Marți, 23 ianuarie 2018, Radio România Actualități a difuzat, pe la prînz, o știre care debutează astfel: „PNL a prezentat astăzi Cartea Neagră a Guvernării PSD-ALDE la un an de la mandat. Președintele partidului, Ludovic Orban, a declarat că 2017 a fost un an pierdut pentru România, iar analiza făcută de liberali arată că țara noastră se îndreaptă într-o direcție greșită din punct de vedere democratic, economic și social.”

Presa din ianuarie 2018 ne atrage atenția că PNL, principalul partid de Opoziție, a pariat enorm pe acest moment numit Cartea Neagră a Guvernării PSD-ALDE. Chiar dacă formula de luptă politică numită Cartea Neagră a Guvernării nu e o noutate în postdecembrism – mai toate formațiunile din Opoziție trudindu-se s-o scrie după primul an de la plecarea de la putere, anul acesta ar fi fost toate motivele ca inițiativa PNL să se constituie întrun eveniment social-politic major:

1. 2017 (în care putem include și prima parte a lui ianuarie 2018), e anul incredibilelor bîlbîieli ale PSD în Guvernarea țării: Două schimbări de Guvern în totalitate, cinci remanieri, măsuri luate peste noapte și tot peste noapte anulate, nici o investiție majoră încheiată sau măcar inaugurată, reducerea Centenarului Marii Uniri, unul dintre marile evenimente românești ale acestui secol, la activitatea unui departament al Ministerului Culturii, promovarea unor legi (a prevenției, a responsabilității firmelor de turism) fără adoptarea procedurilor de aplicare, absența oricărei inițiative în plan extern, România continuînd să practice politica struțului într-o lume cuprinsă de mari schimbări. Ar fi fost de așteptat ca întreaga țară să-și îndrepte privirile către PNL pentru a lua cunoștință de punctul de vedere al principalului partid de Opoziție.

2. După un an de la alegeri, în structura politică a țării n-a avut loc nici o modificare majoră. Majoritatea zdrobitoare continuă să existe și să domine în Parlament. Sondajele de opinie dau în continuare procentaje care arată că PSD-ALDE ar obține, în eventualitatea alegerilor anticipate, scoruri zdrobitoare.

3. PSD-ALDE a cîștigat în condițiile unei slabe prezentări la urne. Se presupune că numărul românilor care n-au votat PSDALDE, fie dînd votul Opoziției, fie refuzînd să meargă la urne, e uriaș. Ar fi fost de așteptat ca din acest număr de români o parte însemnată să fi optat deja pentru principalul partid de Opoziție. Situația Putere-Opoziție de azi nu e nouă în postdecembrism. S-a repetat de mai multe ori după , 89 cînd PSD a guvernat.

Oricît de slab a fost scorul la scrutin în primii ani ai Guvernării PSD, electoratul anti-PSD s-a orientat rapid către principalul partid de Opoziție, în care și-a găsit și regăsit purtătorul de cuvînt. Simpla privire aruncată asupra zilei de marți, 23 ianuarie 2018, ne semnalează că inițiativa Cărții Negre, pe care au pariat liberalii, a fost o bășică dezumflată, fără șuier, după principiul fîsîitului discret. De ce s-a întîmplat asta? 

Răspunsul trebuie căutat mai întîi, firește, în felul în care a fost organizat evenimentul. Toate datele converg spre un moment tratat de conducerea PNL drept unul de rutină. Altfel ar fi stat lucrurile dacă, măcar în plan mediatic, s-ar fi născocit fie și găselnița în stare să stîrnească interesul public. Ca, de exemplu, desfășurarea evenimentului într-o locație neconvențională în Piața Victoriei, de exemplu.

Acestei resemnări la organizarea a ceva gen să nu se spună c-am stat cu mîinilen sîn i s-a adăugat fixarea PNL, sub puterea spaimei lui Ludovic Orban de pușcărie pentru corupție, în tema Legilor Justiției. Întreaga denunțare a guvernării PSD s-a rezumat la denunțarea a ceea ce Ludovic Orban numește, fără să i se înroșească nasul, preocuparea PSD pentru apărarea corupților. Nu mai spun că altfel ar fi stat lucrurile dacă la manifestare ar fi fost prezenți și liderii celorlalte două partide de Opoziție, care ar fi trebuit să țină discursuri despre dezastrul Guvernării.

Caracterul rutinier al noii manifestări nu e o surpriză. De la preluarea șefiei de că- tre Ludovic Orban, PNL s-a cufundat într-o politică publică mediocră, lipsită de strălucire, lăsînd tot mai mult impresia de rutină, somnolență. Culmea zăpăcelii a fost atinsă la consultările de la Cotroceni, înaintea cărora PNL nici n-a schițat gestul de a se consulta cu celelalte partide de Opoziție.

Dar chiar și în aceste condiții, între disperarea electoratului de a vedea un PSD care-și bate joc de Guvernare și lipsa de interes față de PNL, alternativa PSD la guvernare, e o prăpastie prea mare, unică în postdecembrism, pentru a nu ne întreba dacă nu cumva sînt și alte cauze ale dezastrului Opoziției. Luni, 13 ianuarie 2018, PSD a făcut ceea ce nici măcar cei mai pesimiști din România nu-și imaginau: Și-a dat jos un al doilea Guvern. Propriul electorat a rămas paralizat de uimire.

Electoratul neutru sau nehotărît și-a făcut cruce. Noua boacănă a PSD ar fi trebuit să ducă la o propulsare în prim planul atenției publice a noutății pe care ne-o dovedește PSD-ul de după alegerile din 2016: Incapacitatea de a administra țara, de a asigura o guvernare stabilă. Acest adevăr n-a fost în prim-planul dezbaterii publice. De ce? Pentru că între 13 și 20 ianuarie 2018, dar și în săptămîna care a urmat după 20 ianuarie 2018, atenția opiniei publice s-a concentrat exclusiv asupra mitingului TeFeList din seara zilei de 20 ianuarie 2018.

Care miting, culmea! n-a suflat o lozincă despre cea de a doua autocădere de guvern provocată de PSD. Timp o săptămînă aproape nu s-a discutat decît despre miting. Despre miting s-a discutat și după miting. Boacăna PSD a fost împinsă în plan secund. Au fost împinse în plan secund și tîrguielile din PSD, și bîlbîielile cu Formularul 600. Mult mai grav, au fost împinse în plan secund și reacțiile Opoziției la aceste incredibile erori comise de PSD.

Slavă Domnului că Klaus Iohannis n-a dat curs îndemnurilor de a face o scenetă în cazul desemnării! Atenția opiniei publice s-ar fi concentrat pe războiul Președinte-PSD. Azvîrlirea PNL și a Opoziției de pe scena politică într-o perioadă cînd Româ- nia avea nevoie mai mult ca niciodată de Vocea Opoziției nu e o noutate în ultimul an. Din ianuarie 2017, de la momentul primei acțiuni a TeFeLiștilor, Opoziția, în frunte cu PNL, a fost bruiată de Mișcarea TeFeListă.

Și nu numai prin deplasarea atenției electoratului de Opoziție către alte acțiuni anti-PSD, decît cele ale Partidelor de Opoziție, dar și prin pretenția Mișcării TeFeListe, exprimată public tot mai agresiv, de a reprezenta Opoziția și, prin asta, alternativa PSD la Putere.

Despre pretenția Mișcării TeFeListe de a face din mișcarea de stradă așa zis spontană instrumentul principal al luptei politice în democrație, pe motiv că formulele democratice tradiționale, practicate în toată lumea civilizată, nu mai sînt valabile la noi, am mai scris.

Repet aici, angajîndu-mă că voi repeta fără odihnă pînă cînd cineva din țara asta sau din Uniunea Europeană o să-și dea seama de pericolul TeFeLismului pentru democrație: Contestarea jocului democratic întruchipat de alegerile libere și corecte, de bă- tălia din Parlament, de confruntarea de puncte de vedere din presă, de respectarea instituțiilor statului de drept ține de extremismul de dreapta sau de stînga.

De aici teza centrală a legionarilor și comuniștilor potrivit căreia confruntările nu mai au loc în Parlament, în stradă, cu deplina respectare a legilor, a Constituției, ci în Stradă, cu încălcarea legilor, a Constituției, deoarece instituțiile democratice s-au dovedit falimentare.

Legionarii și comuniștii au susținut că ei reprezintă Poporul și Națiunea, că ei sînt promotorii unei Revoluții a generației lor, că ei nu recunosc rezultatele alegerilor, deoarece acestea sînt un instrument al democrației putrede, că refuză jocul democratic, că ei au fost mandatați să ia locul partidelor de Opoziție, deoarece acestea și-au pierdut legitimitatea.

Nu știu ce forțe interne și externe stau în spatele Mișcării TeFeListe. Știu însă sigur cît de periculoase sînt Mișcările extremiste – fasciste și comuniste – care pun la îndoială jocul democratic, care contestă Parlamentul, Ordinea de drept, legile, Constituția, pe motiv că doar ele dețin Adevărul, au fost mandatate să întruchipeze interesele naționale. Unul dintre cele mai neliniștitoare semnale în această privință l-a constituit atacarea lui Klaus Iohannis pentru c-a respectat jocul democratic în desemnarea premierului.

Klaus Iohannis a fost unul dintre susținătorii Mișcării TeFeListe, văzînd în ea un instrument de luptă împotriva PSD. La fel a sprijinit și Ion Antonescu Mișcarea Legionară văzînd în ea instrumentul de luptă împotriva lui Carol al II-lea. Să nu uităm că abdicarea lui Carol al IIlea s-a făcut sub amenințarea că legionarii au ieșit în stradă, că sînt pe cale să ia cu asalt Palatul Regal.

După care cei alintați de General drept „copii mei” descoperind că Părintele lor vrea să respecte legile țării, au pus de o Rebeliune în ianuarie 1941. Păstrînd proporțiile, Klaus Iohannis a încercat acum experiența lui Ion Antonescu din ianuarie 1941.

Copii mei”, cum le-ar fi zis și el TeFeLiștilor dacă ar fi fost Generalul, s-au răzvrătit împotriva lui în clipa cînd el a încercat să respecte jocul democratic.

Dincolo de riscurile uriașe pentru democrație ale acestei pretenții de a înlocui jocul democratic cu diktatul străzii, pretenția Mișcării TeFeListe de a înlocui partidele de Opoziție explică una dintre cele mai ciudate realități din ultimul an: Deși PSD guvernează catastrofal, Partidele de Opoziție nu cresc spectaculos în sondaje, nu sînt percepute ca alternativă la Guvernare.

Cum să fie percepute partidele de Opoziție ca alternativă la guvernare, cîtă vreme Mișcarea TeFeListă pretinde că ea și nu partidele de Opoziție întruchipează alternativa la guvernarea PSD?