Evenimentele de la vârful Bisericii Catolice s-au precipitat în primele zile ale noului an. Conflictul dintre „tabăra conservatorilor” și cea a „progresiștilor” s-a ascuțit.
- Într-adevăr, nu e vorba numai de o deosebire de păreri, ci de două atitudini radical opuse. Constat, totodată, că acest cardinal este într-adevăr la curent cu situaţia migranţilor...
- ...şi mai este la curent, într-un mod mai degrabă lucid decât virulent, cu un fenomen atât de evident astăzi şi care mă determină să-l citez din nou: „La originea prăbuşirii Occidentului se găseşte o criză culturală şi identitară. Occidentul nu mai ştie cine este, fiindcă nu mai vrea să ştie cine l-a modelat, cine l-a constituit aşa cum a fost şi cum este. Numeroase ţări îşi ignoră astăzi propria istorie. Această autoasfixie conduce în mod natural la o decadenţă care deschide drum noilor civilizaţii barbare.”
S-ar putea ca lectorii acestei cărţi să fie surprinşi de faptul că Robert Sarah declară că familia este mult mai aproape de normalitate în Rusia decât în Marea Britanie, de pildă, şi că ruşii au asigurat în Siria libertatea creştinilor. Sarah nu evită să-l incrimineze pe fostul preşedinte Obama, spunând că a crezut că le dă libertate sirienilor şi aceştia s-au ales cu o ţară distrusă şi cu atâta suferinţă. Totodată, Cardinalul Sarah are precizia formulărilor aforistice: „Omului postmodern, spune el, îi place să distrugă. Este atras de lucrurile morbide. Din acest punct de vedere, arta contemporană este semnificativă. Urâtul este iubit şi exaltat, virusul oribilităţii se răspândeşte neîncetat; incomprehensibilul succede armoniei” (p. 366).
Ne puteți urmări și pe Google News
- Îmi spuneaţi, înainte de a începe această convorbire, că în cartea Cardinalului Robert Sarah, între teologi şi scriitori de elită, este pomenit şi compatriotul nostru Eugen Ionescu.
- Într-adevăr, cardinalul se referă la volumul său Antidotes. La un moment dat, Sarah îi recită interlocutorului său Nicolas Diat un sonet al lui Baudelaire din Florile răului, şi asta mi-a amintit de un interviu cu fostul preşedinte francez Valéry Giscard d’Estaing, care, spre sfârşitul unui interviu la postul de televiziune France 2, a recitat impecabil un poem – desigur, nu acelaşi – din Florile răului.
Reîntorcându-ne la cartea lui Robert Sarah Se apropie seara şi ziua amurgeşte, trebuie să vă spun că am găsit acolo câteva meditaţii asupra tăcerii cu nimic mai prejos de meditaţiile pe aceeaşi temă ale lui V. Pârvan din Memoriale. O să reproduc un scurt pasaj pentru a-mi ilustra afirmaţia: „Tăcerea este mai importantă decât orice altă lucrare omenească. Fiindcă Îl exprimă pe Dumnezeu. Adevărata evoluţie este efectul tăcerii; ea ne conduce spre Dumnezeu şi semeni, spre a ne pune cu smerenie şi generozitate în slujba lor.” (p. 321) „Zgomotul este fratele geamăn al minciunii. Tăcerea e reşedinţa adevărului, locuinţa lui Dumnezeu.” (p. 319)
Mă opresc aici în speranţa că această carte va fi tradusă şi în ţara noastră, mulţumindu-i unui distins matematician român cu o frumoasă carieră academică la Paris, care mi-a trimis acest strălucit volum.
Recomandările noastre
