Ultimele recuceriri de pe frontul ucrainean au dat mari speranțe vestului și a ridicat serioase îngrijorări la Moscova, unde strategia lui Vladimir Putin a ajuns să fie criticată chiar la televiziunea de stat. Asistăm la începutul unei înfrângeri dureroase a Rusiei? Ion Cristoiu e de părere că liderul de la Kremlin are un plan secundar.
„Când a izbucnit acest război, am scris un articol în care am zis că Rusia se crede SUA, ceea ce nu e adevărat. Tot ce face el în Ucraina, a avut ca punct de plecare: Rusia e atât de tare încât n-are nevoie să se forțeze. El are acolo o operațiune specială. Cauza pentru care este un eșec deja este faptul că el trebuia rapid să rezolve. E un eșec, tocmai de asta. Pentru că dacă vă uitați, chiar și în Irak, americanii au mobilizat mult mai mult. Ori el a vrut să arate atât poporului rus, dar mai ales lumii, că poporul rus e atât de puternic. A fost o greșeală de apreciere. Și o greșeală de orgoliu.”, a spus fondatorul Evenimentului Zilei.
Rusia așteaptă prăbușirea Europei?
„Dacă mobiliza și punea o mare parte a forțelor... ați văzut, el făcea exerciții colo și dincolo. Ori asta a lungit-o și a dat posibilitate imaginii de națiune puternică înfrântă. Când ești Rusia, nu îi lași să-ți facă ăștia contraofensivă. Mai aduceai acolo un milion. El nu vrea. De-aia s-a numit operațiune specială. Dar chiar dacă pierde acum războiul din Ucraina, el câștigă războiul cu Occidentul, pentru că indiferent ce s-ar întâmpla, sancțiunile nu se vor ridica peste noapte. Moscova are un mare interes în prăbușirea Europei peste iarnă.”, e de părere Ion Cristoiu. Rău cu Putin, dar mai rău cu urmașul lui?
„Ce se întâmplă acum, tot acest tărăboi, poate să ducă la căderea lui Putin, dar la venirea unei echipe mult mai dure. Pentru că acolo Rusia nu poate ieși înfrântă. Pentru că dacă va ieși înfrântă, se va termina cu ea. Niciunul care va veni în fruntea Rusiei nu-și poate permite asta. Cei care vor veni, vor fi de 100 de ori mai duri.”, a mai spus jurnalistul în podcastul EVZ Capital Cristache & Cristoiu.