A doua parte a dialogului cu frații Vacariu, Gabriel și Mihai, filosofi formați atât la Universitatea din București, cât și în Vest, la universități de renume (Oxford, Sorbona, Viena), atinge subiecte profunde, precum cel evidențiat în titlu. Dar și unele delicate - Ce este fericirea? Răspunsurile autorilor romanului Viața lui G. (Litera, 2019) la câteva dintre dilemele fundamentale ale omenirii merită, vă asigur, toată atenția.

- Florian Saiu: Ați studiat la mari universități ale lumii. Nu v-a tentat viața într-o societate mai evoluată?

- Gabriel: Am fost tentat la un moment dat, însă cu filosofia este mai greu să rămâi afară.

- Mihai: Eu am cetățenie dublă, română și australiană, și am locuit vreo 7 ani în Australia, însă m-am întors definitiv cu ceva ani în urmă. Îmi place mai mult să trăiesc în România pentru că lucrurile sunt mai dinamice, mai interesante - nu prea ai timp să te plictisești. În Australia prea toate erau aranjate deja, prea desenate, prea predictibile. În plus, îmi lipseau muzeele și filarmonicile și teatrele românești și europene.

„Nu există fericire în sine”

- Ce-i fericirea, domnilor (sper să nu-mi oferiți rând cu rând răspunsul din cartea Viața lui G.)? Sunteți fericiți? V-ați găsit calea?

- Gabriel: Mi-am găsit calea încă de când am primit slujba la Facultatea de Filosofie. Fericirea, în principiu, este însă o noțiune abstractă. Poți să fii fericit (mai exact bucuros) în anumite situații, poți fi fericit chiar pe o durata mai îndelungată pentru un anume motiv, dar cred că nu există fericire în sine. Deci nu poți fi fericit încontinuu.

- Mihai: Fiecare este fericit în „felul lui”, deci nu putem da un răspuns universal la întrebare. Suntem, ca să o parafrazez pe Grușenka (Frații Karamazov) „când fericiți, când nefericiți, așa de-a valma” (nu e rând cu rând din carte - e tot o parafrază!). Eu nu aș putea spune că mi-am găsit calea, încă o caut, ca să zic așa și tare cred că nu o să o găsesc vreodată… Dar cred că asta este partea frumoasă a vieții!

Lumi epistemologic diferite

- Fericiți, nefericiți, cert e că sunteți amândoi filosofi (cum sună!, chiar așa scrie pe diploma de absolvire?) și nu mă pot abține să nu vă întreb. În legătură cu promisiunea creștinismului potrivit căreia există viață după moarte - nu zâmbiți! -, la ce concluzie ați ajuns? Ați avut, aveți sau n-o să aveți niciodată dubii legat de această chestiune?

- Gabriel: Eu am un articol pe pagina mea de la facultate, în care argumentez că Dumnezeu nu are cum să existe. În cadrul sistemului de gândire elaborat de mine (Lumi Epistemologic Diferite) arăt că existența lui Dumnezeu ar produce mari contradicții ontologice. Totuși, Heinrich Loth, prietenul și editorul multor dintre cărțile mele din Timișoara (Data Group), citindu-mi ultima carte mi-a spus că tot la Dumnezeu am ajuns, susținând că am venit cu o nouă religie, adică Dumnezeul meu e un nou tip de Dumnezeu. Oricum, sunt convins că nu exista viață după moarte deoarece conform teoriei mele, viața (mintea) corespunde organismului (creierului), iar când organismul moare, se degradează, creierul dispare, deci viața/mintea nu are cum să existe în continuare. Conform teoriei mele, vieții/minții îi lipsește corespondența cu organismul/creierul, deci nu are cum să mai existe.

- Mihai: Pentru mine problema existenței lui Dumnezeu este ceva care mă depășește: nu pot fi atât de arogant să am pretenția că aș putea răspunde la această întrebare. Însă, la fel ca și Gabriel, nu cred în existența vieții de dincolo, deci nu sunt un om religios, în sensul clasic al termenului.

Dostoievski, Kafka, Kant

- Să ieșim un pic din corzile religiei. Ce planuri editoriale aveți? Veți continua să scrieți și să semnați în doi? Mai aveți ceva dosit la sertar, poezie sau literatură?

- Gabriel: Da, așa cum menționam anterior, lucrăm deja la un nou roman și sperăm să îl finalizăm anul acesta.

- Numiți, vă rog, câte trei cărți care v-au influențat modul de gândire (cu argumente)!

- Gabriel: „Idiotul” (Dostoievski), „Metamorfoza” (Kafka) în literatură și „Critica rațiunii pure” (Kant) în filosofie.

- Mihai: ,,Frații Karamazov (Dostoievski), ,„Jocul cu mărgelele de sticlă” (Hermann Hesse) și „Metamorfoza” (Kafka). Apare destul de clar în roman de ce ne place Dostoievski și Kafka. Hesse este unul dintre autorii mei preferați: mă fascinează modul său de-a dreptul ingenios de a aborda temele fundamentale ale gândirii umane.

Femeia în percepția filosofilor

- Ce înseamnă femeia pentru un filosof? Ce-i femeia, Gabriel? Ce-i femeia, Mihai?

- Gabriel: Pentru filosof, în general, femeia are același statut ca și bărbatul. Însă, pentru marii filosofi, femeia a fost altceva decât pentru bărbații obișnuiți. Femeia pentru mine e „dedublarea feminină” a mea. Dacă am un frate geamăn, ei bine, femeia a fost întotdeauna, sau am încercat să transform femeia de lângă mine, în alter-ego-ul meu feminin. Am vrut, cu femeia lângă mine, să devin „androginul” capabil de orice. Și mă gândesc că nu am reușit... Oricum, respectul meu pentru femeie este uriaș. Am căutat iubirea absolută (pentru a avea timp să îmi scriu sistemul meu filosofic absolut - care schimbă totul în știință și filosofie), însă, nu am găsit-o.

- Mihai: Femeia este un miracol! Chiar dacă ar fi să ne gândim doar la Nastasia Fillipovna, a lui Dostoievski, un personaj pe care îl regăsești în atâtea și atâtea femei în lumea asta.

„Viața lui G.” (Litera, 2019) reprezintă debutul în proză al lui Mihai & Gabriel Vacariu, o carte în care elementele autobiografice și ficțiunea își dau mâna pentru a-l crea pe G., un personaj cu chipuri suprapuse, ce nu reușește să își găsească locul în lume.