Cine a fost Niccolo Machiavelli ? Machiavelli avea să se afirme după proclamarea Republicii Florentine în 1498, devenind secretar al Consiliului celor Zece, care conducea negocierile diplomatice și operațiunile militare din regiune. În 1512, când familia Medici a reușit să câștige puterea asupra Florenței, republica ajungând să fie dizolvată, Machiavelli a fost înlăturat de aceștia pe motiv că ar fi conspirat împotriva lor. A fost închis în Florența, iar în urma eliberării sale, a fost exilat și detașat în San Casciano, unde a scris una dintre cele mai importante lucrări ale sale, “Principele”.

În urma acestei cărți a apărut și adjectivul “machiavelic”, fiind folosit pentru sintagma atribuită lui Machiavelii și anume că “scopul scuză mijloacele”. De fapt, lucrurile nu ar fi stat așa. În manuscrisul original, această propoziție nu ar fi existat niciodată. Istoricul Alex Mihai Stoenescu a descoperit că, de-a lungul timpului, sensul și forma textului au fost modificate la fiecare republicare a operei. Ceea ce ar fi încercat Machiavelli să transmită ar fi fost că există “nevoia de a urmări un scop până la capăt atunci când există nedreptatea.”

Machiavelli a încercat să transmită că indiferent de metodele prin care este atins un scop, provocând chiar și consecințe personale, acest lucru este benefic doar dacă statul ar avea de câștigat. De-a lungul operei sale, acesta a tratat modul în care poate fi câștigată puterea, relația pe care trebuie să o formeze principele cu principatul, cât și tipul de armată de care are nevoie un principat.

Adevăr contrafăcut

În viziunea lui Machiavelli, un principe ar fi trebuit să fie preocupat doar de putere, supunându-se regulilor care aduc succes unei acțiuni politice. De-a lungul timpului, opera sa a fost considerată un tratat modern de politică, însă traducerile frecvente ale operei au făcut ca textul să fie modificat.

Pasajul real care se regăsea în capitolul XVIII al operei, scrisă în 1513, a fost: “Prin urmare, faptele tuturor oamenilor și mai ales ale principilor, pentru care nu există un alt criteriu de judecată, trebuie privite numai din punctul de vedere al scopului lor.”

La mijlocul secolul al XVI-lea, o traducere făcută acestui text, a schimbat mesajul transmis: “În judecarea acțiunilor oamenilor și mai presus de orice, a principilor, care nu pot fi trimiși în judecată, să nu te uiți la mijloace, ci la scop.” În acest fel, cu trecerea timpului, manuscrisul a fost tradus de suficiente ori, încât să se ajungă la sintagma des folosită în prezent, “scopul scuză mijloacele”.