Formarea unui guvern proeuropean, cu susţinere în Parlamentul elen, este o misiune aproape imposibilă după ascensiunea stângii radicale şi a neo-naziştilor.
Negocierile pentru formarea unui nou guvern grec după alegerile de duminică par sortite eşecului înainte ca cele şapte partide care au intrat în Parlament să se aşeze la masa tratativelor. "O ţară neguvernabilă", a conchis ieri presa elenă, aluzie la imposibilitatea formării unei majorităţi solide în legislativul de la Atena după votul de acum două zile. Partidele tradiţionale din viaţa politică a Greciei din ultimele patru decenii, Noua Democraţie (centru-dreapta) şi Partidul Socialist (centru-stânga), formaţiuni care până acum au format un guvern de tranziţie care a adoptat măsurile de austeritate cerute de creditorii internaţionali, au fost sancţionate drastic de electorat. Împreună, cele două partide au cu puţin peste 32 la sută din voturi. Deşi preşedintele Carolos Papoulias i-a încredinţat misiunea formării noului guvern lui Antonis Samaras, liderul Noii Democraţii, acesta are nevoie, pe lângă sprijinul socialiştilor, şi de susţinerea în Parlament a unui al treilea partid pentru a putea menţine Grecia pe traseul austerităţii. Pe locul doi în alegerile de duminică, înaintea socialiştilor, s-a clasat însă stânga radicală care se opune măsurilor de austeritate, pe locurile următoare situându-se dreapta naţionalistă, comuniştii şi un partid neo-nazist, acesta din urmă intrând pentru prima dată în legislativul de la Atena. Liderul stângii radicale, Alexis Tsipras, a avertizat că va pune bazele unei alianţe care va anula toate acordurile încheiate de Grecia cu creditorii externi. Samaras are la dispoziţie zece zile pentru a forma un guvern în spatele căruia să se afle o majoritate parlamentară confortabilă.
<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/E4AXJx3IzdY?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Citiţi şi:
- Rezultatul alegerilor din Grecia aruncă Europa în aer. CE ar putea urma