Sursa foto: Captură video *Ce caută cele mai mari firme de produse agricole ucrainene în Delta Dunării; *De ce patronii lor susțin războiul ruso-ucrainean; *Cum a ajuns cea mai mare firmă privată americană, care este și cel mai mare distrugător al mediului global, în deltă; *Cine sunt proprietarii firmelor care i-au nenorocit pe producătorii noștri de cereale; *De ce miza Legii securității Mării Negre, aflată în lucru în Congresul SUA, este exportul cerealelor ucrainene
Opinia publică nu a decelat un amănunt esențial: Guvernul de la Kiev vorbește în nume propriu despre necesitatea exportării cerealelor și produselor agro-industriale ucrainene pe brațul Chilia și canalul Bîstroe. Adevărul este că întreaga cantitate este produsă, procesată, depozitată, transportată și desfăcută de persoane private. Este vorba despre cei mai bogați oameni de afaceri ucraineni, care au și calitatea de sponsori ai partidelor de guvernământ și a candidaților acestora.
Așa cum este normal, dată fiind situația specială prin care trece Ucraina, guvernul de la Kiev s-a erijat în ordonator strategic al intereselor marilor latifundiari și producători agro-industriali. Agricultura ucraineană contribuie cu 17% la PIB-ul țării și este domeniu al siguranței naționale. În contextul noii crize a canalului Bîstroe — pe care o percepem numai noi ca pe o criză —, oficialii ucraineni vorbesc, cu extrem de puține excepții, pe o singură voce.
Portavocea guvernului de la Kiev este Oleksandr Kubrakov, ministrul infrastructurii, care deși nu face parte din Consiliul național de securitate și apărare, își arogă prerogative asemănătoare cu cele ale ministrului apărării sau ale industriilor strategice. Sunt patru companii, Nibulon, TIS, Lemtrans și Kernel, cu capital ucrainean, care au apărut în cele patru porturi de pe brațul Chilia, Reni, Ismail, Kiliia și Ust-Dunaisk, imediat după invazia rusă din 24 februarie 2022, când activitatea din porturile de pe Bug, Nipru și de la Marea Neagră a fost paralizată de bombardamente. Grupul TIS formează o societate mixtă, Neptune, cu cea mai mare companie privată americană, Cargill.
Toate facilitățile celor patru companii au fost date peste cap de invazie. Sute de mii de hectare de teren arabil au fost confiscate de ruși în Donetsk și Lugansk. De pe alte mii de hectare, armata rusă percepe taxe de protecție. Sutele de milioane de euro investiți in portul Mykulaiv, de către grupul Nibulon și în portul Pivdennyi de lângă Odesa, de către societatea mixtă Neptune, nu produc decât creanțe de la băncile creditoare.
Fiecare dintre cele patru companii are motive întemeiate pentru a susține războiul de eliberare
În acest context, fiecare dintre cele patru companii are motive întemeiate pentru a susține războiul de eliberare. Poate cea mai îndreptățită este Nibulon, condusă până în iulie 2022 de omul de afaceri Oleksiy Vadaturskyi, specializat în exportul grâului, orzului și porumbului, cu o avere de 450 milioane euro, cu port și șantier naval proprii în Mykolaiv, pe Bug, care a pierdut peste 100.000 hectare teren agricol în regiunile Donetsk și Lugansk.
Terenurile au fost confiscate de compania Agrocomplex a oligarhului Aleksandr Tkaciov, fost ministru rus al agriculturii între 2015 și 2018, care deține în acest moment 162.000 de hectare expropriate din zona ocupată de către paramilitari înarmați ai autoproclamatelor republici populare Donetsk și Lugansk, care au invocat drepturile de propritate ale legilor ruse. În zorii zilei de 31 iulie 2022, Oleksiy Vadaturskyi a fost ucis împreună cu soția sa Raisa, de opt rachete rusești trase de un sistem S-300, care i-au țintit casa din districtul Zavodsky al orașului Mykolaiv.
SBU, serviciul de informații al Ucrainei, susține că Vadaturskyi a fost victima unei crime premeditate și comandate de oligarhul rus Aleksandr Tkaciov, pentru a-și însuși pe de o parte, uriașa avere funciară a acestuia, iar pe de alta, de a sabota exportul de cereale ucrainean, cu atât mai mult, cu cât pe 1 august 2022, urma să ridice ancora din portul Mykolaiv, înspre Africa, prima navă încărcată cu cereale, care aparțineau companiei Nibulon. Afacerea milionarului asasinat a fost preluată de Andriy Vadaturskyi, fiul lui Oleksiy.
Ce a făcut Oleksiy Vadaturskyi, cu puțin timp înainte de a muri
Oleksiy Vadaturskyi a perfectat un acord de cooperare privată și guvernamentală, pentru un terminal de cereale în apropierea portului Ismail, de pe brațul Chilia. Un terminal nou, cu o capacitate de manipulare de până la 300.000 de tone de cereale pe lună. Detaliille acordului sunt secrete. Se știe că statul tinde să rămână în continuare proprietarul portului Ismail și că i-a concesionat un teren de 20 de hectare în rada portului, lui Oleksiy Vadaturskyi, pe care să-și construiască terminalul.
Se subînțelege că Nibulon face eforturi pentru a cumpăra terenul, fiind vorba despre o investiție pe termen lung. Miza strategică a acestei investiții o reprezintă faptul că indiferent cum va evolua războiul ruso-ucrainean, forțele ruse nu vor putea bombarda niciodată porturile de pe Chilia, deoarece se află în anticamera NATO. La o reuniune de la Lugano, de la începutul lunii iulie 2022, ministrul Oleksandr Kubrakov pomenește despre lansarea unui proiect comun între Ministerul Infrastructurii și BERD, care se concentrează pe logistica de export de pe brațul Chilia. El vorbește despre investiții sistemice în porturile de la Dunăre, angajate de guvern.
Alte investiții sunt angajate în nume propriu de fiecare dintre cele patru companii. În paralel, USAID finanțează cu 44 de milioane USD, investiția Nibulon din portul Ismail. USAID, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, este o continuare extinsă a Planului Marshall. O altă condiție pusă de stat, este ca Nibulon să utilizeze întreaga logistică a flotei Companiei de transport maritim ucrainean “Dunai”. În rada portului Reni construiește un nou terminal de cereale compania TIS (TransInvestService), în condiții asemănătoare cu clauzele acordului de cooperare privată și guvernamentală, al companiei Nibulon. Compania TIS este condusă de Andrey Stavnitser și de fratele lui, Yegor Grebennikov.
Stavnitser deține o avere de 215 milioane de euro, este șeful Asociației internaționale a porturilor din Ucraina, consulul onorific al Austriei la Odesa și membru al Consiliului de supraveghere al Institutului Aspen Kiev, și poate cel mai însemnat lucru, este prieten cu președintele Zelensky. În februarie 2016, semnează un acord de asociere cu Martin Schuldt, directorul general al Cargill, — care de 19 ani la rând a rămas cea mai mare companie privată americană —, cu o capacitate de 5 milioane tone, privind construirea unui nou terminal de cereale în portul Pivdennyi de lângă Odesa.
Numele societății mixte este Neptune. Abia odată intrat în posesia unui terminal de apă adâncă, Cargill câștigă acces competitiv pe piețele globale de cereale, cu produsele agroindustriale ucrainene, după ce a investit 150 milioane de euro în portul Pivdennyi, din care 50 de milioane reprezintă un credit angajat de la BERD, Banca europeană pentru reconstrucție și dezvoltare. Peste nici un an rușii invadează Ucraina și activitățile portului Odesa paralizează.
Primele demersuri pentru transportul cerealelor dinspre Odesa
În aprilie 2022, societatea mixtă Neptune face primele demersuri, prin coproprietarul TIS, pentru transportul cerealelor dinspre Odesa, înspre spre porturile Ismail și Reni, pe podul de la Zatoka, peste Nistru. Despre Cargill s-a vorbit o singură dată în România, în septembrie 2022, atunci când presa din Ungaria a afirmat că deține milioane de hectare de teren arabil în Ucraina. Informația a fost preluată de Hotnews. A sărit ca arsă vajnica noastră presă militară, care a incriminat știrea, fără să prezinte contraargumente și a acuzat o conspirație, după care s-a făcut fără nuanțe avocatul Kievului.
Familia Cargill-MacMillan are 23 de membri, este a patra cea mai bogată familie americană, cu o avere de 113 miliarde USD și deține 88% din compania omonimă. Compania este condusă de David MacMillan. Cargill desfășoară afaceri în 70 de țări, inclusiv în România. Din Rusia s-a retras imediat după 24 februarie 2022. În Ucraina, unde a intrat pe piață în 1991, printr-o asociere cu Institutul de cercetare a porumbului din Dnepropetrovsk, posedă mai mult decât terenuri: deține know-how-ul agriculturii ucrainene.
A început cu un program de promovare a cultivării și procesării florii-soarelui, cu un conținut ridicat de ulei. Mai apoi, a achiziționat două unități de procesare a semințelor de floarea soarelui, cu o capacitate de 1 milion de tone. Compania nu se încurcă cu cultivarea pământului. Poate lua oricât de mult pământ în arendă și-ar dori, dar tot nu e rentabil. Cumpără cereale și semințe oleaginoase de la fermieri, pentru prelucrare locală, și vinde marfa la export.
O mare parte din grâul ieftin care a inundat piețele României, Bulgariei, Serbiei, Croației, Ungariei (care a instituit fără succes o blocadă împotriva șlepurilor ucrainene) și Slovaciei, amenințând profiturile proprietarilor din aceste țări, aparține atât companiei Cargill, cât și companiei TIS. Înainte de a avansa ipoteze pripite, care să acuze un plan de sabotaj premeditat, considerăm că cerealele ucrainene nu au putut fi transportate la timp pe mare, spre țările sărace din Africa și Asia, și pentru a nu se altera, au fost desfăcute la preț de dumping în statele dunărene.
Cargill are o reputație sinistră
Cargill are o reputație sinistră, în primul rând, în Statele Unite. În goana după profit, compania americană este culpabilă pentru nimicirea sistematică a celei de a doua păduri primare de pe pământ, jungla din Borneo, Indonezia, veche de 130 de milioane de ani. 52 de km pătrați de pădure cad zilnic sub fierăstraele drujbelor, pentru ca în locul ei să fie plantați palmieri de ulei, cu complicitatea coruptului guvern de la Jakarta. Este responsabilă pentru distrugerea unei părți semnificative a Amazoniei braziliene, cea de a cincea cea mai veche pădure a planetei, în vârstă de 55 milioane de ani.
Pădurea amazoniană este culcată la pământ într-un ritm amețitor și în locul ei este plantată soia, cu larga complicitate a fostului și sceleratului președinte brazilian, Jair Bolsonaro, care a încurajat exproprierea prin toate mijloacele a comunităților amerindiene. Este răspunzătoare pentru sclavie și exploatarea copiilor în Coasta de Fildeș, pe plantațiile de arbori de cacao. Este complice la uciderea a 98 de irakieni cu semințe de grâu tratate cu metilmercur.
Este vinovată pentru calamitarea mediului în Statele Unite, motiv pentru care a fost amendată cu 2 miliarde USD. Cargill, ca de altfel și TIS, au toate interesele pentru a susține războiul din Ucraina, până la deplina eliberare a zonelor ocupate, unde dețin facilități confiscate, distruse sau amenințate de ruși. Mai presus de orice, Cargill dispune teoretic de un instrument redutabil, cu care poate prelungi războiul din Ucraina, atât cât va fi necesar: lobby-ul. În 2019 a cheltuit 1,4 milioane $ pe lobby în Congresul SUA, conform datelor Centrului pentru Politică Reactivă.
Cifra nu impresionează, — Cargill se situează abia pe locul 50 în topul grupurilor care finanțează lobby-ul — dar ascunde un pervers viciu de procedură. Conform unei legi nescrise, dar în uz, sumele alocate lobby-ului sunt calculate scriptic, la valoarea dolarului din 1946, când a fost votată Legea federală privind reglementarea lobby-ului. 1 dolar din 1946 valorează 15,34 USD, în 2023. Suma de 1,4 milioane USD trebuie înmulțită așadar, cu indicele de inflație de 15,34, iar rezultatul este nu mai puțin de 21.602.000 USD.
Influență la toate nivelurile
Lobby-iștii de la Cargill influențează membrii Congresului și ramura executivă în toate domeniile, de la agricultură, la politica comercială, implementarea legislației privind reforma fiscală, sustenabilitatea și reforma imigrației, până la problemele de mediu. Imigrație înseamnă forță ieftină de muncă, iar mediu, tertipuri legislative pentru a acoperi pagubele produse prin defrișări, poluare, deversări cu substanțe toxice, amenzi.
Iată primii 15 beneficiari federali ai banilor de campanie din partea comitetului de acțiune politică al Cargill, potrivit publicației independente Minnesota Reformer: senatorul Amy Klobuchar (democrat, Minnesota) 31.529 USD; senatorul Elizabeth Warren (democrat, Massachusetts) 7.434 USD; senatorul Tina Smith (democrat, Minnesota) 6.648 USD; reprezentantul Dean Phillips (democrat, Minnesota) 6.435 USD; senatorul Cory Gardner (republican, Colorado) 6.000 USD; reprezentantul Tom Emmer (republican, Minnesota) 5.600 USD; reprezentantul Ron Kind (democrat, Wisconsin) 5.000 USD; reprezentantul Roger Marshall (republican, Kansas) 5.000 USD; senatorul Bernie Sanders (democrat, Vermont) 4.825 USD; fostul candidat la președinție Andrew Yang (democrat) 3.017 USD; reprezentantul Collin Peterson (democrat, Minnesota) 3.000 USD; fostul candidat la președinție Steve Bullock (democrat) 2.995 USD; fostul candidat la președinție Pete Buttigieg (democrat) 2.917 USD; candidatul la Congresul statului Minnesota, Antone Melton-Meaux (democrat) 2.800 USD; senatorul Chris Coons (democrat, Delaware) 2.500 USD. Toate sumele trebuie rectificate prin înmulțirea cu indicele de inflație, de 15.34. Astfel, onorariul de 31.529 USD al senatorului Amy Klobuchar se va transforma în suma de 483.654 USD și așa mai departe.
Culoarea lobby-ului companiei Cargill este dominant albastră, a democraților, însă lucrurile riscă să nu rămână așa, dacă roșii câștigă prezidențialele din 2024. Ron DeSantis, noua stea a republicanilor americani și potențial candidat la Casa Albă, s-a pronunțat că “apărarea Ucrainei nu face parte din interesele vitale ale SUA”.
Legea privind securitatea Mării Negre
S-a vorbit recent în presa românească despre Legea privind securitatea Mării Negre, din 2022, însă interpretarea ei a fost greșită, speculându-se că în baza acestui act normativ, România va facilita construirea unei baze americane în Delta Dunării. La o lectură atentă a textului normativ, vom vedea că în lege se regăsesc de fapt, interesele economice ale grupului Cargill și cum să fie ele protejate printr-o prezență sporită a SUA în spațiul Mării Negre: “Războiul neprovocat al Federației Ruse a provocat o criză de securitate alimentară, deoarece 20.000.000–30.000.000 de tone de cereale ucrainene rămân în imposibilitatea de a părăsi Ucraina într-un mod eficient și sigur”. (…)
“Războiul a împiedicat, de asemenea, capacitatea Ucrainei de a produce și transporta recolta de anul viitor”. (…) “Politica Statelor Unite este să descurajeze în mod activ amenințarea unei noi escalade a Rusiei în regiunea Mării Negre și să apere libertatea de navigație în Marea Neagră pentru a preveni extinderea unui conflict armat în continuare în Europa”. (…) “Statele Unite trebuie să încerce să abordeze provocările legate de securitatea alimentară care decurg din perturbarea porturilor Ucrainei la Marea Neagră, deoarece această provocare globală va avea implicații critice de securitate națională pentru Statele Unite, partenerii și aliații noștri”.
Cargill este prezentă în toate statele riverane ale Mării Negre, cu excepția Georgiei, care nu deține teren arabil, iar din Rusia a trebuit să plece din motivele bine-știute. Legea Mării Negre a fost introdusă pe ordinea de zi de senatorii Shaheen, Romney, Coons, Tillis, Cardin, Wicker, Portman, Blumenthal, Cornyn, Durbin, King și Klobuchar, la data de 12 iulie 2022 și transmisă spre dezbatere Comisiei pentru relații externe a Senatului. Printre senatori regăsim și doi oameni de casă ai companiei Cargill, pe Amy Klobuchar (vezi supra), al cărei onorariu rectificat este de 483.654 USD (la care se adaugă o sumedenie de atenții, începând de la finanțarea unor vacanțe exorbitante, până la achiziția unor autoturisme de lux sau la deplasarea în diverse destinații cu avioanele private ale companiei Cargill), cât și pe senatorul Chris Coons.
Ce nu au observat oficialii noștri
Este straniu că oficialii noștri n-au observat decât lucrările de dragare și adâncire de pe brațul Chilia și canalul Bîstroe și nu cele de amenajare a patru noi terminale, din acvatoriile porturilor Reni, Ismail, Kiliia și Ust-Dunaisk. Aici apar cu repeziciune bazine portuare, moluri și cheuri, dane și diguri. Andrey Stavnitser, partenerul Cargill în societatea mixtă Neptune, are mare experiență în dragări de fund. Când a amenajat portul Pivdennyi, a dragat 50 ha de pe fundul estuarului și a extras 6,5 milioane m3.
Alte 7 milioane m3 de sol au fost excavate de pe țărm, pe o lungime de 1,5 km. Milioanele de tone de aluviuni extrase din danele adâncite ale porturilor Reni și Ismail, de pe brațul Chilia și canalul Bîstroe sunt depozitate în estuarul Chilia, de unde curenții le împing în Golful Musura, dublând bara Sulina. Asunsă în spatele lui Andrey Stavnitser, compania Cargill nu se va da în lături să distrugă cu ochii închiși Delta Dunării, rezervație a patrimoniului universal, cu vasta sa experiență de ucigaș al naturii și al comunităților tradiționale din regiunile tropicale ale globului, combinată cu metodele brutale postsovietice ale ucrainenilor.
Delta riscă nu să dispară, ci să fie scoasă mai întâi de pe lista UNESCO, din cauza lucrărilor industriale de pe Chilia și Bâstroe, așa cum s-a întâmplat cu orașul german Dresda, din pricina unei construcții apărute după data accederii; intrată în patrimoniul universal în 2004, pentru peisajul cultural-natural de pe malurile Elbei, Dresda a fost revocată cinci ani mai târziu, pentru apariția în decor a unui simplu pod. Practic, întregul tablou al Deltei Dunării va suferi prefaceri majore.
Înainte de a denunța riscurile colmatării rezervației biosferei, care sunt oricum, discutabile pe termen mediu, Chilia se industrializează rapid și pune presiune pe biodiversitatea deltei. Bref, delta a intrat în 1991 în patrimoniul universal cu un peisaj antropic total diferit de cel din 2022. Singura instituție care nu observă evoluțiile și nu trage un semnal de alarmă este tocmai Comisia Națională a României pentru UNESCO, forul tutelar al deltei. Corespondența purtată cu CNR UNESCO, care trăiește într-un univers paralel, este halucinantă și va face obiectul unui alt articol. UNESCO România s-a colmatat iremediabil și necesită lucrări profunde de dragare.
Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro
Recomandările noastre
