Sfîrșitul Europei așa cum o știm eu și dumneavoastră, a început în 2015. Tot atunci, o nouă Europă s-a născut. În noua Europă va fi problematic să cînți Bach și să porți cruciulițe la gît, turlele catedralelor gotice se vor întrece cu minaretele spre cer doar acolo unde nu se va considera că bătrîna catedrală nu ofensează sensibilitatea musulmană - în acest caz, catedrala se va desființa într-un fel sau altul.

În cel mai bun caz, un șeic o va transforma într-un mall luxos. Vor fi autori puși pe lista neagră: nu se vor mai putea citi decît cu permis special cărțile unor Michel Houellebecq, V.S. Naipaul, Salman Rushdie sau Oriana Fallaci. Alții, precum Alexis de Tocqueville ori Winston Churchill, vor putea fi citiți doar de studenți și numai în versiuni ”periate”. Aceste cenzuri nu le vor face în nici un caz arabii. Le vor face importanți universitari europenii, din respect pentru cultura islamică. Viața intelectuală va fi dominată de un spectacol pe care, dacă l-am fi văzut înainte de 2015, l-am fi socotit grotesc.

După 2015, însă, va fi un amplu demers necesar și serios. Spirite fine vor explica în cărți sofisticate cît de frumos se întîlnesc în ideal Marx și islamul, se va reevalua comunismul - rău, doar pentru că a fost ateu, altfel, bun. Încet-încet, se va forma o părere ceva mai nuanțată și în privința nazismului: o fi exagerat Hitler, poate, dar și sioniștii au o culpă enormă, chiar mai mare. Creștinismul va fi un cîh revolut. Minunatul Papă Francisc I ne va anunța că putem să-i spunem Allah lui Dumnezeu, dacă vrem, important este să fim buni la suflet.

Sigur, valorile europene vor suferi unele mici ajustări. Nimeni nu va mai vorbi, de pildă, despre drepturile homosexualilor - și, în general, cînd va veni vorba, toți vor ridica din umeri privind în jur: care homosexuali? La fel, feminismul se va potoli de-a binelea. A fost, doar, o toană a unei Europe în declin, un simptom al degenerescenței. Da, pe asta se va scrie mult: despre decrepitudinea la care a condus modelul alb al societatății de consum Europa. Care, iată, renaște împrospătată de Islam.

 Araba va fi la fel de reprezentativă pentru continent precum erau, în Europa pe care o știam eu și dumneavoastră, italiana, franceza, spaniola ori germana. Ramadanul va veni la același nivel de celebrare socială cu Crăciunul și Paștele, care vor fi ceva mai sobre, înlăturînd dimensiunile hedonice de azi și adoptînd un ton ceva mai auster, mai mistic. În general, va fi mai puțină bucurie și mai puțină efervescență. Fustele mini, pantalonii scurți, bluzele căzute care lasă umărul gol sau tricorurile mulate nu vor mai fi în moda feminină. Străzile vor fi încă și mai murdare decît sînt astăzi, cînd sînt cu mult mai murdare decît erau acum 30 de ani.

NATO nu va mai exista, spre fericirea multora. Mulți dintre europenii de astăzi vor fi emigrat între timp - America, Canada, Austalia, Noua Zeelandă vor fi noile patrii în care albii creștini vor putea respira așa cum știu ei. Doar Anglia va mai continua să încerce să rămînă ceea ce este, dar și acela va fi un spectacol trist, al neputinței. Ce n-a reușit Hitler cu bombardierele forțînd cerul de deasupra Canalului Mînecii, va reuși Islamul cu valul de reufgiați prin tunelurile de sub Canalul Mînecii.

Invadatorii insulei nu vor mai veni din cer, ci din pămînt. Restul țărilor europene vor accepta, cuminți, că e vremea ”multiculti” și că e absolut normal ca albul creștin să se abțină să fie ceea ce vrea să fie pentru ca orientalul musulman să poată fi pe deplin ceea ce vrea să fie. Iar această demisie de sine se va prelungi într-un fel de perversitate a supunerii: ca să-i respecți pe noii veniți, vei trebui să fii din ce în ce mai mult ca ei și din ce în ce mai puțin ca tine. În final, cei mai puternici se vor impune și albii creștini nu vor fi cei mai puternici. Capacitatea noastră, a europenilor, de a lupta ca să rămînem ceea ce sîntem este, astăzi, aproape de zero. Bunăstarea noastră ne va fi fatală.

Pe de o parte, sîntem atît de fericiți cu ceea ce sîntem, că nu mai vrem să ne riscăm zilele ca să ne apărăm. Pe de altă parte, exact această bunăstare atrage invadatorii. Nu pot uita chipul acelei „refugiate” de prin Orientul Mijlociu ajunsă în Ungaria care spune reporterului, cu o lucire de ură în ochi, ”Mă așteptam să fie mai bine”. O să le fie mai bine, în cele din urmă. O să fie exact cum vor ei. E doar o chestie de timp. Românii, ca de obicei, vor fi ultimii. Vor fi ultimii năvăliți, din simplul motiv că sînt cei mai săraci europen.

Dar vor fi uimitor de ușor asimilabili. Peste 100 de ani, moscheea cea veche și mică din București, construită prin anii 2017-2018, se va chema ”Victor Ponta” și în cărțile de istorie se va cita curajul său de adevărat martir. Faptele vor fi descrise cam așa: luminat de Allah, Ponta a plecat în secret la Baku și de acolo, tot în secret, în Turcia. Un adevărat pelerinaj, din care a revenit în România convins de marele lider Erdogan (fie-i numele binecuvîntat!) să facă o mare moschee. Așa vor scrie cărțile de istorie ale stră-stră-nepoților noștri.  Arhivele, desigur, vor tăcea adînc, ferecate. Cam tot ce știm noi acum, de altfel, va fi sub adîncă tăcere.

*Se spune că, în primele secole creștine, credinciosul care se confrunta cu ostilitate și represiune implora protecția lui Isus Christos trecîndu-și degetul mijlociu peste arătător în timp ce păstra inelarul și degetul mic îndoite în palmă, împreună cu degetul mare.