Deputatul independent Nicușor Dan susține că revine în USR din motive de natură ideologică, deoarece partidul pe care l-a înființat s-a schimbat foarte mult.

Nicușor Dan a explicat pentru Evenimentul Zilei de ce a preferat să înființeze propria formațiune  – Uniunea Forțelor Locale  – și să le propună celor din USR și PLUS o alianță în trei pentru alegerile la Primăria Capitalei, avându-l pe el candidat. Aceasta în loc să dea curs invitației foștilor colegi și să revină în partidul pe care l-a înființat în 2016.

„Refuzul meu de a reveni în USR nu are legătură cu vreun orgoliu personal. De altfel, m-am înscris provizoriu în USR, înainte de europarlamentare ca să semnez protocolul de alianță cu PLUS. Am refuzat să revin din motive de natură ideologică. Când am pus bazele USR, am gândit acest partid care să acopere un spectru larg de orientări ideologice. Ulterior, conducerea a decis să restrângă foarte mult acest spectru și acesta este motivul pentru care nu doresc să mai revin”, a declarat Nicușor Dan pentru Evenimentul Zilei.

Deputatul independent a dat exemplu situația de la referendumul pentru familie, când a avut o anumită opinie, neîmpărtășită de majoritate, fapt ce a dus la demisia sa. La momentul respectiv, Nicușor Dan susținea că USR trebuie să fie un partid în care să se regăsească atât conservatorii cât și progresiștii.

Un artificiu pentru rezolvarea unei probleme tehnice

Cum, în prezent, nu se pune problema revenirii în USR, i-a propus lui Dacian Cioloș o alianță în trei, USR – PLUS – UFL, formală, care să poată rezolva problema candidaturii sale la Primărie din punct de vedere tehnic.

„Este doar un artificiu pentru a rezolva o problemă de natură tehnică, astfel încât să pot candida din partea Alianței, cu sigla acesteia pe buletinele de vot”, a precizat Nicușor Dan.

Știrea zilei de luni a fost că deputatul independent Nicușor Dan și-a înființat propriul partid, UFL, din partea căruia ar intenționa să candideze, la alegerile locale din vară, la Primăria Capitalei. Informația i-a surprins și nemulțumit pe membrii USR București care susțin candidatura independentă a lui Nicușor Dan la funcția de primar general.

Negocierile USR – PLUS s-au împotmolit

În prezent, în USR și PLUS negociază procedura prin care urmează să fie desemnat candidatul comun la alegerile pentru Primăria București, dintre Nicușor Dan și Vlad Voiculescu. Discuțiile s-au împotmolit deoarece cele două formațiuni nu au reușit să se pună de acord cu metoda prin care să fie măsurați cei doi.

În vreme ce USR dorește ca departajarea să se realizeze în baza unor sondaje de opinie realizate la nivelul municipiului București, cei de la PLUS ar vrea să fie organizate alegeri interne unde să voteze membrii celor două partide care formează Alianța.

Aceste neînțelegeri și tergiversări duc la întârzierea deznodământului și, implicit, la amânarea pregătirilor pentru campania de alegeri.

Te-ar putea interesa și: