Exclusiv. Ion Cristoiu, mărturie incredibilă despre „iubitele” din redacție! Le scria articolele?! Video

Într-o ediție specială a podcastului Cristache & Cristoiu, fondatorul Evenimentului Zilei a dezvăluit despre anii romantici din presă, în care trăia adevărate povești de dragoste în redacție. Ce se întâmpla, însă, dacă jurnalista nu avea condei? 

„Deși am avut și relații în redacții, întotdeauna le-am pus în paranteze. Îi spuneam la întâlnire să vină în mână cu materialul. Dacă era slabă, i-l scriam eu. Este o disociere uluitoare la mine.”, a recunoscut Ion Cristoiu.

„Înseamnă că trebuie să fi fost tare îndrăgostit dacă le-ați scris textele.”, a insinuat jurnalistul Ionuț Cristache.

„Nu era vorba de îndrăgostit, ci pentru că mă făceam de râs. E vorba de faptul că în orice redacție se știe și atunci ăia încep să se ascundă...”, a mai spus marele gazetar.

Gelozie sau prevenție?

„Întotdeauna când eram tânăr, o să râdeți, vă fac o mărturisire, în relațiile cu femeile, și au fost destul de complicate, pe mine m-a preocupat să știu – dacă e cu altul sau nu. În momentul în care am aflat, am evacuat persoana aia din gândurile mele. Nu mai exista. În general, în relația bărbat-femeie, mai ales la femei, în momentul în care ea începe să se desprindă de tine, e o lecție frumoasă și se duce spre altul, nici ea nu știe. E un moment de mare ambiguitate în care ea nu s-a decis. Și acela este momentul cel mai primejdios. Este momentul în care ea se ascunde, momentul în care ea își schimbă viața. Dar eu pentru că sunt om foarte lucid, am trăit într-o permanentă luciditate, eu sunt la pândă. Până aflu. Problema e că nici ea nu e vinovată, pentru că nici ea nu știe.”, este de părere publicistul, care crede că una din cele mai mari calități ale sale este abilitatea de a uita foarte repede.

„Soția mereu îmi reproșează că uit ușor. În momentul în care s-a terminat o poveste la mine, nu mai există.”, a încheiat Ion Cristoiu.