fost folosită în mod abil. La poarta casei din Cluj, securiştii care o supravegheau au fost înlocuiţi de militari. Când, pe 25 decembrie a fost adusă la Bucureşti, la gară a fost suită direct în TAB, acoperită cu o manta soldăţească şi sub camuflajul unei căciuli militare cu urechi. “În faţa gării zic să luăm un taxi, totuşi. Zice (militarul tânăr care a primit-o în grijă) nu, nu, aici ne aşteaptă un TAB. Şi zic, eu nu pot urca în TAB. Lăsaţi că vă ajutăm noi!”, povesteşte Doina Cornea. Noua putere a avut mare grijă să o ţină izolată de orice informaţii şi influenţe. Militarul a avertizat-o: “Ştiţi, e foarte periculos, vă vede cineva, că aveţi duşmani în ţara asta, şi vă împuşcă”. Am întrebat unde sunt cazată. E mai bine să nu ştiţi, mi-a răspuns”. Ea a fost supusă practic unui regim de semi-arest şi de manipulare grosolană. “Dimineaţa, a venit ofiţerul în cameră: aţi auzit azi-noapte cum s-a tras? Ninsese foarte frumos în noaptea aia, şi zice, aţi auzit împuşcăturile? Vai, teroriştii, aicea pe acoperişuri au umblat! Şi atunci mă uit pe acoperişuri şi zic: domnule locotenent, dar dacă ar fi umblat s-ar fi văzut urmele pe acoperiş. Dar nu era nici o urmă, era o zăpadă frumoasă. E, atuncea am început să drămuiesc...” Pe 26 decembrie, Doina Cornea a fost dusă direct în studioul televiziunii, la o emisiune la care au apărut să o flancheze Silviu Brucan şi Dumitru Mazilu. “Nu puteam să zic că nu vreau cu dvs, că vreau singură. Am acceptat să intru cu ei, dar asta e foarte important, că iniţial eram programată singură. Şi când coboram trei trepte pentru studiou, m-a prins aşa, brutal, domnul Brucan de mână, nu “ascultaţi...”, ci “ascultă doamnă, să nu cumva...””

La București se încerca în acele momente organizarea primului miting împotriva noii puteri. Mitingul a eșuat.