
Riccardo Simonetti este ambasador al Parlamentului European, iar ședința foto respectivă a stârnit numeroase reacții de dezaprobare și chiar revoltă la cel mai înalt nivel, în țările membre UE.
Imaginile, care parodiază tematica Nașterii Domnului, fac parte dintr-o ședință foto pe care Simonetti a realizat-o pentru o revistă a comunității LGBT din Germania. Germanul a însoțit textul cu următorul mesaj: „Dacă ignorăm faptul că Iisus n-a fost alb, putem crede la fel de bine că Fecioara Maria avea barbă, de ce nu?”.
„Dar pe mizeria asta numită corectitudine politică nu se revoltă nimeni? Nu am văzut oameni ieșind pe stradă. La musulmani am văzut ce s-a întâmplat cu Charlie Hebdo, ferească Dumnezeu”, a punctat jurnalistul Robert Turcescu.
Politicianul și scriitorul Mihail Neamțu consideră că mesajul acestei campanii merge chiar mai departe decât semnificația ei la vedere. „Avem deopotrivă o blasfemie și o caricaturizare a celui mai sfânt moment din istoria creștinismului, nașterea lui Mesia, prințul păcii. Nu-l averm pe Iosif, ci acest homosexual în haine roz. Această imagine este distrugerea unui mit fondator, pe care am fost învățați să-l iubim.
Tot ce înseamnă simbolistica Mariei, toată această dimensiune supranaturală are legătură cu dorințe profunde, a explicat Eliade. Nevoia de sacru este călcată în picioare. Rezultă o nouă umanitate, fără rădăcini, fără cer, fără transcendență și fără memorie. Această procedură e necesară pentru promovarea modelului consumerist”, a punctat Mihail Neamțu.
În acest context complicat, „cu multe fațete” – în opinia moderatorului Robert Turcescu-, pericolul de atomizare a ființei este imens. „Corporațiile au nevoie de subiecți dezrădăcinați. Visul divizării națiunilor Europei se va împlini natural. Vei avea zombi, atomi liberi, fără conștiința apartenenței la o cultură”, a completat Neamțu.
Jurnalistul Dan Andronic a observat că autocenzura există oricum, însă e vorba de ceva mai mult în spatele acestei ofensive fără precedent a corectitudinii politice. „Acum se schimbă fundamentele educației. Lucrurile astea încep să se schimbe de la o vârstă extrem de fragedă”.
Scriitorul și jurnalistul Octavian Hoandră și-a exprimat optimismul că actuala criză provocată va fi totuși rezolvată: „Trezirea e aproape, criza se va răsufla”. În opinia acestuia, „Securitatea a reușit și fără Ceaușescu să se infiltreze între piticii de grădină, sexomarxiștii de la USR”.
Sursa foto: Facebook
Ediția integrală a podcastului poate fi urmărită aici: