EXCLUSIV. Zelenski e în tot și-n toate! Cristoiu despre pericolul major legat de Ucraina de care nu se vorbește (VIDEO)
- Andreea Vlad
- 19 mai 2022, 08:00
Președintele Ucrainei e noul avatar global: e practic peste tot, de la Casa albă și marile cancelarii occidentale, la Eurovision sau, mai nou, Festivalul de la Cannes. Invitat în podcastul EVZ Play realizat de Robert Turcescu, jurnalistul Ion Cristoiu a comentat de ce trebuie să fim foarte atenți la acest personaj care a luat prim-planul și pe care îl consideră imprezibil.
Guvernele din toată lumea au de câteva luni un nou idol planetar, Volodimir Zelenski, care inundă ecranele. Invitat în emisiunea lui Robert Turcescu, jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu a făcut mai multe comentarii legate de acest personaj apărut peste noapte.
Cristoiu: Îi servește cultului personalității. E o anumită aroganță
Chestionat de moderator cum de a ajuns un politician mai degrabă de planul doi, care nu excelase prin nimic și a avut grijă să desființeze opoziția și presa ostilă lui din țara pe care o conduce, o vedetă mondială, Cristoiu a detaliat astfel: „E o uriașă ipocrizie născută din faptul că nu ești tu pe front. Îi servește (n.r. - toată campania mediatică din Occident) cultului personalității planetare. E o anumită aroganță, vedeți, am stat de vorbă cu Macron. El e deja stăpânul lumii", a explicat invitatul.
„L-ați auzit vorbind de refugiați, de problemele economice?”
Pe de altă parte, Cristoiu a observat că atunci când vine vorba de Ucraina, practic nu există nicio altă personalitate politică sau instituție în afara fostului actor: „Țara asta are guvern? Ați văzut o încercare a lui Zelenski de a împărți minima glorie cu alții? Mai țineți minte povestea cu eroul fantomă? S-au răzgândit în două ore pentru că risca personajul acela mort să devină mai popular decât el. L-ați auzit vreodată vorbind de refugiați, de problemele economice? Dacă vorbește de problemele interne, nu mai e interesant".
Cristoiu: Se gândește vreun lider ce faci cu această țară înarmată până în dinți?
În altă ordine de idei, renumitul gazetar a pus o întrebare legitimă: ce se întâmplă cu Ucraina, o țară foarte înarmată, dacă Zelenski pur și simplu o ia razna? „Problema post-război e, știți cu afganii, se gândește vreun lider, Biden, ce faci cu această țară înarmată până în dinți? Citind ședințele Consiliului de Miniștri de pe vremea lui Antonescu, vei rămâne surprins de o obsesie a românilor și a mareșalului și anume Ucraina. Vroia să intre în alianță cu Hitler. În aceste ședințe sunt lucruri foarte critice despre tendințele agresive ale Ucrainei".
Aproape o mie de luptători ucraineni din batalionul Azov, de la Azovstal, s-au predat rușilor, a anunțat, miercuri, partea rusă. Dintre cei care s-au predat, circa 60 de oameni sunt răniți. Predarea a avut loc în ultimele zile, inclusiv la îndemnul președintelui Ucrainei. Zelenski a motivat inițiativa de a abandona lupta prin faptul că „Ucraina are nevoie de eroi vii, nu morți”.