Ca orice atentat reușit, atacurile de la 13 noiembrie relansează polemicile privind erorile serviciilor de informații. De data aceasta, ele par să fie mai numeroase decât oricând.

1. Traficul nestingherit spre și dinspre Siria.

Cele mai grave erori sunt legate de călătoriile dus-întors între Siria și Franța, fără cunoștința autorităților. Mai mulți membri ai grupării teroriste de la Paris au mers în Siria. Pe măsură ce ipoteza unui comando, compus măcar parțial din veterani jihadiști, întrebarea este: cum și pe unde s-au întors?

a) Cum de Sami Amimur, care avea pe numele său un mandat internațional de arestare, a reintrat în Spațiul Schengen fără a fi reperat? Acest francez de 28 de ani, bănuit că vrea să plece în Yemen, este arestat în octombrie 2012 pentru „asociere cu teroriști” și plasat sub control judeuciar.

Ceea ce nu-l împiedică să ajungă, un an mai târziu, pe „tărâmul Jihadului” în Siria. Aceasta a dus la emiterea mandatului internațional de arestare. În ciuda sa, a reușit să se reîntoarcă în Franța incognito pentru a lua parte pe 13 noiembrie la cel mai grav atentat comis vreodată în Hexagon.

Alain Chouet, fost șef al serviciului de informații externe DGSE, a declarat pentru AFP:

„Avem o problemă la controlul frontierelor Schengen, și încă una mare. Sosirea lui ar fi trebuit să aprindă un bec roșu. Însă acești indivizi stăpânesc bine tehnicile de intrare și ieșire din Schengen, pe care le-au exersat și practicat intens.”

Și Chouet continuă:

„Dacă a avut grijă să nu intre (în Schengen - n.r.) printr-o frontieră franceză, nimeni nu l-a văzut... Dacă se întoarce prin Belgia, de exemplu, cu un zbor low-cost la Charleroi... Mergeți la Charleroi, să vedeți cum sunt controalele acolo.”

b) Cum de Omar Ismail Mostefai, pe numele căruia exista o Fișă S încă din 2010, semnalat Parisului de două ori de către Ankara pentru apartenența sa la o mișcare jihadistă, a putut ajunge în Siria fără să atragă atenția?

Poliția turcă „a informat poliția franceză în decembrie 2014 și ianuarie 2015” despre Mostefai „și nu am primit nici un răspuns din partea Franței”, a declarat luni pentru AFP un oficial turc.

Întrebarea rămâne valabilă cu atât mai mult pentru Abdelhamid Abaaoud, ucis în timpul raidului de la Saint-Denis, personaj jihadist notoriu?

2. Lipsa de cooperare între serviciile diferitelor țări.

a) Între Franța și Belgia

De ce poliția belgiană nu a prevenit partea franceză că doi dintre resortisanții săi (chiar dacă trăiau la Bruxelles), Brahim și Salah Abdeslam figurau în fișierele sale?

Poliția belgiană îi interogase pe frații Abdeslam înaintea atacurilor de la Paris (în care unul dintre ei s-a aruncat în aer), dar „nici unul nu arăta semnele unei posibile amenințări”, a afirmat parchetul federal.

În timp ce Brahim Abdeslam revenea din Turcia, fără să fi ajuns în Siria, așa cum plănuise, „a fost interogat la întoarcere, la fel ca și fratele său”, afirmă purtătorul de cuvânt al parchetului belgian.

Acesta a precizat:

„Știam că sunt radicalizați și că puteau pleca în Siria, dar nu dădeau semne de o posibilă amenințare. Deși i-am semnalat Franței, mă îndoiesc că puteau fi arestați.”

De altfel, alți membri ai comandoului, stabiliți în Belgia, erau cunoscuți de poliția de aici. O sursă din poliția franceză mărturisea pentru AFP:

„Înțelegeți foarte bine că dacă belgienii nu ne informează, aici nu putem face nimic.”

b) Între serviciile turce și franceze

Și Turcia a vorbit despre lipsa de comunicare. Poliția turcă „a informat poliția franceză de două ori, în decembrie 2014 și iunie 2015, despre Omar Ismail Mostefai, afirmă un oficial de la Ankara, dar susține că nu a primit nici un răspuns.”

Ce s-a petrecut?

Aceste firimituri de indicii, aceste semnale, acest mandat de arestare internațional, toate ar fi putut constitui punctele unei schițe, care, puse cap la cap, ar fi putut conduce anchetatorii din Franța și Belgia să treacă la acțiune împotriva celulei care a însângerat Franța.

„Există trei ipoteze”, a explicat pentru AFP un fost membru al serviciilor anti-teroriste din DGSE, sub protecția anonimatului. „Fie nimeni nu a văzut, și atunci este o mare problemă, fie au fost văzute niște lucruri și nu au fost înțelese, ceea ce este de asemenea o mare problemă, fie au fost văzute niște lucruri, și totuși, comandoul a putut trece la acțiune.”

„Poate a fost ratată faza finală, cea în care tipii dispar în natură. În toate cele trei cazuri, este enervant. Asta înseamnă că fie avem o problemă de informații, fie a analizei informațiilor, fie a sistemului de comandă în servicii.”