Dr. Volodymyr Yermolenko, filosof și jurnalist ucrainean, a scris pentru EvZ o opinie extrem de bine argumentată asupra situației din Ucraina, devoalând adevărata spaimă a lui Vladimir Putin. Volodymyr Yermolenko este analytics director la Internews Ukraine, redactor-șef la UkraineWorld.org și profesor asociat la Academia Kiev-Mohyla

La începutul acestei săptămâni, înainte de a da ordinul oficial pentru invadarea Ucrainei, președintele rus Vladimir Putin a ținut unul dintre cele mai agresive discursuri ale sale de până acum. Acesta practic a negat dreptul Ucrainei de a exista, a susținut în mod fals că din 2014 Ucraina are autorități nelegitime și o ideologie naționalistă radicală și a prezentat Ucraina ca un stat agresiv care este dispus să ia înapoi prin mijloace militare regiunea Donbas ocupată de ruși.

Toate aceste acuzații sunt un pretext prin care Putin să recunoască „independența” așa-numitelor „republici populare” Donețk și Luhansk și să justifice invadarea teritoriului ucrainean de către trupele rusești. De asemenea, Putin a acuzat Ucraina de comiterea unui „genocid” în regiunea Donbas ocupată de Rusia, dar nu a explicat cum anume se poate întâmpla așa ceva pe teritorii la care Ucraina nu a mai avut acces de opt ani.

Retorica beligerantă a lui Putin poate fi explicată într-un singur fel: pentru el, o Ucraină democratică este o amenințare existențială la adresa noului imperialism rusesc, un model politic centrat în jurul cultului statului și al noului Leviathan, reabilitând stalinismul în politica internă și cea externă. Acesta este motivul pentru care Rusia a fost atât de disperată să aducă Ucraina înapoi în sfera sa de influență.

Dar realitatea este că Rusia a pierdut bătălia pentru inimile și mințile ucrainenilor: 72% dintre ucraineni cred că Rusia este o țară ostilă, 68% vor să intre în UE și 54% vor să intre în NATO. Lupta din Ucraina este universală: o bătălie pentru libertate și democrație. Lupta Ucrainei împotriva autoritarismului rusesc nu este nouă. De fapt, Ucraina și-a dezvoltat de mai multe secole o cultură politică centrată pe drepturi și împotriva tiraniei.

În Evul Mediu, Rusia Kieveană a fost o entitate politică pluralistă, organizată în jurul mai multor centre de influență ale orașelor-stat, fără o conducere tiranică. În perioada modernă timpurie, regimul politic cazac ucrainean a format un model de politică republicană și o idee contractuală a statului diferită de autoritarismul moscovit care începuse să apară. În secolul al XIX-lea, intelectualii ucraineni au dezvoltat ideea unei politici de jos în sus, concentrată pe comunitățile autonome (hromade), împotriva autocrației țariste. Iar în secolul al XX-lea, versiunea ucraineană a socialismului a fost orientată spre modelele europene de economie cooperativă și de emancipare a țăranilor și muncitorilor, în locul modelului rusesc al „dictaturii proletariatului”.

Ucraina a plătit un preț scump pentru că a îndrăznit să se opună de-a lungul timpului autoritarismului rusesc și continuă să o facă și astăzi. În secolul al XIX-lea, Imperiul Rus a interzis limba ucraineană în spațiul public timp de jumătate de secol și i-a trimis pe liderii săi culturali în închisori sau în exil. În secolul al XX-lea, bolșevicii ruși au distrus independența ucraineană, au exterminat intelighenția și au omorât în jur de 4 milioane de oameni în foametea artificială din 1932-1933. Alte perioade de foamete din anii 1920 și 1940 au dus fiecare la moartea a câte 1 milion de oameni. În anii 1970 și 1980, Uniunea Sovietică i-a trimis în mod sistematic pe apărătorii ucraineni ai drepturilor omului în lagăre.

Ocuparea Crimeii de către Rusia în 2014 și dezastrul militar și social prelungit care a urmat în estul Ucrainei este o simplă continuare a acestei istorii lungi. Deși rezistența Ucrainei a persistat de-a lungul istoriei, recentele amenințări, evenimente și acuzații false îi împing pe ucraineni la limită. Pentru a-și ascunde crimele, Kremlinul prezintă imaginea unor ucraineni demonici, „naționaliști”. Însă Ucraina nu este formată din naționaliști sălbatici care urăsc Rusia. Este vorba, de fapt, despre o cultură istorică și politică puternică, în care libertățile sunt esențiale și regimul tiranic este inacceptabil.

Ucrainenii sunt acum uniți împotriva agresiunii rusești, indiferent dacă sunt vorbitori de limbă ucraineană sau rusă. Este naiv să credem astăzi că un vorbitor de limbă rusă ar susține automat controlul Rusiei asupra Ucrainei: chiar și în regiunile în care limba majoritară este rusa, adică cele din estul și sudul Ucrainei, ideea unei identități politice ucrainene comune, bazate pe ideea drepturilor, s-a consolidat pe parcursul acestor ani, marginalizând ideea imperialistă de „lume rusă”.

Trebuie să privim mai departe de retorică și să ne concentrăm pe realitate. Rusiei nu îi pasă de extinderea NATO, ci îi pasă de propria sa extindere. Ea nu vrea să oprească expansiunea NATO, ci vrea ca NATO să nu oprească expansiunea Rusiei. Rusia este ultimul imperiu tiranic din Europa și este disperată să inverseze tradițiile republicane și democratice din politica europeană și ucraineană.

Țările occidentale ar trebui să rămână ferme în privința Rusiei: teama de a nu-l provoca pe Putin îl provoacă de fapt pe Putin. Prima rundă de sancțiuni aplicată regimului Putin pentru recunoașterea „independenței” acelor „republici” susținute de Rusia în teritoriile ocupate din estul Ucrainei a fost un pas în direcția corectă. La fel a fost și hotărârea de a îngheța certificarea controversatului gazoduct Nord Stream 2.

Ce se va întâmpla acum, având în vedere declarația de război de săptămâna aceasta?

În primul rând, trebuie să fie aplicate sancțiuni severe asupra sectoarelor-cheie ale economiei rusești, printre care se numără energia, sistemul bancar și apărarea, în caz că Rusia va escalada situația militară. În al doilea rând, activele prietenilor lui Putin ar trebui să fie înghețate în Occident, iar rundele de sancțiuni ar trebui să fie regulate și să aibă ca țintă din ce în ce mai multe persoane și active în fiecare lună pentru a pune presiune continuă asupra elitelor rusești. În al treilea rând, Ucraina ar trebui să primească în continuare ajutor militar care să contribuie la capacitățile sale de apărare. În al patrulea rând, țările UE, SUA și alți aliați ar trebui să încheie acorduri bilaterale de apărare comună cu Ucraina și să creeze o rețea pentru securitatea Ucrainei. În al cincilea rând, ar trebui asigurată zona de interdicție aeriană de deasupra teritoriului ucrainean pentru a împiedica armata rusească să aibă un avantaj aerian în timpul invaziei sale. În al șaselea rând, Ucraina ar trebui să primească susținere economică pentru protejarea economiei sale și a poporului ucrainean de posibila criză cauzată de amenințarea militară.

Această susținere economică ar trebui oferită cu condiția unor viitoare reforme în Ucraina, mai ales în sectorul judiciar și anticorupție. Ucraina nu va da niciodată înapoi în această luptă existențială, însă lumea trebuie să reacționeze acum și să ajute această țară să se apere, apărând totodată și democrația în lume. Mâine s-ar putea să fie prea târziu.