Ayal venise în România la 25 de ani. Bunicii îi povestiseră despre locurile minunate pe care avea să le cunoască și despre oportunitățile de a face bani. Avea o firmă care distribuia medicamente, dar în Israel nu câștigase mare lucru.

 Nu l-au cucerit peisajele, nici câștigurile, ci femeile. După șase luni de ședere era deja un om însurat, cu mari șanse de a deveni tată. Ana, nevastă-sa, era deșteaptă și descurcăreață. Pusese firma pe picioare, cu ideile ei geniale.

- Ascultă-mă pe mine, o să ne îmbogățim. Americanii sunt niște tâmpiți. Ne trebuie câțiva doctori de încredere în Israel și o firmă puternică de curierat.

- Medicamentele noastre nu sunt aprobate de FDA (Agenția americană a medicamentelor). Riscăm ani grei de pușcărie.

- Nu și dacă se fac comenzi on line, cu prescripție de la medici din Israel. În felul ăsta ocolești legea și FDA – ul.

În șapte ani au vândut medicamente americanilor de 200 de milioane de dolari. Toată lumea era mulțumită – pacienții le luau la jumătate de preș și nu erau nevoiți să meargă la doctor pentru prescripții.

Totul se făcea on line – spuneai ce te doare și un medic îți dădea tratamentul, scria o rețetă, punea parafa, iar firma lui Ayal livra medicamentele în cel mai scurt timp.

Avea trei parteneri : unul în SUA, unul în România și altul în Israel. Se vedeau rar, dar îi legau banii și onoarea. Până într-o zi când....

David, partenerul din SUA, a fost arestat. În mare taină, cu complicitatea serviciilor secrete și a unor agenți sub acoperire ce făcuseră mai bine de doi ani muncă de teren.

Îl așteptau mulți ani de închisoare. Acuzațiile erau atât de multe și de grave, încât avea să putrezească în pușcăriile americane până la sfărșitul zilelor.

La început, îndurase cu tărie povara pierderii libertății, dar spaima că nu-și va mai vedea familia și cerul albastru l-a descurajat și l-a făcut să renunțe la mândrie și onoare. Așa că a ales să colaboreze.

Ayal și ceilalți doi parteneri aflaseră de problemele lui și promiseseră solemn să-l ajute și să-i sprijine familia. Cu condiția să nu vorbească.

Afacerea căzuse. Mai aveau de încasat vreo 3 milioane, dar banii erau în America și aproape imposibil de ajuns la ei. Se refugiaseră cu toții în Israel de teama unei extrădări. Pușcăria însemna pentru ei o strivire fizică și morală. Mai ales în SUA. Încă plini de tinerețe și vlagă, sperau că se vor ivi noi oportunități.

- Alo! Ayal, tu ești ?

- David? Cum e posibil? Ți-au dat drumul, frate ?

- Da. N-au avut probe. Sunt liber și vreau să vă văd pe toți trei. Am o mare datorie la voi, n-am uitat.

- Oricând. Spui unde și venim. Ne-ai lipsit.

- La Sofia, peste două zile. Vorbești tu cu Eli și cu Daniel.

- Sigur, n-ai nicio grijă. Sunt uluit, nu-mi vine să cred.

Cuprins de o bucurie fără margini, Ayal și-a anunțat partenerii că David era liber și se puteau întâlni la Sofia ca să-și recupereze banii.

În entuziasmul ce îl cuprinsese, făcea greșeli pentru prima oară. Ignora evidențe și accepta explicații nefirești, care altădată i-ar fi trezit bănuieli: de ce Sofia? De ce David nu venea în Israel dacă era liber? Ce căutau banii în Bulgaria? Dar astea sunt întrebările autorului, care nu poate interveni în poveste, deocamdată.

Cât de scump aveau să plătească încrederea oarbă în niște vorbe spuse de un bărbat care îi trădase atât de ușor... David acceptase să colaboreze cu autoritățile americane, în schimbul unei pedepse de 10 ani. Scos din arest, fusese escortat de ofițeri din serviciile secrete până la București. De aici îl preluaseră ai noștri până la Sofia, unde urma să aibă loc întâlnirea cu foștii parteneri.

Au fost arestați curat, în liniște, fără a tulbura pe cineva. La o cafenea, li s-au arătat niște legitimații și în câteva ore erau la București

 De ce București? Pentru că deja ni s-a dus vestea că suntem neiertători cu presupușii infractori și arestăm tot ce mișcă. Ne știe lumea, neau luat frica!

Procedura de extrădare era în plină desfășurare. Judecătorul de la Curtea de Apel părea surd și mut. Avea o singură datorie : să-i aresteze preventiv. Nimeni nu avea emoții sau așteptări.

- Domnule președinte, la noi, în Israel, judecătorii sunt oameni, nu roboți. Extrădați-mă, dar nu mă arestați. Sunt nevinovat. Veți vedea.

- Aici sunteți în România, iar eu nu analizez vinovății. Înțelegeți limba română, sau aveți nevoie de un interpret ?

- Nu-i nevoie. Am înțeles din privirea dumneavoastră- vreți să mă arestați. Păreți atât de puțin uman încât este inutil să mă apăr.

Au impresionat pe cineva vorbele astea ? Poate pe unii dintre cititori, deși am mari îndoieli. La cum știm noi să ne bucurăm de răul altuia, ne-ar fi aproape imposibil să expatizăm cu infractorii.

Au fost arestați prventiv și târâți prin aresturile bucureștene vreo trei luni. Drumul spre SUA a fost lung și istovitor. Ayal își ascundea tristețea surâzător și manierat. Nu voia să dea satisfacție nimănui. Avea inima strânsă și sufletul îndoit. Se gândea că pleacă pe un drum fără de întoarcere. Îi era dor de Ana și de copii. Nu-i văzuse de 13 săptămâni. Golul pe care-l simțea i se părea imposibil de umplut.

- N-o să mori în patul tău! I-a șoptit rânjind ofițerul de escortă.

- Sunt nevinovat. Știu că voi fi liber.

- N-o să mori în patul tău. Tot repeta vorbele astea, mai mult din orgoliu de autor, decât din convingere.

Ajunși în SUA li s-au oferit 15 ani de închisoare dacă recunoșteau acuzațiile. N-au acceptat înțelegerea și au ceut să fie judecați. În libertate, dacă vă vine să credeți una ca asta!!!

Americanii i-au lasat liberi, considerând că nu sunt un pericol. Așa ceva....

După un an de proceduri preliminare, în care procurorii au muncit din greu să-și construiască un caz, judecătorul le-a tăiat tot elanul: nu existau suficiente probe pentru niciunul dintre cele 29 de capete de acuzare. Și când nu ai probe, nu ai un caz! La ei acolo, peste ocean, la noi ar fi fost condamnați demult. Nu ne împiedicăm de chestii procedurale fără sens, cum ar fi imposibilitatea de a doveni că cineva este vinovat.

Pur și simplu pare greu de acceptat că dacă n-ai probe clare, pleci la plimbare. Oricât ai fi tu de procuror.

P.S. – în prezent, Ayal a dat în judecată SUA, cerând daune de 13 milioane de dolari.