Comandor profesor doctor Ioan Damaschin, a vorbit, în podcastul realizat de Alice Barbu, pentru evz.ro, despre cartea „Glorie și drama”, concepută cu colaborarea comandorului profesor doctor Jipa Rotaru

Prima ediție a acestei lucrări este de fapt teza de doctorat a lui Ioan Damaschin. Ediția a doua, revizuită și îmbunătățită, a apărut în 2022.

„Sunt descrise, aici, toate acțiunile de luptă ale marinei regale române, militară și civilă, în cel de-Al Doilea Război Mondial. Pierderile au fost destul de reduse pentru că navele militare erau înarmate, iar față de durata războiului putem să calificăm aceste acțiuni de luptă ca făcând parte din gloria marinei regale române. Drama vine de la 23 august când s-a declarat unilateral armistițiul, armistițiu fiind, de fapt, încheiat abia pe 12 septembrie 1944. Perioadă în care militarii noștri n-au putut să riposteze. Zeci de mii de militari au fost luați prizonieri. Inclusiv flota militară și civilă, circa 400 de nave de la mare sau fluviu, au fost sechestrate și duse în porturile sovietice de la Marea Neagră. Aceasta este explicația titlului acestei lucrări.

Cred că ar trebui să explicăm de ce am abordat gloria și drama marinei regale române, începând cu 1940. În urma Pactului Ribbentrop Molotov, când părțile au convenit să cotropească noi teritorii, la 26 iunie 1940, Stalin a trimis un ultimatum la București ca, în decurs de patru zile, România să retragă toate trupele de uscat, și tot ceea ce înseamnă proprietate a statului român și au trimis trupe care au cotropit Basarabia, iar armata română a fost nevoită să se retragă. În acea perioadă, marina regală română a participat la transbordarea trupelor și a tehnicii de pe malul stâng pe cel drept al Dunării, la Galați și Tulcea. Deci, timp de doua zile, 24 de ore din 24, navele militare și civile au făcut acest transport de trupe și a fost prima misiune de luptă a marinei noastre.

„Noi considerăm că între România și URSS era o stare de beligeranță”

Spun prima misiune de luptă, pentru că, prin ultimatum, s-a declanșat starea de beligeranță între cele doua state. Conform convenției de la Geneva, din 1906, starea de beligeranță devine operațională atunci când, fie prin ocupare de teritorii fără luptă, fie prin declarații de război, fie prin ultimatum și obligarea unui stat să cedeze un teritoriu. Așa s-a întâmplat la 26 iunie 1940. Au continuat și alte misiuni de luptă pentru că sovieticii, pe brațul Chilia, granița dintre URSS și România, a ocupat 7 ostroave în mod ilegal și, în ianuarie 1941, au încercat să intre cu nave militare pe fluviu Dunărea, pe canalul Sulina, dar au fost respinse”, a afirma Ioan Damaschin.

„De aceea, noi considerăm că între România și URSS era o stare de beligeranță și în conformitate cu această stare, putem să luăm în considerație ordinul dat de Conducătorul statului, ”Ostași, vă ordon, treceți Prutul!”, care nu spunea în ordin și ”atacați Uniunea Sovietică”, ci ”eliberați pământurile strămoșești”. Iată de ce noi nu am cucerit teritorii sovietice, ci am eliberat Basarabia.

O altă misiune de luptă a marinei, chiar înainte de trecerea Prutului, în 15-19 iunie 1941, când au lansat un baraj de mine de apărare a portului Constanța, la circa 12 mile marine (20 km), pentru apărarea împotriva submarinelor și navelor de suprafață pentru că, pe 12 iunie, Hitler l-a chemat pe Antonescu și i-a spus că pe 22 iunie se declanșează războiul cu URSS.

Dacă ne referim la misiunile de luptă din 1941, primele au avut în vedere ca să fie apărate porturile și Litoralul românesc, iar după ce frontul a înaintat spre Est, și, în special, după ce a fost recuperată întreaga Basarabie, și s-a ajuns în portul Odesa, misiunile de luptă se desfășurau pentru transportarea de material de război, trupe și armament spre Odesa. Se deschisese drumul Odesei.

Alte misiuni de luptă care aveau ca scop aprovizionarea trupelor, de uscat pe măsură ce înaintau spre Est. Erau acele convoaie de nave civile de transport care trebuiau apărate de navele militare. Cele civile erau cele mai expuse, nevând armament.

În ceea ce privește apărarea Litoralului, în 1941, au fost lansate baraje de mine, începând din portul Burgas, din Bulgaria, care nu avea flotă. Spre portul Odesa și zona Insula șerpilor au avut și ele baraje de mine împotriva submarinelor sovietice.

Aveau cam de șase ori flota românească

Acest război pe mare nu s-a desfășurat cu concentrări mari de nave, ca în Pacific, deși flota sovietică era mult superioară celei române. Noi aveam 4 distrugătoare, 3 canoniere (nave purtătoare de artilerie), un puitor de mine și nave de pasageri transformate în crucișătoare auxiliare, remorchere și un submarin. Sovieticii aveau cinci crucișătoare, 12 distrugătoare, 45 de submarine.

Dacă luăm în calcul gurile de foc, ei aveau cam de șase ori cât avea flota românească.

Putem vorbi de o victorie Sovieticii au venit cu două distrugătoare, nave cu mare putere de foc, în dimineața de la 26 iunie, la 4 zile după declanșarea războiului, Harkov și Moskwa care au ajuns la Litoralul românesc, în zorii zilei, când era mai greu de observat, și, la 4 dimineața.

Atunci  a avut loc lupta aero-navală din 26 iunie 1941. Au participat nave de suprafață, aviație și submarine. Cele două nave au ajuns la circa 10 km de Litoral, au deschis foc asupra portului Constanța, au incendiat rezervoare de petrol și gara Palas, unde staționau câteva trenuri germane cu muniție care urmau să fie duse spre frontul de Est. S-au tras 350 de proiectile în 10 minute.

 Navele românești care erau în zona Eforie și Capul Midia, au deschis și ele focul. Cele sovietice au oprita atacurile manevrând să iasă spre larg, dar în afara barajului de mine, nava Moskwa s-a scufundat în patru minute, iar nava Harkov a fost grav avariată. Iată prima mare luptă navală.

Apoi, aviația de litoral românească a atacat în continuare nava Harkov, dar și un alt distrugător care venise în sprijinul acesteia”, a mai precizat Damaschin.

„Legat de această carte – Glorie și drama – am mai eleborat câteva lucrări pentru că am avut acces la lucrările unor istorici militari ruși. Cartea a putut fi scrisă numai după 90, pentru că toate documentele necesare erau în arhivele militare secretizate de la Pitești. Deci, după 90, după ce s-au desecretizat, am stat câteva luni în arhive – 7-8 ore zilnic.

O carte concepută pe sute de documente

Așa am adunat câteva sute de documente care au stat la baza întocmirii acestei cărți. Pe măsură ce au apărut și lucrări ale istoricilor ruși, pentru că într-un fel se vede o luptă descrisă de o parte, cea românească să zicem, și altfel de cealaltă parte.

Punând cap la cap aceste informații, am reușit să realizez un tablou complet al tuturor acțiunilor: nave participante, misiuni, atacuri, punctul de atac și rezultatele atacurilor și să descriu cu amănunțime  detaliile.

Până în Crimeea sunt circa 180 de mile marine, 350 de kilometri. Crimeea putea fi considerată un portavion pentru aviația maritimă sovietică care număra peste 500 de aparate care puteau să lupte deasupra mării. Acestea puteau ușor lovi obiectivele de pe Litoralul românesc. De altfel un obiectiv al armatelor româno-germane era de a cuceri Crimeea, lucru care s-a întâmplat în octombrie 1942, ceea ce a permis continuarea războiului spre Est.

Am avut de a face cu un un război conceput de Hitler. Noi am intrat ca să ne eliberăm teritoriile ocupate, dar scopul lui Hitler era altul, și a trebuit să urmăm și noi drumul spre Est, până la Stalingrad”, a mai explicat Ioan Damaschin.