Fane Radu, gol istoric pentru Lazio Roma

Fane Radu, gol istoric pentru Lazio Roma

Juventus Torino și Lazio Roma și-au disputat, miercuri seară, finala Cupei Italiei.

 Pe „Stadio Olimpico”, câștig de cauză au avut piemontezii care s-au impus cu scorul de e 2-1. Astfel, „Bătrâna Doamnă” a câștigat acest trofeu după o pauză de 20 de ani. În plus, „alb-negrii” au reușit eventul, tot după două decenii. Și totuși, începutul de meci le-a aparținut romanilor care au deschis scorul prin Ștefan Radu, în minutul 3.

A fost și căpitanul lazialilor

Astfel, fundașul celor de la Lazio a devenit primul român care punctează în ultimul act al Cupei Italiei. Mai mult, Radu a purtat banderola de căpitan, până în minutul 70, atunci când o accidentare l-a forțat să părăsească terenul. Juve a întors rezultatul grație lui Chiellini (11) și Matri (97).

14 selecții a strâns Ștefan Radu la echipa națională, ulltima fiind cea din 2013, de la partida cu Ungaria

Radu este unul dintre puținii jucători români care mai evoluează la nivel înalt în fotbalul european. Însă, chestiunea este neimportantă pentru echipa națională a României. Fane se încăpățânează să nu mai îmbrace tricoul primei reprezentative, la care a renunțat în urmă cu doi ani, după un conflict cu Victor Pițurcă, fost selecționer.