Maia Sandu, cel mai simpatizat politician străin în România. Care sunt cei mai antipatici lideri internaționali (SONDAJ)

Maia Sandu, cel mai simpatizat politician străin în România. Care sunt cei mai antipatici lideri internaționali (SONDAJ)Sursa foto: EVZ

Președinții Republicii Moldova, Maia Sandu și al Ucrainei, Volodimir Zelenski, se bucură de cea mai mare simpatie în rândul românilor. O cotă ridicată de simpatie are și președintele Statelor Unite, Joe Biden. Pe ultimele locuri, într-un clasament al celor mai bine văzuți politicieni internaționali se află Vladimir Putin, șeful de la Kremlin și Viktor Orban, premierul Ungariei.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se bucură de cea mai ridicată cotă de simpatie dintre liderii politici internaționali, în rândul românilor. Conform unui sondaj de opinie realizat de Avangarde, 49% dintre cei intervievați au o părere bună despre președintele de la Chișinău. Dintre cei întrebați, 14% au o părere proastă, iar 37% nu și-au format nici o opinie cu privire la acest subiect.

Pe locul al doilea în acest clasament se situează președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Fostul actor, ajuns în prezent unul dintre cei mai admirați lideri politici ai lumii, este apreciat de 41% dintre românii chetionați. Alți 25% au o părere proastă despre Zelenski, în vreme ce 34% nu au nici o opinie.

Sursa: Palinchak | Dreamstime.com

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, este apreciat de 37% dintre români, în vreme ce 30% au o părere proastă despre el. În cazul lui Joe Biden, 33% dintre românii care au răspuns în fața operatorilor de interviu nu au nici o părere.

În clasamentul încrederii urmează premierul Marii Britanii, Boris Johnson, despre care au o părere bună 36% dintre români. Alți 25% au o părere proastă, iar restul de 39% nu au nici un fel de opinie. Despre președintele Franței, Emmanuel Macron, au o părere bună 34% dintre românii care au răspuns la chetionarul operatorilor de la Avangarde. 27% au o părere proastă, iar 39% nu au nimic de spus.

Sursa: Palinchak | Dreamstime.com

Ocupanții ultimelor locuri

Pe ultimele locuri în acest clasament se situează Viktor Orban, premierul Ungariei, și Vladimir Putin, șeful de la Kremlin. Cea mai mare parte dintre români au o părere proastă despre Vladimir Putin. Aceasta și în contextul războiului pe care l-a declanșat, pe 24 februarie, în țara vecină, Ucraina.

Vladimir Putin este văzut văzut într-o notă pozitivă de doar 3% dintre români, în vreme ce 69% au o părere proastă despre el. Procentul celor care nu au o părere formată despre șeful de la Kremlin este de 28%.

Alertă la Budapesta! Se retrage Ungaria din  articolul 5 al Tratatului NATO? Un expert maghiar face dezvăluiri incredibile

Sursa: arhiva EVZ

Ceva mai mulți români, 18% îl simpatizează pe Viktor Orban premierul Ungariei. Alți 41% dintre cei întrebați au o părere proastă despre șeful guvernului de la Budapesta. Iar alți 41% nu au nici o părere formată despre el.

Sondajul Avangarde a fost realizat în perioada 20 ianuarie – 22 martie 202, iar chestionarul a fost aplicat prin telefon. Au fost intervievați 701 subiecți dintr-un eșantion de tipul probabilist, aleator simplu. Marja de eroare a cercetării este de 3,9% pentru un nivel de încredere de 95%.