Fie că postează imagini din casă, că iese la cumpărături sau la plimbare cu copiii sau e în platoul unei emisiuni, Andra e mereu „tip-top”. Dar știți ce? Nu e tot timpul așa. Câteva imagini neretușate au scăpat vigilenței.
Andra e mereu o apariție. E vedetă – cântăreață, jurat, e mamă și stăpâna casei. Și le reușește pe toate arătând impecabil. Încearcă mereu să mențină aparențele unui look impecabil, frumos asortat, așa cum a învățat de mică, de la mama ei. Artista chiar a mărturisit, într-un InstaStory, că mama ei a învățat-o o importantă lecție de viață: „niciodată să nu te arăți nearanjată în fața bărbatului”. Iar Andra a încercat toată viața să se țină și de această bună învățătură.
Totul până duminică. Când artista a lăsat garda jos. Și s-a arătat la cratiță, nearanjată, necoafată, ba chiar cu ceva pe cap. Andra și-a făcut de lucru în bucătărie, după dușul de dimineață. În trening de gospodină, cu un prosop gri înfășurat în jurul capului, le-a preparat copiilor ei clătite americane. Unele cu banane, altele simple, pentru a fi servite cu Nutella.
După această „scăpare” matinală, vedeta s-a aranjat, iar mai târziu, când a revenit în bucătărie pentru a prepara o salată sănătoasă, era ca scoasă din cutie, spre marea admirație a soțului ei, Cătălin Măruță, care nu a contenit cu laudele. „Mamă, mamă ce gospodină!”, i-a spus acesta.
Citiți articolul integral în Rețete și vedete.