Falimentul Silicon Valley Bank provocat de telefoanele mobile. Banca investitorilor în tehnologie, victimă a industriei pe care a susținut-o
- Ionel Sclavone
- 14 martie 2023, 23:14
Experții au descoperit cauzele prăbușirii Silicon Valley Bank (SVB) într-un timp atât de scurt. Informațiile despre situația precară a Silicon Valley Bank au declanşat o panică masivă masivă în rândul deponenților care și-au retras fondurile în timp foarte scurt. Autoritățile de reglementare financiară din Statele Unite au intervenit și au închis instituția bancară, preluând controlul asupra depozitelor sale. Colapsul SVB este considerat cel mai mare faliment bancar din SUA după criza financiară globală de acum un deceniu.
Analiștii sunt de părere că prăbușirea Silicon Valley Bank într-un timp atât de scurt s-a datorat telefoanelor mobile. Astfel, datorită aplicațiilor de internet banking, clienții au avut posibilitatea să-și retragă banii într-un timp foarte scurt, înainte ca reprezentanții băncii să poată reacționa.
Informațiile despre problemele financiare ale SVB s-au răspândit rapid și au provocat o panică masivă în rândul deponenților. Având în memorie criza de acum mai bine de zece decenii, deponenții s-au grăbit să-și salveze economiile înainte să fie prea târziu. Panica s-a instalat rapid, iar clienții americani au lichidat depozite în valoare de câteva zeci de miliarde de dolari.
„Cum au fost retrase 42 de miliarde de dolari într-o singură zi, fără ca mii de oameni să stea la coadă? Răspuns: telefonul mobil! Acest lucru ar trebui să sperie bancherii şi autorităţile de reglementare de pretutindeni. Întreaga bază de depozite de 17.000 de miliarde de dolari se sprijină pe un fir de păr, aşteptând lichidităţi instantanee", a declarat macro-analistul Jim Bianco.
Autoritățile de reglementare financiară au închis banca și au preluat controlul asupra depozitelor. Apoi. autoritățile americane au anunțat că vor permite deponenților cu depozite garantate să-și retragă fondurile dacă vor dori acest lucru.
Sâmbătă dimineaţă sistemul financiar american fiind pe punctul de a lua foc, iar criza SVB părea că se extinde. În acest context, secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, împreună cu alte autorităţi de reglementare au anunţat o serie de măsuri de sprijin care au liniştit pieţele și a dus la evitarea altor falimente.
Telefoanele mobile cauza rapidă a colapsului
Potrivit publicaţiei Fortune, printre factorii declanşatori ai acestei crize pot fi enumerați eșecul autorităților în depistarea riscurilor iminente pentru sistemul bancar, cauzate de sfârşitul brusc al ratelor dobânzilor apropiate de zero, sau strategia conducătorilor SVB, hiper axaţi pe creşterea băncii cu orice preţ.
Potrivit publicaţiei, aceste cauze au contribuit la apariția crizei, dar tehnologia, telefoanele mobile, a fost catalizatorul care a grăbit colapsul băncii într-un timp rapid.
Un proces care, în mod obișnuit se derula pe parcusul a mai multor zile sau chiar săptămâni și implica prezența fizică a clienților la bancă, s-a desfășurat în câteva minute. Iar bancheri şi autorităţile nu au avut suficient timp la dispoziție pentru a procesa situașia şi a reacţiona.
Analiştii sunt de părere că, pentru a evita viitoarele crize bancare, cel mai util lucru de făcut este găsirea unui sistem de reglementare a legăturii dintre domeniul bancar şi instrumentele tehnologice de care clienţii dispun pentru accesarea şi administrarea propriilor conturi.