Exclusiv. Secretele femeii la 40 de ani. Mara Wagner, poetă, mamă, iubită: „Nu cred că se poate muri cu adevărat din dragoste”

Exclusiv. Secretele femeii la 40 de ani. Mara Wagner, poetă, mamă, iubită: „Nu cred că se poate muri cu adevărat din dragoste”

Mara Wagner este o femeie frumoasă și inteligentă, care, ca toți oamenii norocoși, a suferit la un moment dat din (prea multă) iubire. Profa’ de limba germană - Mara își câștigă pâinea din această nobilă îndeletnicire - a dibuit modalitatea de a-și deturna durerea și angoasele. Le-a purificat în cuvinte potrivite, publicate recent la Editura Litera, într-un volum cu numele Renovări. Amenajări interioare. Delicat, dulce-amar, fără a se pulveriza în ridicol, mănunchiul de gânduri și trăiri al Marei te poartă într-o lume din care fiecare dintre noi ar trebui să iasă cu fruntea sus.

- Evenimentul zilei: Spune-mi, te rog, Mara, se poate muri dintr-o prea mare dragoste (Am descoperit poemele tale - „Renovări/amenajări interioare” - și, tot citind, mi s-a părut că trăirile eliberate pe hârtie își devorează autorul, îl descompun într-o durere pur și simplu fizică. Greșesc?)?

- Mara Wagner: Nu știu dacă în realitate se poate muri dintr-o prea mare dragoste – în literatură, cu siguranță, da –, însă senzația că mori este clar prezentă când trăiești emoțiile la intensitate maximă. Când treburile inimii nu ies prea bine, durerea poate fi atât de puternică încât, cum bine ai spus, te devorează, te descompune pe interior până când nu mai rămâne aproape nimic din tine. Când ai ajuns la capătul de jos, pentru că intensitatea durerii devine insuportabilă și nu poți sta prea mult acolo, te ridici, te scuturi și o iei înapoi, în sus. Deci nu, nu cred că se poate muri cu adevărat din dragoste.

„Cartea asta a fost salvarea mea”

- Nu te-a devorat o așa mare iubire și mă gândesc că dacă tot i-ai supraviețuit poate mai ai puterea și răbdarea să ne spui de unde ai găsit curajul necesar pentru a o purifica prin versuri? Fie ele și albe. Chiar, cum s-a născut această cărticică?

Ne puteți urmări și pe Google News

- N-am avut încotro. De fapt, cartea asta a fost într-un fel salvarea mea. Am trecut printr-o perioadă dificilă din care nu știam cum să ies. Eram cu totul focusată pe trăirile mele interioare – nimic din afară nu mai era suficient de puternic sau de interesant ca să mă liniștească ori măcar să-mi distragă atenția. Totul îmi scăpase de sub control și mă aflam într-un haos de zile mari. Nu puteam dormi, nu puteam citi, nu puteam urmări un film. Eram doar eu cu emoțiile mele cu care nu mă mai descurcam deloc și cu gândurile care mi se băteau cap în cap. Și ca să fac puțină ordine acolo sus, în capul meu, am început să scriu ce se petrece. A funcționat, pentru că am început să înțeleg, plus că transpunerea emoțiilor în cuvinte și potrivirea lor mă ținea o vreme ocupată. Când s-au strâns mai multe, le-am pus într-un document și, când le-am recitit, mi s-a părut că ar putea ieși o poveste. Atunci abia m-am ocupat mai serios de subiect.

„Nimic nu mai poate fi la fel”

- Și, în siajul mirării precedente, care este povestea desenelor amestecate printre rânduri? Accentuează delicatețea gândurilor, sunt minunate.

- Mă plimbam mult în perioada de care spuneam mai devreme, băteam străzile și mă gândeam, încercam să-mi descâlcesc emoțiile, scriam în gând și uneori mă opream în mijlocul străzii și îmi tastam versurile în telefon. Și în plimbările astea vedeam de multe ori pe zidurile caselor mesaje mâzgălite de anonimi. Erau despre dragoste, se potrivesc cu stările mele. Mi s-a părut că, integrate în carte, dau o notă de umor și detașare, îi mai iau din gravitate.

- Și ai avut dreptate. Acum, volumul tău, „exorcizarea” ta - cum l-ai numit când ne-am întâlnit -, sfârșește inoculând speranță și împăcare. Ți-ai (re)îmbrățișat iubirea, ai lăsat-o să te (re)găsească, i-ai iertat trădarea. Crezi că iubirea de astăzi va fi la fel cu prima? Mai poate fi la fel? Sau va fi mai bună, mai completă, mai deschisă?

- Nimic nu mai poate fi la fel când într-un cuplu se întâmplă lucruri complicate precum plecări și reveniri sau lucruri grave precum trădări și infidelități. Și e foarte bine așa, pentru că te oprești și te apuci să analizezi îndeaproape ce s-a întâmplat de fapt, cum s-a ajuns aici. Niciodată nu e doar unul dintre parteneri vinovat, amândoi își au partea lor de vină, chiar dacă doar unul dintre ei a avut curajul sau nesăbuința să acționeze. Mai concret spus, dacă după o criză de cuplu majoră partenerii încă cred în relație și și-o doresc cu adevărat, au posibilitatea să meargă cu ea la doctor. E nevoie de multă deschidere, sinceritate și determinare, pentru că vindecarea rănilor e un proces de durată. În plus, în terapia de cuplu se deschid și alte răni, mai vechi, din copilărie și atunci intrăm în alte zone, care e drept că se leagă cu acțiunile noastre din prezent, dar cu cât sapi mai mult, cu atât devine mai incomod.

Secretul unei relații (bune) de lungă durată

- Există și aspecte pozitive în toată această poveste?

- Partea bună e că în același timp totul se leagă, începi să înțelegi lucruri care mai demult îți păreau inexplicabile, absurde. Începi să ierți, să accepți, să comunici și să iubești altfel, mai autentic. Și atunci relația de azi nu are cum să mai semene cu cea de ieri, chiar dacă e vorba de aceiași parteneri. Oricum relația dintre doi oameni nu e statică, ea e într-o continuă schimbare, trebuie doar să-i acorzi atenție dacă vrei ca această schimbare să fie mereu spre bine, să n-o lași să se ducă în jos.

Cu a doua parte a interviului vă puteți delecta mâine, în exclusivitate pe evz.ro.

Despre autoare

Mara Wagner s-a născut în 1975 la Brașov și a urmat Liceul „Johannes Honterus“, cu predare în limba germană. După absolvirea liceului a studiat limbile germană și engleză în cadrul Facultății de Limbi Străine a Universității din București. A lucrat în presa scrisă ca redactor-șef la reviste pentru femei și ca traducător. A debutat în 2017 cu romanul În spatele blocului (Editura Nemira). În prezent locuiește în București, este traducător și profesor de limba germană.

Fragment/mostră

Rutină sună ceasul, mă ridic, fac cafele, hrănesc mâțele, trezesc copiii, fac pachețele. tu te întinzi ca un motan languros după mirosul cafelei, la fereastră, în soare, silueta ta în contre jour. mă opresc o clipă, te privesc și mă gândesc cât sunt de norocoasă. și aleg hăinuțe, umplu boluri cu cereale, spăl dinți și fețe mici, umplu ghiozdane, torn sucuri. tu tragi leneș din țigară și fumul te învăluie și desenează forme senzuale care amintesc de iubiri vechi și pasiuni pierdute. și îmbrac și încalț, pregătesc, aranjez, dojenesc, consolez. tu răsfoiești presa pe telefon, ești liniște, calm, ești echilibrul meu și stâlp și stâncă, suspin și mă gândesc ce bine că exiști. „bună dimineața, iubito“, scrii tu apoi zâmbind și trimiți mesajul către un număr necunoscut.