Faceţi mişcare! Vă ţine departe de noul coronavirus

Un nou studiu arată că oamenii care fac exerciţii regulat au mai puţine şanse de a contracta noul coronavirus.

Riscul de spitalizare al persoanelor care au contractat noul coronavirus a fost cu peste 34% mai mic în rândul persoanelor suficient de active, conform constatărilor anunţate luni de Fundaţia pentru Cercetare din statul Sao Paulo în urma unui studiu realizat în Brazilia.

Pentru a obţine beneficii suplimentare cu privire la sănătate, adulții ar trebui să își mărească activitatea fizică moderată la 300 de minute pe săptămână sau să facă 150 de minute pe săptămână de exerciţii intense.

S-a putut observa o reducere cu 34,3% a spitalizării în grupul considerat suficient de activ, potrivit cercetării.

Studiul s-a bazat pe un sondaj efectuat de Universitatea din Sao Paulo în colaborare cu alte centre braziliene de studii superioare şi a cuprins 938 de brazilieni care au contractat COVID-19.

De asemenea, s-a constatat că riscul de spitalizare a fost mai mare în cazul pacienţilor supraponderali sau obezi, precum şi în cazul persoanele cu niveluri reduse de educaţie şi statut socioeconomic, se menţionează în studiu.

Niveluri recomandate de activitate fizică pentru adulți cu vârste cuprinse între 18 și 64 de ani

La adulții cu vârste cuprinse între 18 și 64 de ani, activitatea fizică include timpul liber de activitate fizică, de exemplu: mersul pe jos, dansul, grădinăritul, drumețiile, înotul, mersul cu bicicleta, treburile casnice,  jocurile, sport sau exerciții planificate, în contextul activităților zilnice, familiale și comunitare. Pentru a îmbunătăți capacitatea cardio-respiratorie și musculară, sănătatea oaselor, reduceți riscul apariției MNT și a depresiei.

Aceste recomandări pot fi valabile pentru adulții cu dizabilități

Cu toate acestea, pot fi necesare ajustări pentru fiecare individ în funcție de capacitatea de exercițiu și de riscurile sau limitările specifice pentru sănătate.

Există mai multe moduri de a acumula în total 150 de minute pe săptămână de mişcare. Conceptul de acumulare se referă la îndeplinirea obiectivului de 150 de minute pe săptămână prin efectuarea de activități în mai multe reprize mai scurte, de cel puțin 10 minute fiecare, distribuite pe parcursul săptămânii, de exemplu, 30 de minute 5 ori pe săptămână, scrie Agerpres.