Exilat de Erdogan, unul dintre cei mai mari fotbaliști turci a ajuns la fundul sacului

Exilat de Erdogan, unul dintre cei mai mari fotbaliști turci a ajuns la fundul sacului

Fost coleg la Galatasaray cu Gică Hagi și Gică Popescu, Hakan Şükür este interzis și astăzi în Turcia, iar fostul mare atacant a ajuns într-o situație incredibilă.

Hakan Şükür (48 de ani) a rămas cel mai bun marcator din istoria naționalei Turciei, cu 51 de goluri, dar după ce a agățat ghetele-n cui viața i s-a schimbat radical. Nu a continuat cu fotbalul după ce și-a încheiat cariera, iar acest lucru avea să devină un coșmar pentru el, dar și pentru familia sa.

A ales să înceapă o carieră politică și a fost la un pas de fi încarcerat, pentru că a postat mai multe mesaje critice pe rețelele de socializare, la adresa președintelui Turciei Recep Tayyip Erdogan. Ulterior, fostul fotbalist a trebui să părăsească de urgență Turcia, și a fost numit „trădător”. Exilat de mai bine de cinci ani din țara natală, acesta a fugit în SUA cu o parte din familia sa.

În 2016, tatăl său a fost arestat, fiind acuzat de complicitate la lovitura de stat prin care s-a încercat înlăturarea lui Recep Tayyip Erdogan de la conducerea țării. Până să i se dea arest la domiciliu, Selmet Şükür a suferit în închisoare, iar din cauza tratamentului aplicat acolo, a ajuns la spital. Pe timpul detenției, tatăl fostului jucător a pierdut 40 de kilograme. De fapt, se credea că arestarea sa îl va determina pe Hakan Şükür să se predea, acesta fiind susținătorul și apropiatul clericului Fethullah Gulen, cel pe care regimul Erdogan îl considera responsabilul cu tentativa loviturii de stat. Pe lângă aceste lucruri, la acea vreme, familiei sale i s-au confiscat și casele și conturile bancare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Înainte de a fugi peste Ocean, Hakan Şükür a fost apropiat și aliat politic al lui Recep Erdogan. S-a stabilit în Palo Alto (California), unde a lucrat la o patiserie. Din când în când, fosta stea a lui Galatasaray mai face și Uber.

Recent, Hakan Şükür a vorbit în presa germană despre situația în care se află. „Erdogan mi-a luat totul. Mi-a luat dreptul la libertate, nu m-a lăsat să mă exprim, nu mi-a dat dreptul să muncesc. Am câteva apartamente în Turcia, dar nu pot să le închiriez. Toți chiriașii care au încercat să stea acolo s-au trezit cu amenințări. Și eu am fost păzit pentru o perioadă după ce m-am mutat aici, am avut sprijinul autorităților.

Am ajuns la fundul sacului, trebuie să muncesc în fiecare zi. Eu iubesc Turcia, dar sunt inamicul politicii eronate. Îi cer lui Erdogan să devină președintele de care Turcia are nevoie”, a spus fotbalistul care a mai evoluat la Inter, Parma, Blackburn sau Torino, potrivit Bild.