Rusia a investit zeci de miliarde de dolari în spionajul electronic, apărarea spațială și programul cosmic militar.

Noi vedem în Ucraina doar un segment al uriașei hidre care este armata roșie.

Dare de seamă despre sateliții militari rusi

Partea ei nevăzută lucrează la sol, pe apă, în aer și în spațiu. De la invazia Ucrainei, Rusia a lansat 13 sateliți din seria Kosmos, care numără 2568 de plasări pe orbită. Sunt sateliți de recunoaștere, de tip SIGINT/ELINT – de spionaj electronic, de navigație GPS, supraveghere, alarmare timpurie în caz de atac nuclear, cartografiere, geodezici, de comunicații militare sau cu misiune necunoscută.

Anul acesta au fost lansați doi sateliți, în luna martie. Ultimul, este Kosmos 2568 și a fost plasat pe orbită pe 29 martie la ora 19,57 de pe cosmodromul Plesetsk de lângă Arhangelsk, de la Oceanul Arctic. Dispune de o cameră pancromatică construită de compania belarusă OAO Peleng, cu o rezoluție maximă de 0,9 metri la sol și realizează imagini de înaltă rezoluție de pe front. Din Ucraina.

Acest tip de misuni poartă codul NATO, EO MKA no.4. Pe 23 martie, la ora 6,40 a fost lansat satelitul Kosmos 2567, de recunoaștere, cu misiunea Bars-M 4 L, care combină un sistem de imagistică topografică, cu un sistem de imagini de pe pământ, de înaltă rezoluție. De pe pământul Ucrainei, evident.

Cheia prieteniei ruso-chineze

Până acum nu am văzut nicio legătură explicită dintre sancțiunile împotriva Rusiei și programul ei spațial. Nu am văzut ca programul spațial să fie afectat în vreun fel sau altul de sancțiuni. Cum n-am văzut nicio indicație legată de înghețarea exportului de metale strategice greu fuzibile, al Rusiei. Elemente cu punctul de topire înalt, de peste 3000 grade Celsius, din care se confecționează camerele de ardere ale motoarelor de rachetă.

Rusia este una dintre cele 7 națiuni care dețin hipermarketuri Mendeleev, adică mai toate metalele din tabelul periodic al elementelor. Celelalte sunt SUA, Canada, Australia, China, Kazahstan și Africa de Sud. Trei sunt democrații consolidate, trei sunt dictaturi consacrate, iar una se află pe drumul de la incertitudine la dictatură. Nici nu vă puteți imagina cât de important este amănuntul ca reniul, osmiul, molibdenul, tantalul sau tungstenul să fie furnizate de o democrație sau de o dictatură.

De regulă dictaturile vindeau și democrațiile cumpărau. Azi, asistăm la un fenomen nou: o dictatură vinde altei dictaturi, care cumpără și stochează absolut toate resursele strategice ale țărilor sărace: China. Este încă un amănunt care trebuie să ne îngrijoreze. Pe lângă acela că 97% din pământurile rare se află în mâinile Chinei.

China a amanetat viitorul tehnologic al omenirii. Moscova vinde Beijingului la prețuri preferențiale, toate bogățiile astrale de care dispune: beriliu, hafniu, vanadiu, reniu, platină, iridiu, rodiu, paladiu, titan, zirconiu sau tantal și niobiu în asociere cu oxizi de pământuri rare, din zăcământul de la Zashikhinshoye de lângă Irkutsk. Nici nu vă trece prin cap ce pericole prezintă pentru viitorul mediu și îndepărtat al omeniriii acest amănunt. Era de o mie de ori mai bine ca Rusia să vândă Statelor Unite și nu Chinei.

Să ne întoarcem în spațiu

Rețeaua Starlink a omului de afaceri Elon Musk dispune de 538 sateliți de comunicații, puși la dispoziția Ucrainei. Amenințările Kremlinului la adresa lui Musk, că Rusia va doborî sateliții Starlink, n-au întârziat să apară. Rusia are experiență în domeniu. Pe 15 noiembrie 2021, Forțele aerospațiale ruse au lansat o rachetă de interceptare de pe cosmodromul Plesetsk, care a lovit satelitul Kosmos 1408, din seria Tselina-D, plasat pe orbită în 1982. Impactul s-a produs deasupra Mării Laptev de la Oceanul Arctic, undeva între gura de vărsare a fluviului siberian Lena, Peninsula Taymyr și Insulele Novaia Sibir.

Finanțarea apărării aerospațiale costă 55,3 miliarde USD și a început în 2014, imediat după anexarea Crimeei. Programul apărării cuprinde o rețea de colectare a informațiilor spațiale și terestre și de avertizare timpurie a atacului cu rachete balistice, cu sau fără ogive nucleare, o comandă de apărare aeriană și spațială, o structură de comandă generală, una de control, alta logistică și una de sprijin. Moscova este apărată de atacurile din spațiu de sistemul de rachete antibalistice A-235 (cod NATO ABM-4 Gorgon). Sistemul este operat de Divizia a 9-a de Apărare antirachetă, parte a Comandamentului de apărare aeriană și apărare antirachetă al Forțelor de apărare aerospațială rusă.

Cum fură FSB informații din spațiu

Nu numai armata deține sateliți, ci și FSB, fiul legitim și moștenitorul KGB. Pe 28 septembrie 2014 a fost lansat de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan satelitul geostaționar Olymp-K, operat de FSB. Imediat după lansare, a executat o serie de  manevre ciudate, ca pe 4 aprilie 2015 să se poziționeze pe o orbită între sateliții americani de comunicații Intelsat 901 și Intelsat 7. A rămas pe o orbită geosincronă între cei doi sateliți timp de cinci luni.

La un moment dat, Olymp-K s-a poziționat la aproximativ 10 kilometri de cei doi sateliți, după care a repetat manevra cu satelitul Intelsat 905. Purtătorul de cuvânt al agenției JFCC SPACE a declarat că au existat cel puțin trei situații în care satelitul Olymp-K a ajuns la cinci kilometri de sateliții Intelsat. În 2018, Florence Parly, ministrul francez al Apărării a criticat Rusia pentru că a manevrat satelitul Olymp-K în apropierea satelitului francez Athena-Fidus, acuzând explicit un „act de spionaj”. Interpelarea Departamentului apărării al SUA adresată Moscovei, nu a primit niciun răspuns.

Într-o analiză a operațiunilor de proximitate și de întâlnire dinstre sateliți, găzduită de revista Space Review, specialistul în securitate spațială Brian Weeden, crede că misiunea satelitului Olymp-K implică informații de semnal sau comunicații. Un raport publicat în revista rusă Kommersant a indicat că Olymp-K furnizează comunicații guvernamentale sigure, precum și informații electronice tip SIGINT, printr-un dispozitiv de comunicații laser și va furniza sistemului GLONASS, echivalentul rusesc al GPS, semnale de corectare a navigației. Este un fel de reformulare eufemistică a cuvântului „spionaj” spațial.

Bazele spionajului electronic rus din Coreea de Nord și Yemen  Complexul SIGINT de la Lourdes, Havana, a fost închis, așa cum scriam într-un articol precedent, în 2001 și mutat lângă Groznyi, în Caucazul de Nord. În 2002, a fost închis și complexul de la Cam Ranh, Vietnam și mutat lângă Vladivostok, în Extremul Orient. Stația de recunoaștere electronică KRTP-81 tip ELINT (cod NATO, Soft Ball) din Coreea de Nord, cu 80 de angajați GRU și FAPSI, a fost închisă în 1997, dar niciodată desființată. O sursă CIA a sugerat că a fost redeschisă de curând.

Complexul Soft Ball supraveghează bazele americane din Coreea de Sud. Pe insula yemenită Socotra din vârful cornului Africii, deasupra Somaliei, lucrează una dintre cele mai importante facilități FAPSI ale Rusiei, complexul GRU din baza aeriană Ras Karma, de lângă QaDub. Radarele spionilor militari ruși bat peste Marea Roșie până în Somalia și Djibouti, la gura Golfului Aden din Oceanul Indian. În timpul operațiunilor din Afganistan, facilitățile GRU din Ras Karma Socotra au monitorizat grupurile de luptă transportate în apropierea insulei de portavioane americane și britanice, plus submarinele Royal Navy echipate cu rachete de croazieră Tomahawk.

Radarele au mai urmărit mișcările aeriene ale bombardierelor USAF B1 și B52 și ale avioanelor cisternă RAF VC10 sau ale avioanelor Lockheed L-1011 TriStars din baza aeriană britanică Diego Garcia din sudul Indiei. În timpul războiului din Afganistan, cele 9 aparate britanice TriStars au fost folosite ca cisterne de alimentare în aer, cargo sau transport trupe pentru Escadronul 216 desant aerian în cadrul operațiunilor Henric IV, Henric VIII și Henric XIII din Afganistan.

Astăzi, facilitățile din Socotra monitorizează toate convoaiele navale militare NATO, sau americane, britanice și franceze care se îndreaptă dinspre sau înspre Marea Roșie, cât și toate aeronavele acestor forțe, care străbat zona, cât și cele patru baze militare din Djibouti, cea chineză de lângă portul Doraleh, la vest de orașul Djibouti, sau cele din sudul orașului, de la Camp Lemonnier, a Marinei SUA, baza aeriană 188 a Forțelor aeriene franceze și Baza forțelor de autoapărare a Japoniei.

Ce caută Rusia în Siria

În baza unui acord semnat în 2017 între Rusia și Siria, Damascul pune la dispoziția Moscovei baza aeriană Hmeymim, amenajată într-o aripă a aeroportului internațional Bassel Al-Assad din Latakia, pe o durată de 49 de ani, cu posibilitatea de prelungire cu încă 25 de ani. Baza dispune de două piste de peste 2.700 m pe care poate ateriza cel mai mare avion cargo rusesc Antonov An-124 Condor, capabil să transporte sarcini de 150 tone plus 88 pasageri sau avionul strategic și tactic Il-76M. Poate adăpostti până la 50 avioane de vânătoare sau bombardament Su-24, Su-25, Su-34 și Su-35, avioane de recunoaștere Il-20M, tancuri T-90, vehicule blindate BTR-82, elicoptere Mi-24, Mi-28, Ka-52 și Mi-8.

Securitatea bazei este asigurată de 600 de infanteriști marini și de două sisteme de apărare antiaeriană S-400 Triumf, care acoperă spațiul dintre sudul Turciei, Liban și nordul Israelului. Circa 30 de aparate s-au aflat în permanență în bază, pe toată durata războiului civil din Siria, luptând de partea forțelor guvernamentale siriene, împotriva opoziției.

Bombardamentele rusești au distrus complet orașul Alep, aflat în patrimoniul UNESCO, cât și o serie de ținte civile, școli, grădinițe, spitale, azile de bătrâni, rezervoare de apă și depozite alimentare, de pe întreg teritoriul Siriei. Spionajul electronic este asigurat de o stație SIGINT/ELINT operată de cca 100 de specialiști din direcția a șasea a GRU, de spionaj militar a armatei Rusiei, cantonată pe teritoriul bazei aeriene de la Hmeymim. Informațiile sunt captate de avioane Tu-142M-Z „Bear”, Beriev A-50 „Mainstay” și IL-38 „May” și de pe nave comerciale rusești.

Țintele majore ale spionajului electronic sunt baza aeriană Incirlik din Turcia, navele flotei 6 americane din estul Mediteranei și baza aeriană Ramat David din nordul Israelului, care adăpostește escadroanele 101, 105 și 109 de aparate F-16 și escadronul 193 de elicoptere AS-565 Panther ale marinei. În data de 6 martie 2018 patru aparate F-16 decolate de pe aeroportul Ramat David au atacat ținte iraniene din Latakia, din preajma bazei rusești, zburând la o altitudine joasă, dispre Mediterana.

Sistemul S-200 al apărării antiaeriane siriene a reacționat și a doborât un avion An-26 rusesc aflat la aterizare, în spatele căruia zburau israelienii. Toți cei 39 de militari ruși aflați la bord au fost uciși. Deși atacul israelian a fost programat exact în clipa când începea procedura de aterizare a avionului rusesc, pe care l-au folosit drept paravan, Ministerul Apărării de la Moscova a declarat că aparatul An-26 s-a prăbușit din cauza unei defecțiuni tehnice. Cea de a doua bază rusească se află în portul Tartus și poate adăposti până la 11 nave, inclusiv cu propulsie nucleară. Baza de la Tartus a fost înființată în 1971, în plin război rece, în vederea sprijinirii Flotei Operaționale a 5-a a Marinei URSS în Marea Mediterană, ca o contrapondere la Flota a șasea a SUA.