În urmă cu 35 de ani, pe 26 decembrie 1989, după ce s-a vizionat filmul cu execuția soților Nicolae și Elena Ceaușescu, foarte mulți români au stat cu picioarele în apă rece, le-a dispărut febra revoluționară și au început să înțeleagă: poporul obidit fusese masă de manevră. Revolta românilor însemna legitimarea loviturii de stat, beneficiar Ion Iliescu și clica lui. Azi ne întoarcem la Ceaușescu…

România trăiește un alt Crăciun zbuciumat. Amintirile s-au estompat, iar generația tinerilor nu are habar despre marile și cortosionatele evenimente politice care s-au petrecut de-a lungul celor 35 de ani.

După Epoca dictaturii ceaușiste am intrat în Epoca Democrației, spun analiști internaționali. În ultimul an, prostestele din întreaga lume sunt catalogate ca o lansare la scară globală a luptei împotriva corupției, a clasei politice ce a ales o strategie improprie cu dorința poporului. Ne confruntăm cu haos, ură socială și minciuni. Războaiele sperie și frica de acum capătă alte valențe decât cele știute.

E începutul altei epoci? Ce va urma după Epoca Democrației? Analiștii, sociologii și politologii din cele mai importante state democratice au teorii pesimiste. De aceea nu trebuie să uităm trecutul și să realizăm că se tot repetă etape din el. În folosul cui?

Monedele și ouăle aruncate în Iliescu

21 decembrie 2008. Ion Iliescu a fost bătut cu monede și huiduit la depunerea de coroane în Cimitirul Eroilor Revoluției. Se împlineau 19 ani de la aducerea lui triumfală în față românilor și prezentat că înlocuitorul lui Ceaușescu. Era același Ion Iliescu, liderul despre care se vorbea la Europa liberă că despre posibilul salvator al țării! După 19 ani, însă, „simbolul” a devenit un biet pensionar bătut cu monede de câțiva foști revoluționari

Polițiștii l-au prins pe cel care a aruncat cu „30 de arginți” în Ion Iliescu. Era un bărbat de 71 de ani, leat cu ținta Iliescu. La audiere, le-a spus polițiștilor că nu el aruncase cu banii, în Cimitirul Eroilor. El a susținut că aruncase cu ouă.  Zice că așa i-a venit, că au murit copii la Revoluție. Iar polițiștii doar l-au amendat, conform legii 61. Ion Iliescu a spus atunci că a fost vorba doar de injurii. Monede, ouă, injurii… ce mai contează, vâlvă să fie.

Mesaj pe gard pentru Klaus Iohannis

24 decembrie 2024. Țara fierbe. Mai ales cea de pe rețelele de socializare, unde libertatea de exprimare e deplină. Mandatul de președinte al lui Klaus Iohannis ar fi trebuit să ia sfârșit pe 22 decembrie, însă din cauza deciziei CCR, care a anulat alegerile prezidențiale, acesta va rămâne în funcția până când va fi ales un nou șef de stat.

Pe gardul de la Cotroceni, un bărbat de 54 de ani i-a scris președintelui Klaus Iohannis „Trădătorule, pleacă!”. L-au identificat urgent autoritățile și „scriitorul” a fost amendat cu 5.000 de lei și, probabil, va fi pus să plătească și operațiunea de ștergere a vopselei, ca să rămână gardul imaculat.

Mă gândesc că bărbatul care a scris mesajul avea 19 ani la Revoluție, nemulțumiri cu carul și că visa să trăiască într-o altfel de Românie. Ipoteză viabilă, dacă n-ar fi și suspiciunea că a fost o operațiune a puterii de a arăta ce pățesc „nervoșii” care au amenințat cu proteste la porțile Cotroceniului. N-ar fi prima strategie de acest fel în acești 35 de ani.

Viața noastră, dacă nu se încheia dictatura lui Ceaușescu în 1989

Să nu vă apuce nostalgia după vremuri apuse acum 35 de ani, căci uitarea trăirilor istorice stă la baza manipulării maselor. Dar și la repetativitatea unor situații care servesc clasei politice. Alegerile prezidențiale, cu Ion Iliescu la al treilea mandat, cu Corneliu Vadim Tudor și cu Călin Georgescu acum, sunt doar câteva exemple elocvente.

Am să le spun celor tineri, născuți după 1989, cum ar fi fost viață mea dacă nu intervenea răsturnarea dictaturii și a comunismului. O viață asemănătoare cu a multora din părinții lor.

În primul rând, dacă n-ar fi fost Revoluția nu mi-aș fi putut realiza visul meu de adolescență de a deveni jurnalist. Nu eram membru de partid, deci nici o șansă că să fiu admisă la „Ștefan Gheorghiu”. Probabil că rugineam în același centru de calcul din Drumul Taberei, până ieșeam la pensie. N-ar fi fost chiar un chin, fiindcă aveam colegi minunați cu care împărțeam cărți bune, cumpărate cu șpagă, poezii de-ale Anei Blandiana sau texte semnate Ars Amatoria. Le copiam cu grijă, unii de la alții, și comentam cu haz, în fiecare dimineață, texte imbecile apărute în oficiosul Scânteia.

E drept, o făceam cu oarecare inconștiență că am fi putut fi pârâți de vreun informator la Partid sau, mai grav, la Securitate! Probabil, însă, că și informatorul nostru era mai deștept decât al altora, fiindcă niciodată n-a avut de suferit vreunul dintre noi pentru toate măscările pe care le debităm la adresa tâmpiților care ne conduceau. Dacă n-ar fi fost Revoluția, probabil că aș fi terminat de achitat apartamentul, cumpărat la bloc, în anul 2000, așa cum scria în contract. L-am achitat în 1992, cu un salariu de la ziarul Tineretul liber.

Apoi, doi ani mai târziu, l-am schimbat pe o casă la curte. Și așa am putut avea și eu colțișorul de verdeață și grătarul de weekend. Copiii mei, dacă ar fi făcut o facultate, sigur se căsătoreau înainte de a o termina, că să prindă o repartiție de job cât mai aproape de casă și, evident, pentru prioritate, m-ar fi făcut rapid și bunică. E drept, ar fi avut un loc de muncă asigurat, dar greu transferabil dacă ar fi dorit o altă experiență. Libertatea de mișcare lipsea așa cum lipsea libertatea de exprimare.

N-am fi pupat niciunul dintre noi concedii în Grecia sau oriunde altundeva în Europa, n-am fi mâncat oricând aveam chef cicolată Toblerone, banane, portocale, pui la rotisor, mușchiuleț de vită sau ce am fi avut chef. N-am fi băut cafea-cafea decât dacă aveam prieteni piloți sau angajați în „comerțul socialist”. Cluburi în locul prăfuitelor discoteci, festivaluri cu trupe din străinătate erau, poate, la capitolul visuri.

Doamne, și câte n-am fi avut dacă rămânea dictatorul… Dar și câte ne lipsesc încă… Of, și ce camarilă s-a instalat în locul celei a lui Ceaușescu! Și cum au acaparat politicienii post-revoluționari vilele comuniștilor, cum și-au înzecit privilegiile, cum an de an au distrus Educația, Industria, Agricultura… Și n-ar trebui să fie așa după  35 de ani! Noul Guvern și Parlamentul proaspăt constituit ne promit îndreptare și stabilitate. Vor fi sau nu vor fi?