După Lovitura de stat din noaptea de 10 spre 11 februarie 1938, prin care s-a instaurat Dictatura Regală, în presa noastră tot mai cenzurată apărea totuși, nu de puține ori, o știre rezumată la atît: „Ieri, Majestatea Sa, Carol al II-lea, a lucrat la Palatul Regal cu Ministrul Muncii!”

Cînd nu era ministrul Muncii, era ministrul Industriilor sau Ministrul de Interne. Altfel spus, știrea anunța poporul român că Majestatea Sa a lucrat cu un membru al Cabinetului Armand Călinescu.

Armand Călinescu, despre care Majestatea Sa a zis cam așa ceva – În țara asta, Chiorul (Armand Călinescu era chior – n.n) e singurul om care vede bine –, deși o personalitate a scenei interbelice (a ținut și un Jurnal, pînă în seara dinaintea zilei cînd a fost asasinat), deși premier, în principiu șeful Guvernului și deci și al miniștrilor, admitea această călcare în picioare a autorității sale necesare. De fiecare dată cînd am dat în presa interbelică peste această informație lapidară, mi-am pus mai multe întrebări:

Ce însemna din punct de vedere practic Majestatea Sa a lucrat cu ministrul X? Ministrul și-a notat tot ce a zis Majestatea Sa, sau dimpotrivă Majestatea Sa a ascultat cuminte zicerile ministrului? Cum afla Armand Călinescu ce s-a decis la Palatul Regal în chestiuni care, pînă la urmă, îl priveau exclusiv pe el, premierul? Și mai ales cum transpunea în practică ordinele date de Carol al II-lea ministrului? Nu de alta, dar Guvernul trebuia săși bată capul ce să facă și să dreagă pentru concretizarea Înaltelor Indicații? Desigur, Majestatea Sa era ăl mai deștept om din România. De ce era nevoie ca ministrul să lucreze cu el? Ce știa mai mult Regele decît ministrul sau premierul? N-am aflat niciodată răspunsurile la aceste întrebări.

Apelînd la bunul simț, mi-am zis că aceste convocări ale miniștrilor la Palatul Regal, perfect constituționale după Constituția Dictaturii, făcută într-o singură noapte de Istrate Micescu și sărbătorită apoi vreo săptămînă, erau mai mult de imagine decît de realități practice. Majestatea Sa ținea astfel să arate românilor că el e Jupînul. Premierul Armand Călinescu era un simplu vizitiu la șareta Regală.

Cît despre conținutul discuțiilor dintre Carol al II-lea și ministru, n-am nici o îndoială că Majestatea Sa, care era nițel golan (o prefera pe Lupească Reginei Elena, pentru că în timp ce prima se lăsa posedată oricînd, oricum și oriunde, grecoaica admitea doar în patul conjugal), îi împărtăşea ministrului, pe care, evident, îl tutuia, indiferent de vîrstă, din experiențele sale cu prostituatele aduse de Gavrilă Marinescu, prefectul Poliției Capitalei.

De la Dictatura regală au trecut, iată, opt decenii.

Parcurgînd presa noastră din ultimul timp am aflat că președintele Klaus Iohannis a lucrat și el cu miniștrii Guvernului Orban. I-a convocat la Cotroceni de cum a fost investit Guvernul Orban de șase ori pînă acum.

Miercuri, 13 noiembrie 2019, au lucrat cu președintele miniștrii de la Transporturi (Lucian Bode), de la Economie și Energie (Virgil Popescu), de la Agricultură (Adrian Oros) și de la Finanțe (Florin Cîțu).

Joi, 14 noiembrie 2019, au fost convocați miniștrii Ion Ștefan, (Dezvoltare), Cristina Anisie (Educație), Victor Costache (Sănătate) și Marcel Vela (Interne), alături de vicepremierul Raluca Turcan. Luni, 25 noiembrie 2019, președintele s-a întîlnit doar cu ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

Joi, 5 decembrie 2019, au urcat Dealul Cotrocenilor vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Muncii Violeta Alexandru, ministrul Tineretului și Sportului Ionuț Stroe și ministrul Apelor și Pădurilor Costel Alexe.

Vineri, 6 decembrie 2019, întîlnire cu ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloş, alături de vicepremierul Raluca Turcan.

Luni 9 decembrie 2019, Klaus Iohannis a lucrat iar cu ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

La toate aceste întîlniri a participat și premierul Ludovic Orban. Despre ce a lucrat într-o zi Majestatea Sa, Carol al II-lea, presa n-a scris niciodată. Asta deoarece Majestatea Sa n-a binevoit să-i spună.

Klaus Iohannis a spus presei române ce-a făcut la întîlnirea din 5 decembrie 2019: „Am avut câteva discuţii de lucru foarte bune cu premierul şi cu miniştrii de linie. M-au informat despre situaţia găsită la ministerele lor, despre planurile pe care le au şi despre politicile publice pe care vor să le pună în practică. Şi vom continua seria discuţiilor.”

Deși e vorba doar de o ședință de lucru, ne putem face o imagine asupra a ceea ce se întîmplă la astfel de întîlniri:

Miniștrii îl informează pe Klaus Iohannis despre activitatea lor, dar mai ales despre ce vor să facă.

După care Klaus Iohannis le dă Înalte și Prețioase Indicații.

Nu știu dacă-i tutuie, precum Majestatea Sa, Carol al II-lea.

Despre aceste întîlniri s-au ridicat multe întrebări pînă acum, toate din partea presei, tot mai puține, care îndrăznește să se uite la Padișahul de la Cotroceni, gest riscant deoarece la Soare te puteai uita, dar la Klaus Iohannis, ba. Așa de Măreț, Nețărmurit, Strălucitor e! S-a pus întrebarea dacă președintele își dă seama că aceste convocări ale miniștrilor sînt grave încălcări ale Constituției. Legea fundamentală reglementează strict amestecul președintelui în treburile Guvernului, potrivit condiției de Republică Semiprezidențială a țării. Desigur, în alte țări, Franța, de exemplu, premierul e o simplă petală în vînt, președintele fiind practic premierul. Da, dar în Franța, Republică Prezidențială, cînd aleg președintele cetățenii știu că aleg și un fel de superpremier.

Iar revolta populară, cum se întîmplă acum în cazul Legii pensiilor, se îndreaptă împotriva Președintelui și nu a Premierului.

La noi însă, Constituția din 1991 a stabilit fără echivoc faptul că România e republică semiprezidențială. A lucra cu miniștrii e un grav abuz din partea președintelui. S-a pus de asemenea întrebarea condiției de Păcălici asumate de Ludovic Orban prin acceptul de a veni cu miniștrii la Cotroceni. El de ce mai e premier, dacă președintele lucrează direct cu miniștrii?

Firește merge și el, dar e greu de presupus că la Cotroceni lucrează cu miniștrii în timp ce Klaus Iohannis îl urmărește admirativ.

Eu însă voi pune o întrebare de bun simț: Care e utilitatea practică a acestor întîlniri?

Ministrul Finanțelor a fost de cele mai multe ori la ședințele de la Cotroceni. Se presupune că ministrul Finațelor se pricepe la Finanțe, că de asta a fost pus ministru la Finanțe și nu la Căratul apei cu ciurul.

Klaus Iohannis e profesor de Fizică. De Fizică de liceu.

Ce-i poate spune un profesor de Fizică de liceu ministrului Finanțelor în așa fel încît acesta să se întoarcă de la Cotroceni mai luminat decît Moise de pe Muntele Sinai? Ca redactor șef al unei publicații au fost momente cînd am convocat un redactor în birou pentru a lucra împreună la îndreptarea unui articol scris de respectivul.

Da, dar eu eram ca și el ziarist și nu unul oarecare.

Practic îi dădeam un ajutor de specialitate.

Klaus Iohannis nu poate fi de nici un ajutor unui ministru, cu excepția, poate a celui de la Educație. Admițînd că are un punct de vedere privind rezolvarea unei probleme de către Florin Cîțu, cui îl dictează Klaus Iohannis? Doar ministrului? Sau poate și ministrului și premierului?

Dacă din punct de vedere practic invitarea publică a miniștrilor la Cotroceni e o splendidă inutilitate, de ce organizează aceste întîlniri Klaus Iohannis? Răspunsul trimite la o realitate postdecembristă.

Toți președinții s-au amestecat în treburile Guvernului de aceeași culoare politică precum președintele.

Numai că ei au făcut-o din cînd în cînd, în situații deosebite și mai ales discret. Klaus Iohannis organizează ostentativ aceste întîlniri.

Mai mult din cînd în cînd dă indicații publice Guvernului. De ce?

Pentru ca românii să știe că el e Jupînul. Așa cum voia și Majestatea Sa, Carol al II-lea, să se știe.