În toate țările occidentale, libertatea de expresie nu încetează să se îngusteze, fiind înlocuită cu frica și cu autocenzura.

Un interviu pentru Le Figaro cu Anastasia Colosimo, doctor în politologie și autoarea unei cărți excepționale: „Rugurile libertății”.

Guvernul scoțian a înaintat un proiect de lege care să combată „discursul dușmănos” și să sancționeze afirmațiile scrise și conținutul „susceptibil a incita la ură”. Potrivit ministrului scoțian al Justiției, Hamza Yusaf, proiectul dorește să lupte împotriva discriminărilor bazate pe vârstă, handicap, origine, religie și orientare sexuală. Un grup de artiști, printre care actrița Elaine C. Smith și comedianul Rowan Atkinson (alias „Mister Bean”) și-au exprimat îngrijorarea că această măsură va restrânge libertatea de expresie și va duce la autocenzură. Le împărtășiți îngrijoarea?

Absolut. Și această îngrijorare nu este nouă. „Mister Bean” acuza încă din 2012 reprimarea tot mai severă a libertății de expresie.

În majoritatea țărilor europene, din anii 1970, limitările libertății de expresie nu au încetat să crească, urmărind trei direcții logice: introducerea noțiunilor de rasă, etnie, religie, vârstă, handicap, identitate și orientare sexuală; extinderea protecției individului în cadrul grupului; înăsprirea pedepselor.

Toate aceste limitări sunt animate de ideea de a condamna discursurile zise dușmănoase, „hate speech”, considerate ca ofensatoare pentru persoane și nocive pentru dezbaterea democratică.

Dacă intenția poate părea bună, consecințele sunt dezastruoase.

În ceea ce privește ofensa adusă persoanelor, introducerea de noi categorii în legislație a deschis cutia Pandorei, a instaurat concurența victimizatoare între minorități și o inflație fără precedent de cazuri în care protejarea sentimentelor unora sau altora – chestiune atât de subiectivă și aleatoare – este pusă deasupra păstrării libertății de expresie.

În ceea ce privește dezbaterea democratică, represiunea tot mai aspră a discursurilor zise dușmănoase, cu o preferință pentru condamnarea a posteriori, în detrimentul unui veritabil efort de educație a priori, a dus la o radicalizare a celor ale căror discursuri sunt considerate inacceptabile.

În ambele cazuri, fenomenul este deosebit de periculos, deoarece corupe ideea însăși de libertate de exprimare. Așa cum amintea în 1976 Curtea Europeană a Drepturilor Omului, această libertate „este valabilă nu doar pentru «informațiile» sau «ideile» primite favorabil sau considerate ca inofensive sau indiferente, ci și pentru cele care lovesc, șochează sau îngrijorează Statul sau o parte oarecare a populației. Așa cer pluralismul, toleranța și spiritul de deschidere fără de care nu există «societate democratică»”.