Referendumul pentru familia tradițională nu e dorit de PNL și USR

Referendumul pentru familia tradițională nu e dorit de PNL și USR

Referendumul pentru familia tradițională prinde partidele politice între dorința a trei milioane de români care au semnat pentru modifi carea Constituției, în sensul defi nirii căsătoriei ca fi ind între „un bărbat și o femeie”, și presiunea venită din partea Uniunii Europene, unde tot mai multe state recunosc căsătoriile între persoane de același sex.

Încă de anul trecut, Coaliția pentru Familie, o asociație formată din mai multe ONG-uri, a reușit să strângă peste trei milioane de semnături astfel încât să poată fi declanșată procedura organizării unui referendum pentru modificarea Constituției. Căsătoria în România să nu mai fie „între soți”, așa cum scrie, în prezent, în legea fundamentală, ci familia să fie definită ca „uniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie”.

Au românii nevoie de organizarea referendumului?

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis, pe 5 iunie, ca un cuplu căsătorit format din două persoane de același sex să fie recunoscut în orice stat membru al UE. Drept pentru care România e nevoită să țină cont de această decizie. Pe de altă parte, respectiva hotărâre europeană nu este valabilă pentru ședere permanentă, ci face trimitere doar la libera circulație a cuplurilor gay căsătorite.

Noţiunea „soț” , în sensul dispoziţiilor dreptului Uniunii privind libertatea de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor familiilor lor, cuprinde soţii de acelaşi sex. Deşi statele membre sunt libere să autorizeze sau să nu autorizeze căsătoria homosexuală, ele nu pot împiedica libertatea de şedere a unui cetăţean al Uniunii prin refuzul de a acorda soţului său de acelaşi sex, resortisant al unei ţări non-UE, un drept de şedere derivat pe teritoriul lor”, se arată în decizia CJUE.

Parlamentarii au ținut proiectul la sertar

Referendumul pentru redefinirea familiei tradiționale a pus și pune partidele politice românești în dificulate. După ce a stat în sertar timp de un an în Parlament și a trecut doar de Camera Deputaților, proiectul de lege inițiat de Coaliția pentru Familie ar putea fi adoptat, cel mai probabil, și în Senat, în toamnă.

Dacă va trece de votul Parlamentului și va fi promulgat de către președintele Klaus Iohannis, în termen de 30 de zile ar trebui să fie convocat referendum național pentru modificarea legii fundamentale.

Partidele politice oscilează în luarea unei decizii

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus, deja la sfârșitul lunii iulie, că familia trebuie să fie redefinită potrivit inițiativei legislative, dar și că parteneriatul civil va fi reglementat în toamnă, pentru că trebuie să fie conferite drepturi egale și persoanelor de același sex. „Referendumul se va organizat oricum, poate fi la sfârșitul lunii spetembrie sau la începutul lunii octombrie”, a mai spus liderul PSD. Colegii de coaliție al PSD-ului: ALDE, prin vocea vicepreședintelui Andrei Gerea, a declarat că partidul nu s-ar implica în această campanie: „Noi nu vom da direcția, nu avem o poziție conturată”, potrivit Libertatea.ro.

PNL, deși doctrinar ar trebui să susțină referendumul, se poziționează mai degrabă neutru. Liderul liberalilor, Ludovic Orban, a declarat fiecare membru al PNL se va plasa faţă de referendumul pentru familie conform propriei sale conştiinţe. „Dl. Dragnea şi dl. Tăriceanu sunt ultimii oameni care pot să promoveze valorile familiei tradiţionale şi mi se pare ridicol că Dragnea se agaţă de acest subiect pe care îl duce în derizoriu”, a mai spus Orban.

Nu există consens nici în USR pe referendum. Deși oficial Uniunea se declară împotriva redefinirii familiei, în interiorul formațiiunii situația este alta. „USR-ul s-a poziționat, printr-un referendum intern, care a avut loc vara trecută și este foarte clar pentru partidul meu că nu sprijină acest referendum și nu dorește ca el să aibă loc. Acum, sigur că sunt membri USR care au diverse păreri și pe care ei le vor putea exprima liber cu acest prilej, dar ca opinie generala a prevalat ideea că nu e cazul acum să facem un referendum”, a declarat liderul senatorilor USR, Vlad Alexandrescu. Reamintim că fostul lider al USR, Nicușor Dan, a plecat din partid, deranjat fiind că o parte din colegii săi doreau adoptarea unei rezoluții de nesusținerea a referendumului pentru familia dintre „un bărbat și o femeie”.

 

În România, nu poate fi calificat drept „soț” o persoană de același sex

Cuplul gay format din românul Relu Adrian Coman și americanul Robert Clabourn Hamilton, a cerut autorităților române, în 2012, să le fie comunicată modalitatea în care soțul românului să obțină dreptul de a locui legal în țara noastră pe o perioadă mai mare de trei luni. Cei doi au locuit împreună timp de patru ani în Statele Unite înainte de a se căsători la Bruxelles în urmă cu 8 ani.

Având în vedere că țara noastră nu recunoaște căsătoriile gay, răspunsul autorităților române a năruit speranțele celor doi, pentru că Robert Clabourn Hamilton nu poate beneficia de un drept de ședere pe o perioadă mai lungă de trei luni, fiindcă americanul nu poate fi calificat în România drept „soț” al unui cetățean al UE.

Dar cuplul româno-american a mers mai departe și a introdus o acțiune în fața instanțelor române prin care solicitau constatarea existenței unei discriminări pe criteriul orientării sexuale, în ceea ce privește exercitarea dreptului de liberă circulație în UE. Mai exact, sesizarea legată de excepţia de neconstituţionalitate din Codul Civil, în cazul Coman-Hamilton, a fost fost admisă de CCR, în iulie, dar doar cu privire la libera circulație și locuire și în România a persoanelor de același sex, judecătorii constituționali nepronunțându-se și pe recunoașterea căsătoriei celor doi.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News