FABULOASA POVESTE a Corneliei Vodoiu, unul dintre cei mai înfocaţi comentatori din online-ul românesc. Secretul chimistei aruncă în aer întreaga comunitate academică!

Absolventă de chimie cu o medie aproape de cea maximă, Cornelia Vodoiu, 52 de ani, este mai cunoscută în mediul online decât în cel academic. După ce ani de zile a dus o luptă surdă împotriva institutelor chimice- "adevărate laboratoare de produs droguri", s-a retras din lumea oamenilor de ştiinţă şi îşi varsă oful sistematic în subsolul tuturor ziarelor electronice. Scrie de plăcere, când cineva o înjură, "îi răspunde" cu un pasaj dintr-un tratat de chimie.

Dacă în domeniul comentariilor politice concurenţa e mai dură, atunci când vine vorba de domenii sensibile, cu impact social, Cornelia Vodoiu e neîntrecută în online-ul românesc. Deşi recent, a intrat şi pe domenii mondene, activitatea ei se desfăşoară, în principal, în zona de comentarii a articolelor despre droguri, alcool, cancer, potenţiale arme ale terorismului biologic, organisme modificate genetic şi alte subiecte de profil, lucru explicabil în cea mai mare parte prin pregătirea ei. La bază chimist, acest "Don-Quijote" al spaţiului virtual, susţine cu îndârjire că o mare conspiraţie a drogurilor, legale sau ilegale, este pregătită de mediul academic în scopuri comerciale şi că "mediocritatea" din mediul universitar se află inclusiv în spatele dezastrului de la Combinatul Oltchim. Încă mai visează, într-o zi, tot cu ajutorul Internetului, la o reuniune a colegilor de facultate, împreună cu care să schimbe ceva. În prezent, Cornelia nu mai profesează şi s-a dedicat întru totul copiilor, care îi calcă pe urmă- unul este absolvent de Stomatologie, altul- de Automatică. EVZ a găsit-o pe misterioasa comentatoare şi vă prezintă adevărata faţă a omului din spatele calculatorului- soţie de ofiţer, mamă a doi copii, actualmente casnică. Profesoara care a vrut să ridice nivelul oraşului Caracal Acum 30 de ani, Cornelia Vodoiu, originară din Fedeleşoiu, judeţul Vâlcea, termina Institutul Politehnic din Bucureşti, Secţia Chimie Pură, cu media 9,62. Făcea parte dintr-o generaţie de studenţi străluciţi care avuseseră onoarea să aibă la catedră profesori cu înaltă pregătire, mari academicieni. "un număr de 40 dintre studenţii acelei generaţii au absolvit cu media maximă", da timpul înapoi Cornelia. În 1982, în urma repartiţiei guvernamentale, proaspăt absolventa primea un post de profesor la Liceul "Ioniţă Asan", din Caracal. "Tocmai se înfiinţase o fabrică de anvelope la Caracal şi aveau nevoie de profesori să şcolească tineri pe care să-I angajeze ulterior acolo", explică femeia, care a trăit în acel liceu una dintre cele mai grele, dar şi cele mai frumoase perioade ale vieţii. Fiind căsătorită în Craiova şi având şi un copil mic, a fost nevoită să facă naveta în oraşul aflat la o distanţă de 40 de kilometri, timp de doi ani. "Mă trezeam dimineaţa, la 4 jumătate, la 5 şi ceva aveam tren, iar la 6 jumătate ajungeam în cancelarie. Aşteptam până la 8 să înceapă orele, după care la 5, după-amiaza, luam trenul înapoi spre Craiova. Dar tot acolo, la Ioniţă Asan am trăit o perioadă extrem de frumoasă. M-am înţeles foarte bine cu colegii, am vrut să sparg ideea oraşelor mici, să ridic nivelul Caracalului. Era o lume plăcută, elegantă", povesteşte Cornelia. De la fenomenul doctoratelor contra-cost la falimentul Oltchim Din motive financiare, pentru că jumătate din leafă se ducea pe navetă, în 1987, a renunţat la catedră şi s-a mutat cu familia, la Râmnicu-Vâlcea. După mai multe încercări eşuate de a obţine un post la un liceu, a ajuns pe Platforma Chimică a Institutului de Cercetări din localitate. "Doar că acolo nu puteai să faci cercetare, era un loc împânzit de Securitate, o oază de oameni care trăia bine. Eu, însă, fiind şi nevastă de ofiţer, am fost foarte rău primită. Aşa am aflat că acolo era o instalaţie specială în care se sintetiza TMP, un drog la fel de puternic ca si LSD-ul, sub directa îndrumare a academicienilor chimişti. Scopul era, desigur, unul comercial, banii umflau buzunarele şefilor", se revolt chimista. Aşa se face că n-a mai suportat atmosfera de apăsare şi presiunile, iar la începutul anilor 90, şi-a dat demisia. A încercat să se reîntoarcă la catedră- prima ei dragoste, însă i-au fost oferite doar posturi inferioare, mult sub pregătirea ei. Aşa a luat hotărârea, împreună cu soţul ei, să vândă casa din Vâlcea şi se mute la Timişoara, unde, un timp, a lucrat la Institutul Chimic al Academiei Române, "un focar de infecţie intelectuală, pentru că foarte mulţi colegi au fost depersonalizaţi prin consumul de alcool, fiind obligaţi să sintetizeze combinaţii complexe de stupefiante, indiferent de vârstă, de facultatea absolvită". I-a salvat onoarea ministrul polonez al Educaţiei! A lucrat la Institutul din Timişoara până în 2008, când şi-a dat demisia şi a publicat o lucrare controversată despre droguri. "Am scris despre club drugs şi legal heighs, pentru a trage un semnal de alarmă. Câte înjurături! Am fost implicată într-un scandal la revista de chimie şi am fost salvată de domnul profesor şi fost ministru al Educaţiei din Polonia, Pawel Kafarski. Este unul dintre prietenii mei pe Facebook", adaugă mândră. Tot la Timişoara, la Universitatea de Vest, a fost martora neputincioasă a fenomenului "tezelor de doctorat pe bandă rulantă". "Mulţi oameni şcoliţi acolo, slab pregătiţi, au plecat de acolo să lucreze la Oltchim, de altfel au fost impuşi. La combinat au pus mâna pe aparatură şi şi-au deschis ei afacerile lor paralele. Şi de aici ni se trage dezastrul de la combinat, l-au distrus încetul cu încetul, l-au obligat pe Roibu să cumpere utilaje, a fost o jucărie în mâna lor", e tranşantă Cornelia. Chimista mai spune că, dacă lumea oamenilor de ştiinţă nu era distrusă sistematic, în acest moment, ţara noastră se putea mândri şi cu descoperirea "liganţilor de aur, care ne-ar fi permis să extragem aurul de la Roşia Montană fără cianuri. Dar chimia este o artă şi nimeni nu mai vrea s-o practice", regretă Cornelia, care a încercat zadarnic să-i readucă împreună pe colegii ei de generaţie, speranţa că încă se mai poate face ceva. Chimia, feminismul şi politica peneţecedistă Din spatele monitorului, Cornelia a ajuns să îşi exprime frustrările de "a nu fi fost lăsată să fie model pentru ceilalţi". "Îmi place la nebunie să postez comentarii la articole despre subiecte pe care le stăpânesc bine. Este modalitatea mea de a mă exprima, vreau să trag un semnal de alarmă în rândul copiilor ăstora tineri. Trăiesc cu regretul că eu şi colegii mei de generaţie nu am fost lăsaţi să aducem o contribuţie societăţii. În acelaşi timp, copiii îşi prăjesc creierul cu drogurile astea aşa-numite legale, pentru că nu ne-au lăsat să promovăm cunoştinţele noastre despre droguri", e revoltată femeia. Consideră că, în acest moment, nivelul învăţământului este la pământ. "Nu înţeleg ce învaţă copiii ăştia, nedând admitere. S-au înfiinţat facultăţi paralele care sunt un atentat la sănătatea mintală a tinerilor. Se intră pe bază de dosar, la clasă sunt încurajate meditaţiile, profesorii predau după manuale idioate", spune femeia, a cărei pasiune rămâne, la 52 de ani, tot chimia, alături de solidaritatea feminină, "care la noi lipseşte" şi comunicarea. A cochetat şi cu politica, dar s-a retras rapid. "Am fost în PNŢCD, dar am renunţat, nu am fost de acord cu oamenii din partid. Nu erau buni în meserie, erau falşi, în loc să colaboreze cu tine, îţi dădeau în cap", ajunge de unde a plecat.