EXCLUSIV EVZ. Afacerea Microsoft. Licențe noi pentru calculatoarele din școli, pe banii elevilor!

EXCLUSIV EVZ. Afacerea Microsoft. Licențe noi pentru calculatoarele din școli, pe banii elevilor!

De la începutul lui 2014, o serie de licențe Microsoft utilizate în școli au expirat, iar Ministerul Educației nu a mai plătit pentru înnoirea lor. Școlile au trecut pe sisteme de operare mai vechi sau au scos bani din buzunarul părinților.

Dacă vrei să te in struiești, plă tești! De la 1 ianuarie 2014, licențe software Microsoft Windows 7/8, Office 2010/2013 și Server 2008/2012, care proveneau din acordurile încheiate de Ministerul Educației cu firma Microsoft, au rămas neacoperite din punct de vedere legal.

Mai simplu spus, Ministerul Educației a refuzat să mai dea bani pentru utilizarea în școli a acestui sistem nou de operare și a recomandat școlilor să dezinstaleze softul fără licență și să-l reinstaleze pe cel original, respectiv Windows Vista cu Office 2007, cu utilizare gratuită. Adresa trimisă de minister recomanda ca acolo unde nu se poate reinstala sistemul original de operare, să se achiziționeze în regie proprie sistemul de operare sau să se folosească unul de tip open source.

Unii dintre directorii de școli susțin însă că habar n-au avut de adresa venită de la Ministerul Educației și că au aflat din alte surse de expirarea licențelor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fiecare se descurcă

Cele mai afectate de această situație sunt liceele de informatică. Părinții care vor ca odraslele lor să țină pasul cu ultimele noutăți au fost puși în situația de a scoate bani din buzunar pentru cumpărarea sau închirierea de noi licențe. La Liceului Teore tic „Al.I.Cuza” din București, de exemplu, părinții cu elevi la informatică intensiv au scos din buzunar câte 7 lei pentru închirierea unor licențe care să fie folosite la clasă. „Vreau să fie instruit în pas cu vremurile. Asta înseamnă IT. În domeniul acesta, șase luni sau un an întârziere te poate lăsa pe tușă, ori nu l-am adus la un liceu de informatică pentru așa ceva”, a mărturisit unul dintre părinții cu copii în clasa a XI-a.

La Liceul de informatică din Cluj-Napoca, profesorii au preferat să reistaleze softul mai vechi. „E drept că Windows 8 și Office 2013 erau mai bune, erau mai noi, însă programa școlară și instrucția elevilor pot fi atinse și cu softul din 2007”, a explicat Simona Haidu, directoarea liceului.

Întrebați de EVZ de ce nu s-au mai cumpărat noi licențe, reprezentanții Ministerului Educației s-au mărginit să declare că „situația a fost generată de expirarea acordului cu Microsoft pentru licențe educaționale” și că proba de competențe digitale de la Bac nu este în pericol întrucât „cerințele prevăzute de evaluare sunt astfel calibrate încât să poată fi rezolvate indiferent de tipul sistemelor de operare instalate pe stațiile de lucru”.

Hunedoara: Școlile au revenit la soft-uri vechi

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara spun că, până acum, nu au primit nicio sesizare referitoare la vreo eventuală colectă de bani făcută în vreo școală, pentru acoperirea costurilor de prelungire a licențelor pentru softurile instalate pe calculatoare. Școlilor li s-a recomandat să revină la versiuni mai vechi de software, de exemplu Windows Vista și Office 2007, versiuni pentru care toate laboratoarele de informatică din școli au primit, la vremea instalării, licențe de exploatare fără termen-limită. „În cazul școlilor care nu mai aveau instalate aceste versiuni mai vechi, s-a recomandat descărcarea lor de pe o platformă pusă la dispoziție de Ministerul Educației. Nu suntem afectați de problema licențelor de exploatare a sistemelor de operare și programelor de tip Microsoft Office”, a spus purtătorul de cuvânt al IȘJ Hunedoara, Raluca Manea.

Constanța: Școli fără licențe software

Cele peste 500 de școli și grădinițe din județul Constanța pot fi, oricând, sancționate pentru că, se pare, niciuna nu mai deține licențe de utilizare a computerelor cu care au fost dotate. Directorii școlilor susțin că nu au fost informați de către Ministerul Educației asupra expirării acordului cu Microsoft.

Au fost însă contactați, în luna august, de către reprezentanții firmelor care au contract cu Microsoft, prilej cu care li s-a adus la cunoștință că le-a expirat licența, iar Ministerul Educației nu mai plătește acordul de folosire a licențelor educaționale. Li s-a propus încheierea unor contracte cu fiecare școală, oferta fiind de cel puțin 400 de lei, fără TVA. Directorul Liceului Tehnologic din comuna Independența, Monica Răgușilă, a exclus din start oferta. „Noi avem în școală aproape 100 de calculatoare, nu avem bani. Nici nu mă gândesc să cer de la părinți, aici e sărăcie, ei trăiesc din alocații și ajutoare sociale”, spune Monica Răgușilă. Singura ei speranță este ca în bugetul alocat școlii, pe 2015, să existe o specificație pentru plata licențierii calculatoarelor.

Cei mai mulți dintre directorii contactați de EVZ au evitat să ofere răspunsuri clare în privința soluțiilor pentru rezolvarea problemei licențelor.

Timiș: „Noi trebuie să ne încadrăm în buget”

După ce au fost retrase licențele pentru Windows 8, la nivelul Inspectoratului Școlar al Județului Timiș a venit recomandarea ministerială de a se folosi, în întreaga rețea școlară, o variantă mai veche de soft. „La rândul nostru, am recomandat tuturor directorilor de școli să instaleze Vista pe calculatoarele din instituții, program care este gratuit. Este posibil ca în anumite școli să se fi găsit resurse proprii pentru achiziționarea, în continuare, a licențelor de Windows 8”, a explicat Ana Groza, informaticianul Inspectoratului Școlar al Județului Timiș.

Și la Liceul „Grigore Moisil” din Timișoara, care are specific de matematică-informatică, se lucrează pe Vista. Toate cele 150 de calculatoare din unitatea școlară folosesc acest program. Recent, școala a achiziționat 60 de noi calculatoare, pentru dotarea a două laboratoare de informatică. „Noi trebuie să ne încadrăm într-un buget. Un calculator bun costă aproximativ 2.000 de lei. Dacă am fi reținut din acești bani aproximativ 400 de lei, cât costă licența Windows, ar fi însemnat să luăm calculatoare mai puțin performante, ceea ce nu era firesc. Atâta vreme cât licența Vista este gratuită, o vom folosi”, a declarat Carmen Bociu, directorul liceului.