Expaţii americani renunţă la cetăţenie

Expaţii americani renunţă la cetăţenie

Din ce în ce mai mulţi expaţi americani au decis să renunţe la cetăţenie, din cauza frustrării cauzate de taxele mari şi de problemele bancare, scrie New York Times.

„Ne confruntăm cu o schimbare substanţială de mentalitate în rândul comunităţilor de peste ocean”, a declarat Jackie Bugnion, care conduce un grup de advocacy cu sediul în Geneva, American Citizens Abroad. Ea explică faptul că această schimbare de mentalitate a fost vizibilă în ultimii doi ani, mai ales. „Înainte, nimeni nu îndrăznea să îi spună unui alt american că se gândeşte să renunţe la cetăţenie. Acum, este o un subiect deschis de discuţie”, a spus aceasta. Registrul Federal, care ţine evidenţa unor astfel de decizii, arată că, anul trecut 502 expaţi americani au renunţat la cetăţenie. Asta reprezintă un mic procent din cele 5,2 milioane de americani care trăiesc peste graniţe, potrivit Departamentului de Stat. Totuşi, acest număr este cel mai mare din ultimii ani şi dublu faţă de 2008. Un efect al acestor decizii este că timpul dedicat formalităţilor pentru a renunţa la cetăţenie a crescut odată cu numărul cererilor. Cauza principală: frustrarea cauzată de taxe Deşi pare amuzant, principalul motiv pentru care americanii renunţă la cetăţenie nu este de ordin politic, ci ţine de frustrarea pe care le-o creează problemele ce ţin de taxe şi bănci. Expaţii susţin că aşa cum este din ce în ce mai greu pentru americani să trăiască şi să muncească peste graniţe, va fi şi mai greu pentru companiile americane să concureze. Expaţii americani s-au plâns de multe ori că Statele Unite este singura ţară industrializată care îşi taxează cetăţenii pentru veniturile obţinute în alte ţări, chiar şi atunci când acestea sunt taxate şi de către autorităţile ţării de reşedinţă. Există totuşi o excepţie de la regulă, şi anume, primii 91.400 de dolari câştigaţi peste hotare sunt neimpozabili. Un oficial american, care acum locuieşte în Elveţia şi care a fost de acord să vorbească cu New York Times sub protecţia anonimatului, a explicat că a cântărit decizia timp de 10 ani de zile. Ea spune că are amintiri plăcute din vremea când lucra în marina americană, dar că dubla taxare a veniturilor a determinat-o ca, până la urmă, să renunţe la cetăţenia americană. „Statele Unite sunt un loc grozav în care să locuieşti. Dar faptul că am locuit 20 de ani în Elveţia şi că a trebuit să plătesc taxe duble, ceea ce cetăţenii altor ţări nu fac, mi se pare pur şi simplu incorect”, a spus aceasta.

Ne puteți urmări și pe Google News