EXCLUSIV. Republica Moldova folosește abil războiul din Ucraina! Cum l-a devansat Maia Sandu pe Zelenski și de ce n-au marșat rușii (VIDEO)
- Andreea Vlad
- 30 martie 2022, 23:45
Adevărată miză a războiului nu e între Ucraina și Rusia, ci între Rusia și restul lumii. Putin dorește o rescriere a sferelor de influență cu Rusia în rol de prim plan. În acest context, aderarea la NATO sau Uniunea Europeană a țărilor ex-sovietice este un obiectiv prin a cărui abordare Republica Moldova pare să fi devansat Ucraina.
Ocuparea Insulei Șerpilor s-a dovedit una dintre cele mai prioritățile armatei Rusiei, obiectivul fiind cucerit încă din a doua zi a războiului din Ucraina.
Turcescu: Ei nu mai pleacă din Insula Șerpilor. Îl vei avea pe rus în coastă
Chestionat de jurnalistul Robert Turcescu în ce măsură România va fi afectată de faptul că rușii nu par să renunțe prea curând la Insula Șerpilor, Ion Cristoiu a invocat marea miză economică și strategică a Mării Negre.
„Eu sunt convins că nu vor mai pleca. Prezența rușilor ne încurcă foarte mult planurile apropo de exploatarea gazelor din Marea Neagră. Îl vei avea pe rus în coastă la propriu când te-ai horătât să faci un astfel de foraj. Poate și explicația pentru care americanii și-au cam pierdut interesul pentru o explorare exclusivă", a observat moderatorul.
Cristoiu: De acolo te uiți la Kogălniceanu și la scut în linie directă
Publicistul Ion Cristoiu a opinat că e vorba de un mecanism tactic foarte abil al Rusiei. „Ei au o listă de ținte strategice. La Insula Șerpilor au obținut două lucruri: ne ridică foarte mari probleme cu consumarea gazului, platforma e pretinsă și de turci. În al doilea rând ocheanul, de acolo te uiți la Kogălniceanu și la scut (n.r. - de la Deveselu) în linie directă. Faptul că s-au dus acolo trebuia să neliniștească toți occidentalii. Înseamnă că acest război nu a fost declanșat de un dement. E o mașinărie acolo. E punctul cel mai vestic".
„Maia Sandu a fost mult mai înțeleaptă decât Zelenski. Nu vedeți cât de ocrotită e Moldova?"
Pe de altă parte, invitatul a adus pe tapet miza Republicii Moldova în agresivul conflict armat declanșat de Putin. „Nouă ne scapă Moldova. Maia Sandu, care a fost mult mai înțeleaptă decât Zelenski, a spus: noi nu avem nicio treabă cu NATO. Cu UE da. Ea a fost îndemnată de Bruxelles. În acel moment transnistrenii au cerut să se proclame și ei independenți. Rușii n-au marșat. Nu vedeți cât de ocrotită e Moldova? De ce? Ea îndeplinește condiția pusă de ruși: poți să faci ce vrei în țara ta, te poți occidentaliza, problema e să nu intri în NATO", a detaliat Cristoiu.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se bucură de cea mai ridicată cotă de simpatie dintre liderii politici internaționali, în rândul românilor. Conform unui sondaj de opinie realizat de Avangarde săptămâna trecută, 49% dintre cei intervievați au o părere bună despre președintele de la Chișinău.
Podcastul în variantă completă poate fi vizionat aici: