Exclusiv. Ministrul Muncii: PNRR făcut de Ghinea și Cîțu e antiromânesc. Pensiile nu mai cresc până în 2070?!
- Maria Dima
- 22 iulie 2022, 06:40
Marius Budăi, ministrul Muncii în Guvernul Ciucă, a denunțat o intervenție cel puțin suspectă în Planul Național de Redresare și Reziliență. Declarația a fost făcută în podcastul EVZ Capital „România lui Cristache”.
„Este clar că ce ne-a făcut nouă domnul ministru Ghinea cu domnul prim-ministru (n.r. - Florin Cîțu)... vom avea multe de descusut la chestia asta. Eu cred că a fost o chestie antiromânească... Dacă tu vrei să-ți condamni pentru 50 de ani la sărăcie, populația ta, definiți-o dumneavoastră. Eu, în afară de antiromânește, nu-mi permit să spun...”, a spus Marius Budăi, ministrul Muncii.
Pensiile plafonate la 9,4% din PIB până în 2070?!
România a ajuns deja la un procent de 9,3% din PIB pentru pensii, mult sub media europeană care se situează între 12,5 și 13%. Chiar și în aceste condiții, există un paragraf în PNRR care l-a șocat pe actualul ministru.
„Când am venit la guvernare am început să descoperim anomaliile. Tu nu poți să pui în PNRR un prag, de 9,4%, știți până când? Până în 2070! Nu mai e mult, nu? Deci vreo 50 de ani... Am solicitat colegilor mei din prima zi în care am ajuns la minister, dați-mi și mie ceva, să văd argumentul lui 9,4% și să văd argumentul lui 2070. Colegii mei din instituție au spus foarte clar: «Domnule ministru, n-am trimis noi așa ceva. Nu am trimis niciun document care să vorbească despre un procent și, mai ales, până când...până în 2070.» Deci s-a trecut din burtă acolo așa ceva”, susține ministrul Muncii.
Tun de 4 milioane de euro pentru consultanță
Pe lângă hotărârea aberantă de a limita creșterea pensiilor, autorii Planului Național de Redresare și Reziliență au stipulat milioane de eurp pentru consultanță.
„Un contract ar fi trebuit să ne coste 4 milioane de euro, consultanța, pe o altă lege a pensiilor, vreau să spun că am negociat cu Banca Mondială și nu plătim mai mult de 1,5 milioane, 2,5 milioane rămân și se duc la trezoreria statului. Adică n-am făcut din PNRR un program de consultanță. Cum așa s-a dorit...”, este presupunerea ministrului Muncii, Marius Budăi.
Urmăriți întreaga ediție a podcastului „România lui Cristache” pe canalul de Youtube EVZ Capital.