Falafel, rețetă libaneză de post. Chiftelele din năut pot fi băgate la cuptor sau prăjite în tigaie

Falafel, rețetă libaneză de post. Chiftelele din năut pot fi băgate la cuptor sau prăjite în tigaie Sursa foto: Martin Rettenberger | Dreamstime.com

Postul Paștelui este unul lung, iar gospodinele se confruntă deseori cu probleme în ceea ce privesc bucatele pe care să le pună pe masă familiei. Pentru a mai diversifica meniul, poți opta pentru o rețetă libaneză de post. Chiftele cu năut sunt ușor de preparat și vor fi un deliciu.

Falafel este un preparat extrem de simplu, iar pentru el aveam nevoie de doar câteva ingrediente. Chiftelele sunt făcute din năut crud, lăsat la hidratat 12 de ore, așa cum se procedează și în cazul rețetei cu hummus. Chiftelele cu năut pot fi prăjite în ulei sau pot fi coapte în cuptor.

Un mare avantaj al rețetei libaneze este că poți opta pentru ce condimente dorești, după propriul gust. Cei mai mulți bucătari folosesc pentru această rețetă sare, piper, usturoi și chimen. Totuși, în chiftele poți adăuga și coriandru măcinat, ardei iute sau pastă de susan.

Rețetă libaneză de chiftele de post cu năut

Ingrediente:

Ne puteți urmări și pe Google News
  • 250 g năut boabe uscat
  • 2 cepe mijlocii
  • 2-3 căței de usturoi
  • 1 legătură de pătrunjel (sau mai mult, mai puțin, după gust)
  • 1 lingură făină, la nevoie
  • 1 linguriță semințe de chimen măcinate
  • sare și piper după gust
  • ulei pentru prăjit

Mod de preparare:

1. Primul pas al rețetei este să pui năutul la hidratat peste noapte sau pentru cel puțin 12 ore.

2. Năutul se scurge bine de apă, apoi se dă prin blender împreună cu restul ingredientelor. Mixăm totul până obținem o pastă omogenă și fină.

3. Modelăm chiftelele în palme, iar dacă acestea nu își păstrează forma, mai puteți adăuga făină, care să lege mai bine compoziția.

4. Puneți chiftelele în uleiul încins, întorcându-le pe ambele părți pentru a se rumeni uniform. Ele pot fi puse într-o tavă și băgate la cuptor, dacă nu le doriți prăjite.

5. În cazul în care le-ați prăjit în ulei, scoteți-le pe un prosop de hârtie. Chiftelele vor părea arse, însă așa este culoarea năutului prăjit.

6. Falafetul poate fi servit atât cald, cât și rece. Alături de ele puteți pune hummus sau o salată. Puteți folosi și diverse sosuri, însă cel mai potrivit este cel cu iaurt, în cazul persoanelor care nu țin post.

Rețeta de sos de iaurt este una extrem de simplă. Ai nevoie de 00 ml de iaurt 0.1%, un castravete mic, o lingură zeamă de lămâie, un cățel de usturoi, măsar, sare și piper. Curățăm castravetele de coajă și îl dăm prin răzătoare. Usturoiul se zdrobește, apoi amestecăm toate condimentele. Sarea și piperul se pun după gust.