Exclusiv. Viața în calvarul din Urgența Spitalului Județean Constanța:”Suntem ori criminali, ori victime”

Exclusiv. Viața în calvarul din Urgența Spitalului Județean Constanța:”Suntem ori criminali, ori victime”

”Lucrăm câte doi pe fiecare cabinet, ar trebui să fim trei, dar a trebuit să ne împărțim. Avem colegi bolnavi sau în concedii. E greu. Iar Pediatria are o singură asistentă în condițiile în care vin  70 de copilași pe zi”, spune asistenta șefă Cristina Maftei.

O intreb cât pot rezista în ritmul acesta?  ”Uitați, până când te  ia elicopterul și te duce. Că pensie nu visează niciuna dintre noi. Am fi prea optimiste”. O completează asistenta Lenuța Milea, zâmbind: ”Înseamnă că ești nebun dacă te gândești că din Urgență poți să ieși întreg la pensie”. A ”pățit-o” și ea la Urgență, în timpul serviciului, a făcut un trombo embolism pulmonar. Acum e bine, s-a întors la treabă.

Pe targă așteaptă un bărbat în avansată stare de ebrietate, mirosind puternic a urină, păzit de agenții de pază, care strigă să fie băgat în seamă ”mă țineți aici ca să mor ca bătrâna aia de la televizor”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Celor de la UPU Constanța li s-a pus deja ștampila de ”criminali” după cazul unei femei de 70 de ani care ar fi așteptat 16 ore în urgență și a decedat. ”Suntem ori criminali, ori victime, nu există cale de mijloc.

Avem peste 400 de prezentări zilnic. Suntem reclamați la poliție, dăm cu subsemnatul”, spune medicul șef UPU, Rodica Tudoran. Aflăm de la colegii ei că doctorița  care a fost ”tăvălită în media” , că e ”incompetentă” și că nu ar fi consultat pacienta, ”lucru total neadevărat”, a făcut în urmă cu doi ani, la numai 27 de ani, infarct cu leziune tricoronariană și are triplu stent.

O asistentă a făcut embolie pulmonară masivă, iar o alta, de 39 de ani, a suferit, în urmă cu o lună, infarct miocardic pe un tromb imens în coronare. Doctorița din Pediatrie Urgență a făcut un sindrom vestibular central.

”Putem să ne plângem?